Skip to main content

Teatrul Național din Timișoara prezintă în premieră spectacolul „Bolnavii”

XPilates & Spa

Teatrul Național din Timișoara repetă intens pentru viitorul său spectacol – „Bolnavii”.

Premiera este programată duminică, 8 martie, începând cu ora 19:00, la Sala Mare. La eveniment va participa și autorul piesei, dramaturgul spaniol Antonio Álamo, cu sprijinul Institutului Cervantes.

Piesa „Bolnavii” face parte din ceea ce Antonio Álamo a numit Trilogia puterii. În traducerea Ioanei Anghel, „Bolnavii” reprezintă radiografia unui continent bolnav de bolile conducătorilor săi, o radiografie pe cât de incisivă, pe atât de plină de imaginație și de umor.

Dramaturgul spaniol Antonio Álamo deconstruiește în textul său mecanismele totalitarismului, declarându-le simptome ale unor spirite degradate și demonstrează această lipsită de orice echivoc teoremă socială și politică, folosindu-se de o serie de cobai istorici: Hitler și Eva Braun aflați la ora ultimei sincerități, Stalin, Beria, Hrușciov și o pleiadă de figuri din anturajul dictatorului, cu toții devorați de sistemul pe care l-au creat. De asemenea,  Álamo folosește  ca substanță de contrast cea de-a treia figură-cheie a istoriei moderne a Europei – Winston Churchill.

Piesa lui Álamostă la baza spectacolului montat de bine-cunoscuta scenografă Irina Moscu (nominalizare UNITER pentru cea mai bună scenografie, 2017, 2020, Premiul pentru cea mai bună scenografie la Anuala de Arhitectură), acum în dublă ipostază de regizoare și creatoare a decorurilor. Spectaculosul său univers estetic potențează această poveste despre patologia puterii și duce diagnosticul dur pus de dramaturg în zone inedite, surprinzătoare.

Irina Moscu imaginează acest crâmpei de istorie fictivă, dar nu chiar atât de neplauzibilă, prin intermediul unei distribuții alcătuite din foarte valoroși membri ai trupei Teatrului Național: Ion Rizea (premiul UNITER pentru cel mai bun actor secundar, 2021), Matei Chioariu, Cristian Szekeres, Cristina Rotaru Chiperi, Cătălin Ursu, Andrei Chifu (Premiul UNITER pentru debut, 2020), Marin Lupanciuc (nominalizare la Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal, 2023), Bogdan Spiridon și Teodor Cauș.

Regizoarea completează echipa de creație atât cu artiști consacrați, cât și cu artiști emergenți. Astfel, costumele spectacolului sunt semnate de tânăra scenografă Sabina Reus, muzica și sound designul aparțin lui Claudiu Urse, coregrafia este creația cunoscutei actrițe a Teatrului Național, Alina Ilea, artistul vizual Andrei Cozlac semnează video designul spectacolului, iar Constantin Simon – light designul.

După premiera din 8 martie, următoarea reprezentație a spectacolului este programată duminică, 15 martie.

Biletele la spectacolele Teatrului Național pot fi achiziționate on-line, pe www.tntm.ro sau fizic, la Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2; agenția „Mărășești” este deschisă între orele 11:00 și 19:00, în fiecare zi a săptămânii, cu excepția zilei de luni.

Mai multe informații sunt disponibile AICI.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Mâine, la Timișoara, are loc competiția sportivă „Poli Bike Challenge”. În acest context, circulația rutieră va fi restricționată pe mai multe artere din zona centrală a orașului, în intervalul orar 10:30- 17:00. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a patra grupă a cursului gratuit de marketing online. Sursa de Vest See Full Bio

Promotional poster for a teen film workshop on the big screen; green glow, clapperboard held by pink hands, Romanian text about the event in Timisoara (May 13–16).

Asociația Marele Ecran organizează în luna mai, la Timișoara, un atelier intensiv de film adresat tinerilor interesați de cinema în general și de documentare în special, sub îndrumarea documentariștilor timișoreni Mircea Gherase și Lucian Mircu. Sursa de Vest See Full Bio

House engulfed in flames at night, bright orange fire consuming the roof behind a decorative gate.

Un incendiu de amploare a izbucnit în noaptea trecută, în localitatea Șiria din județul Arad, afectând două locuințe și mai multe anexe gospodărești. Sursa de Vest See Full Bio

Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara anunță lansarea celei de-a șasea ediții a Bienalei INTERDESIGN, o platformă internațională dedicată designului și inovației interdisciplinare. Sursa de Vest See Full Bio

Un grav accident feroviar a avut loc în această seară, în localitatea Urseni, lângă Timișoara, unde o ambulanță SMURD aflată în misiune a fost lovită tren, la trecerea la nivel cu calea ferată. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in front of a detailed cadastral map with numbered parcels; one in a blue suit speaks, the other in a white shirt holds a cup.

Un nou scandal este pe punctul de a exploda lângă Timișoara, iar în centrul lui este președintele CJT, Alfred Simonis, care investește banii publici acolo unde au interese financiare el, familia lui și partenerii de afaceri. Sursa de Vest See Full Bio

Wide view of a sunny public playground with wooden climbing frames and colorful play structures as children and adults explore.

După succesul edițiilor anterioare, proiectul cultural-artistic „Povești din Vecini” revine în acest weekend, în noi zone ale orașului, aducând spectacole, ateliere și activități pentru toate vârstele mai aproape de locuitorii Timișoarei. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat suspendarea temporară a transportului public pe Canalul Bega, mâine, 25 aprilie, ca urmare a desfășurării unor evenimente sportive importante în oraș. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Meidicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează a treia ediție a Cursului postuniversitar „Comunicare medic-pacient”. Sursa de Vest See Full Bio

restrictii trafic

La solicitarea Del Gaz, precum și în vederea realizării lucrărilor la stadionul „ArenaEroii Timișoarei”, din Calea Buziașului, comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în cateva zone din oraș, începând de luni. Sursa de Vest See Full Bio

Un grup de migranți a fost depistat de poliţiştii de frontieră, în apropierea graniţei cu Serbia. Sursa de Vest See Full Bio

În acest final de săptămână, va avea loc competiția Poli Bike Challenge, care impune restricții de circulație în zona centrală a orașului, fapt care afectează și traseele unor mijloace de transport în comun. Sursa de Vest See Full Bio

Left: Certificate of Achievement for the Randall Perry Award for Quiet Leadership, awarded to Mihoc Darius Valentin, with signatures and logos; right: smiling young man in a teal polo standing beside it.

Timișoara are un nou motiv de mândrie! Un licean va reprezenta România și Europa la finala mondială a competiției de inginerie aerospațială „International Space Settlement Design Competition” (ISSDC) din Statele Unite. Sursa de Vest See Full Bio

Rural road under repair with numerous potholes, heavy machinery (excavator) and a blue truck on the unpaved lane under a cloudy sky.

Lucrările de consolidare și modernizare pe drumul național DN 59B Cruceni – Livezile – Deta sunt în plină desfășurare, intervențiile fiind active pe ambele tronsoane ale șantierului. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest