Skip to main content

VIDEO: Timişoara va avea echipă de fotbal de primă ligă! Cum vrea Simonis să ajute la reconstrucţia echipei fanion a Banatului?

XPilates & Spa

Construirea noului stadion din Timişoara a intrat în linie dreaptă, anunţă preşedintele ales al CJT, Alfred Simonis, care explică, pas cu pas, ce etape mai trebuie parcurse pentru realizarea investiţiei.

În prezent, obiectivul este în procedura de licitaţie şi, conform anunţului postat pe SEAP, valoarea lucrărilor se ridică la 569.839.200 lei fără TVA.

Contractul prevede atât execuţia propriu-zisă, cât şi partea de proiectare, pe perioada căreia actualul stadion poate fi desfiinţat.

Termenul pe care îl avansează Simonis pentru startul lucrărilor de demolare este începutul anului 2025.

„Pentru a începe demolarea stadionului era nevoie de aprobarea finanţării noii arene. Nicio bază sportivă din România nu poate fi demolată dacă nu este asigurată finanţarea noii baze sportive, pe motiv că nu se doreşte să se demoleze o bază sportivă ca să se construiască blocuri, spre exemplu. Procedura a fost începută şi vreau să spun că, dacă nu sunt contestaţii până pe 31 august să se depună oferte pentru construirea arenei, după care durează o lună-două evaluarea ofertelor şi desemnarea câştigătorului. Dacă nu sunt contestaţii, se atribuie contractul şi durează între una şi opt luni proiectarea noii arene, perioadă în care avem timp suficient, pentru a demola vechea arenă (…) Estimez ca până la finalul lunii august să avem Hotărârea de Guvern de demolare a stadionului Dan Păltinişanu, să înceapă achiziţia, iar până la finalul anului, sau cel târziu la începutul anului viitor, să dăm ordinul de începere pentru demolare”, a explicat astăzi, preşedintele ales al CJT, Alfred Simonis.

Dacă lucrurile merg bine, peste 3-4 ani, Timişoara va avea un stadion nou-nouţ, la standarde europene, pentru care însă este nevoie de o echipă de fotbal de primă ligă.

Simonis anunţă că de anul viitor, după ce îşi va prelua mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean, va  oferi sprijin financiar echipei Poli Timişoara.

Spune că este nevoie de implicarea autorităţilor pentru a ajuta la promovarea în Liga 2 apoi în Superligă, după care, finanţarea va fi asigurată de sponsori şi din drepturile de televiziune.

“Timişoara are o echipă simbol a oraşului, a judeţului şi a întregului Banat, şi anume Poli Timişoara. Este o echipă lăsată de izbelişte de autorităţile locale în ultimii ani, o echipă care are nevoie de ajutorul autorităţilor locale pentru a se putea menţine şi, mai ales, să poată ca în următorii 3-4 ani, când estimăm că vom finaliza stadionul, să poată ajunge în Liga I. aşa ceva nu se poate în acest moment fără sponsori, fără ajutorul autorităţilor locale. Am avut discuţii, atât cu rectorul Universităţii Politehnica, cât şi cu reprezentanţii suporterilor şi suntem în curs de a identifica soluţia legală pentru a putea finanţa echipa Poli Timişoara, de anul viitor”, a mai spus Simonis.

Preşedintele ales al CJT face şi un apel către primarul Timişoarei căruia îi solicită să fie partener în această iniţiativă şi să aloce bani, de la bugetul local, pentru resuscitarea echipei de fotbal.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Concert poster for Alphaville in Timisoara, June 21, 2026 at 20:30, featuring the band photo and official logos in the corners.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Petronela Axinte See Full Bio

White ornate university building labeled Politehnica in a sunny town square.

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Petronela Axinte See Full Bio

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Petronela Axinte See Full Bio

Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Petronela Axinte See Full Bio

Yellow tour bus on a city street in front of pastel green buildings, with flower planters along the curb and parked cars nearby.

Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Petronela Axinte See Full Bio

Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Petronela Axinte See Full Bio

Frame from security footage showing a person attempting to scale a tall decorative gate with chevron-pattern panels; red circles highlight the climber near the gate opening.

Durere fără margini pentru familia băiatului de 15 ani, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică la Dumbrăvița. Petronela Axinte See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Petronela Axinte See Full Bio

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Petronela Axinte See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Petronela Axinte See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Petronela Axinte See Full Bio

Yellow semi-truck with severe front-end damage on a highway, windshield cracked and debris scattered as traffic backs up nearby.

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Petronela Axinte See Full Bio

author avatar
Petronela Axinte