Skip to main content

Târgul de Crăciun de la Timișoara începe mai târziu cu o săptămână din cauza măsurilor bugetare! În deschidere va cânta Ștefan Bănică!

XPilates & Spa

Deschiderea oficială a celei de-a XVIII-a ediții a Târgului de Crăciun va avea loc duminică, 30 noiembrie, la ora 18:00, odată cu aprinderea iluminatului festiv.

Cu această ocazie, pe scena din Piața Victoriei va urca Ștefan Bănică Junior, cu energia, carisma și entuziasmul specific sărbătorilor.

Anunțată inițial pe data de 23 noiembrie, deschiderea Târgului de Crăciun a fost stabilită ulterior cu o săptămână mai târziu, în contextul măsurilor bugetare de eficientizare a cheltuielilor, stabilite de Guvern.

Pentru a lega între ele piețele din zona centrală a orașului, a fost imaginată o călătorie între Piața Victoriei, Piața Libertății și Piața Sfântul Gheorghe. Astfel, dacă Piața Libertății invită timișorenii într-o lume a copilăriei și a jocului, Piața Unirii va fi un spațiu cu specific de iarnă, cu urși polari și pinguini, iar piața Sfântul Gheorghe va redeveni un loc feeric, de poveste, numai bun pentru fotografii instagramabile.

De asemenea, patinoarul din Piața Libertății va găzdui, în premieră, în acest an, un spectacol de dans pe gheață, care va depăna povestea lui Harry Potter, duminică, pe 7 decembrie, de la ora 18:00.

De-a lungul celor cinci săptămâni, pe scena din Piața Victoriei vor urca artiști locali, dar și invitați, precum Alexandra Ungureanu, Moonlight Breakfast, Narcisa Suciu, Marius Ciprian Pop sau trupa Zdob și Zdub, care vor încinge atmosfera pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României.

Pe lângă spectacole, Târgul de Crăciun propune timișorenilor și turiștilor produse tradiționale și diverse activități recreative, în trenulețul lui Moș Crăciun sau pe roata panoramică.

Noutatea va fi, în acest an, bradul-carusel amplasat în Piața Libertății, spre bucuria tuturor.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Într-un context în care schimbările rapide ale pieței muncii fac alegerea unei cariere tot mai dificilă, AIESEC în Timișoara organizează evenimentul BRIDGE, dedicat tinerilor. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara anunță reluarea programului „Curățenia până la bordură”. Astfel, utilajele SaluT vor efectua operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, inclusiv în zona marginală a acestuia, unde sunt amenajate locurile de parcare. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Sursa de Vest See Full Bio

Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Sursa de Vest See Full Bio

Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Sursa de Vest See Full Bio

Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Un parteneriat academic a fost oficializat între Universitatea de Vest din Timișoara și Université Sorbonne Nouvelle, marcând un pas important în consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center SRL, partener, anunță demararea unei noi serii a cursului GRATUIT de EXPERT DEZVOLTARE DURABILĂ, derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest!, ID 317710, cofinanțate din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și […]

Guvernul a adoptat hotărârea privind modernizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în cadrul unui amplu proces de transformare instituțională care vizează digitalizarea și eficientizarea serviciilor publice de ocupare. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat de 43 de ani a fost sacționat dur de polițiștii timișeni, după ce a abandonat cinci pui de câine. Sursa de Vest See Full Bio

Sala Sporturilor „Constantin Jude” va găzdui, în perioada 18–19 aprilie, turneul Final Four al Cupei României la handbal masculin seniori. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest