Timișoara găzduiește un SPECTACOL UNIC în România! Despre ce este vorba?


Pe data de 18 mai, în Timișoara va avea loc un spectacol așa cum nu a mai fost niciodată în România.
Este vorba despre o combinație musical cu break-dance, organizată de Ambasada Republicii Coreea în București, în parteneriat cu Filarmonica ”Banatul” Timișoara.
Pentru că accesul este gratuit, Ambasada vă roagă să vă rezervați locul prin completarea formularului disponibil pe pagina de Facebook a Ambasadei sau pe pagina oficială.
”Marionette” –spectacolul muzical B-boy – este o operă de artă care combină două genuri distincte – B-boy (breakdance) și spectacol de marionete. Chiar dacă aceste forme de expresie artistică au diferite caracteristici si fundament emoțional, ele renasc prin acest spectacol muzical cu ajutorul mișcărilor artistice ale membrilor grupului de talie mondială Expression Crew.
Trupa Expression Crew este renumită pentru că a fost primul grup coreean care a reușit să câștige International Battle of the Year în anul 2002, plasând astfel Coreea pe harta mondială a fenomenului break-dance/b-boy.
CITEȘTE ȘI: Boschetar, în turul Europei! Incredibil ce le-a spus polițiștilor care l-au prins la cerșit!
Trupa și-a cultivat statusul internațional obținut în 2002 și și-a prelucrat talentul în spectacole de teatru. Cel mai renumit spectacol al trupei Expression Crew este, fără îndoială, ”Marionette”, creat încă din anul 2005, care a făcut înconjurul lumii.
Subiectul principal urmărește povestea unei marionete care se îndrăgostește de o fată care vine să-i vadă spectacolul de-a lungul timpului. Pe măsură ce fata crește, păpușa își dorește să își arate sentimentele, însă fata, odată cu trecerea timpului, încetează să mai apară la spectacol.
CITEȘTE ȘI: Bărbații care au AMENINȚAT cu PISTOLUL angajata unui bar din Timișoara au fost arestați
Tot spectacolul are o multitudine de scene tensionate, care ilustrează întâlniri și despărțiri, iubire și vise, conflicte și iertare, provocări și frustrări, toate fiind prezentate în armonie cu muzica încântătoare și dansul liric.
B-boying și street dancing (dansul de stradă), interpretate laolaltă pe o scenă de teatru, reprezintă un pas important în evoluția culturală, deoarece îndeamnă publicul larg să vadă cum aceste stiluri, aparent total diferite, pot lucra împreună în transpunerea unui spectacol armonios. Trupa Expression Crew reușește să întruchipeze această armonie prin spectacolul ”Marionette”.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
De la remorca PSD, la căruța USR! Primarul din Buziaș prevede un viitor sumbru pentru PNL, în timp ce Pirtea îl așteaptă cu demisia
PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Rețele noi de apă și canalizare în patru localități din Timiș! Investițiile se ridică la peste 33 de milioane de lei
Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Ocolul lumii, fără bilet de avion! Flight Festival revine în curând la Timișoara, cu un concept inedit
Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați la Bacalaureatul din acest an, în județul Timiș! Iată calendarul examenelor
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio
Circulația vaporașelor pe Bega, suspendată temporar, sâmbătă, pentru desfășurarea unei competiții cu ambarcațiuni reciclabile!
Transportul public pe Canalul Bega va fi suspendat temporar sâmbătă, 6 iunie, din cauza desfășurării evenimentului „Make it! Race it! Recycle it!”. Sursa de Vest See Full Bio

Schimbări în jurul Gării de Nord și Gării de Sud din Timișoara! Vor fi amenajate zone drop-off, noi stații de transport public și trasee pietonale
Primăria Timișoara vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și Gării de Sud! Sursa de Vest See Full Bio
Adio, dar rămân cu tine! Pirtea rupe colaborarea cu PSD, dar păstrează acordul de la nivelul CJT! Vrea o colaborare și cu USR
Președintele PNL Timiș joacă la două capete, pe plan local. Vrea și cu PSD, și cu USR. Pe rând, în echipe diferite. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Noi imagini ale inconștienței! Copii, pe trotinetă electrică, filmați în trafic, printre mașini
Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM anunță actualizarea tarifelor de facturare pentru serviciul de salubrizare în Zona 1 Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio
Veste bună pentru timișoreni! Se redeschide baza de agrement a STPT
Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Trei zile de sport și distracție pe nisip la Timișoara! Beach Sport Festival revine în Parcul Rozelor, în acest final de săptămână
Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Sursa de Vest See Full Bio

Cod galben în vestul și în sud-vestul țării! Sunt așteptate averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină
Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil în partea de vest și sud-vest a țării. Sursa de Vest See Full Bio

Se întrerupe furnizarea apei sau presiunea va fi scăzută, în mai multe localități din județ! Aquatim anunță lucrări
Vor fi probleme cu apa, în perioada următoare, în mai multe localități din Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

CCIA Timiș lansează cursul GRATUIT de SAP de profesionalizare a angajaților în domeniul comerțului cu ridicata
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Sursa de Vest See Full Bio

Încă o lovitură pentru timișeni! Simonis duce deșeurile în Mehedinți, fără să îi pese că asta scumpește din nou gunoiul cu aproape 30%
După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Sursa de Vest See Full Bio








Lasă un răspuns