Skip to main content

Timişoara are ambasador! Regizorul Robert Dornhelm va promova oraşul peste hotare

Consiliul director al Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii l-a desemnat pe regizorul Robert Dornhelm ca ambasador al Timișoarei 2021.

Regizorul, născut în 17 decembrie 1947 la Timișoara, a emigrat în Austria în 1961, unde a studiat la Academia de Film de la Viena.

CITEŞTE ŞI: Este oficial! Se redeschide traficul rutier pe podul Dragalina! Cum vor circula mijloacele de transport în comun?

În prezent trăiește în Statele Unite unde își continuă cariera de regizor de film.

Robert Donhelm a primit în 2014 și titlul de cetățean de onoare al Timișoarei.

În calitatea sa de ambasador al Timișoarei Capitală Culturală Europeană, regizorul va avea misiunea de a promova Timișoara peste graniță și de a susține evenimentele culturale organizate de Timișoara 2021.

Robert Dornhelm a fost nominalizat la premiul Oscar pentru „The Children of Theater Street”, un film despre studenţii de la Kirov Ballet, si pentru producţia „She Dances Alone”, povestea tinerei Nijinska, fiica celebrului dansator Nijinsky.

Imediat după Revoluție, Dornhelm s-a întors în România, la Timişoara, pentru a realiza documentarul „Requiem for Dominic”, nominalizat la Globul de Aur pentru „Cel mai bun film străin”, la Austria’s Official Selection, în 1991 și pentru Oscarul la categoria „Cel mai bun film de limbă străină”.

Dornhelm a regizat si alte producţii ale USA Network: „RUDY: The Rudy Giuliani Story” (cu James Woods si Penelope Ann Miller), „Sins of the Father” (cu Tom Sizemore, Ving Rhames si Richard Jenkins), „RFK” (cu Linus Roache in rolul lui Robert Kennedy) și „Anne Frank”. Acesta din urmă a obținut 11 nominalizări Emmy și un premiu pentru „Cea mai bună miniserie” în 2001.

CITEŞTE ŞI: Vești excelente pentru amatorii de cumpărături! Salonul Industriei Ușoare pregătește ediția de toamnă!

Altă producţie este „Fatal Deception: Mrs. Lee Harvey Oswald” pentru care actrița Helena Bonham Carter, în rolul principal, a fost nominalizată la Oscar la categoria „Cea mai bună actriţă”. În 1995, „The Break”, un thriller politic, a deschis Festivalul International de Film de la Dublin.

Serile TV „Afaceri de familie”, „Război și Pace”, „Das Sacher. In bester Gesellschaft”, „Maria Theresia” i-au adus regizorului noi premii și nominalizări.

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Ultimele noutăți legislative din domeniul construcțiilor, prezentate firmelor de profil, în cadrul unui seminar marca CCIAT!

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Inspectoratul Județean în Construcții Timiș, sub egida Inspectoratului de Stat în Construcții, a organizat un seminar de informare privind aspecte ale legislației în vigoare în domeniul construcțiilor.

RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș!

RETIM Ecologic Service informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a județului Timiș, că urmează să se modifice tarifele de facturare, din cauza majorării tarifelor de tratare de la DDN Ghizela.

CCIA Timiș organizează o nouă ediție a „Salonului Industriei Ușoare”, chiar înainte de Paște!

Cu ocazia apropierii Sărbătorilor Pascale, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o ediție specială a ”Salonului Industriei Ușoare”.

Criminalul de la Medicină avea discernământ când şi-a măcelărit iubita! Concluziilie psihiatrilor care l-au expertizat pe tânărul de 23 de ani

La o lună de când Andreea Morega, studentă la Universitatea de Medicnă din Timişoara, a fost ucisă cu zeci de lovituri de cuţit, au venit rezultatele expertizei psihiatrice ale celui care i-a curmat viaţa, la numai 21 de ani.