Skip to main content

Timișoara lansează „Marea Dictare”! Testează-ți cunoștințele de limba română și poți câștiga până la 3.000 de lei

XPilates & Spa

Timișoara invită iubitorii de cuvinte să își testeze cunoștințele de limba română la „Marea Dictare”, un concurs inedit, organizat de Primărie și Casa de Cultură.

Evenimentul, care va avea loc duminică, 21 septembrie, în Piața Libertății, marchează într-un mod special Ziua Limbii Române (31 august) și își propune să readucă în prim-plan frumusețea limbii române scrise corect, într-o epocă dominată de tastaturi și ecrane.

Inspirat de celebrul proiect parizian „La Grande Dictée des Champs Élysées”, al scriitorului și criticului literar Bernard Pivot, evenimentul din Timișoara aduce în România un format cultural de succes.

La Timișoara, participanții de toate vârstele, copii, tineri, părinți și bunici, vor scrie sub dictarea unor invitați de onoare: actorii Medeea Marinescu, Bogdan Spiridon și Matei Chioariu. Organizatorii vor asigura foi și instrumente de scris pentru toți concurenții.

„Este un proiect prin care Timișoara celebrează limba română și pe toți cei care înțeleg că regulile gramaticale nu sunt un moft. Îi invităm pe cei care iubesc limba română să redescopere bucuria scrisului de mână și respectul pentru cuvântul rostit și scris corect”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Înscrierile se desfășoară în perioada 5–16 septembrie, AICI, unde este disponibil și regulamentul concursului.

Organizatorii au pregătit premii atractive:

  • Premiul I – 3000 lei
  • Premiul II – 2000 lei
  • Premiul III – 1000 lei

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Într-un context în care schimbările rapide ale pieței muncii fac alegerea unei cariere tot mai dificilă, AIESEC în Timișoara organizează evenimentul BRIDGE, dedicat tinerilor. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță reluarea programului „Curățenia până la bordură”. Astfel, utilajele SaluT vor efectua operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, inclusiv în zona marginală a acestuia, unde sunt amenajate locurile de parcare. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Sursa de Vest See Full Bio

Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Sursa de Vest See Full Bio

Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Un parteneriat academic a fost oficializat între Universitatea de Vest din Timișoara și Université Sorbonne Nouvelle, marcând un pas important în consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center SRL, partener, anunță demararea unei noi serii a cursului GRATUIT de EXPERT DEZVOLTARE DURABILĂ, derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!, ID 317710, cofinanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și […]

Guvernul a adoptat hotărârea privind modernizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în cadrul unui amplu proces de transformare instituțională care vizează digitalizarea și eficientizarea serviciilor publice de ocupare. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat de 43 de ani a fost sacționat dur de polițiștii timișeni, după ce a abandonat cinci pui de câine. Sursa de Vest See Full Bio

Sala Sporturilor „Constantin Jude” va găzdui, în perioada 18–19 aprilie, turneul Final Four al Cupei României la handbal masculin seniori. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest