Skip to main content

Tentativă de suicid sau accident? Anchetă de proporții, la Timișoara, după ce o tânără s-a prăbușit de la etajul 8 al unei clădiri

XPilates & Spa

Mobilizare de forțe, la această oră, după ce o femeie de aproximativ 30 de ani s-a prăbușit de la etajul 8 al clădirii Fructus din Timișoara.

Aceasta a căzut pe o platformă de la etajul 5, unde a fost găsită de echipajul medical, cu semne vitale.

Doctorii au început imediat manevrele de resuscitare, iar acum, tânăra este transportată la spital.

Din primele informații, se pare că victima este de origine suedeză și s-ar fi aruncat în gol de la fereastra apartamentului în care locuia, cu chirie, împreună cu o colegă.

La fața locului sunt mai multe ehipe de polițiști care încearcă să stabilească exact ce s-a întâmplat, dacă femeia a vrut să se sinucidă sau este vorba despre un accident.

UPDATE 1:

Tânăra are 26 de ani și este studentă în Timișoara. Potrivit colegei sale de apartament, aceasta avea de mai multă vreme, anumite probleme psihice, motiv pentru care, a fost internată la Spitalul de Psihiatrie Gătaia.

UPDATE 2:

„La data de 12 martie 2025, în jurul orei 14:19, polițiștii Secției 4 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut pe terasa unui bloc, de pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că este vorba de o tânără, în vârstă de 26 de ani, de origine suedeză, care s-ar fi aruncat de la balconul etajului 8 al blocului pe terasa de la etajul 5 al aceluiași imobil.

Aceasta a fost preluată de ambulanță și transportată de urgență la spital.

Polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii acestui incident„, transmite IPJ Timiș.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Un caz de inconștiență extremă a fost înregistrat de polițiștii care făceau controale în trafic. Un bărbat de 36 de ani a fost prins de polițiști conducând sub influența alcoolului două zile la rând. Sursa de Vest See Full Bio

House of Lazart aduce în prim-plan puterea artei de a transforma emoția în sprijin concret, odată cu lansarea primei colecții de piese vestimentare și home decor, lucrate manual, în cadrul evenimentului caritabil „Angels’ Story – Povestea celor 13 îngerași”. Sursa de Vest See Full Bio

Într-un context în care schimbările rapide ale pieței muncii fac alegerea unei cariere tot mai dificilă, AIESEC în Timișoara organizează evenimentul BRIDGE, dedicat tinerilor. Sursa de Vest See Full Bio

PSD a încheiat astăzi, seria întâlnirilor regionale pe tema direcției în care va merge partidul în continuare. Practic liderii locali au fost consultați dacă trebuie sau nu să rămână la guvernare. Sursa de Vest See Full Bio

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a câștigat definitiv procesul deschis fostului edil, Claudiu Buciu, într-un dosar privind prejudicierea imaginii și reputației. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță reluarea programului „Curățenia până la bordură”. Astfel, utilajele SaluT vor efectua operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, inclusiv în zona marginală a acestuia, unde sunt amenajate locurile de parcare. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Sursa de Vest See Full Bio

Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Sursa de Vest See Full Bio

Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Un parteneriat academic a fost oficializat între Universitatea de Vest din Timișoara și Université Sorbonne Nouvelle, marcând un pas important în consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest