Skip to main content

Tânăr reținut de polițiști, după ce a dat buzna în casa părinților lui, înarmat cu două cuțite și i-a amenințat cu moartea!

XPilates & Spa

Un tânăr de 27 de ani a fost reținut de polițiști, după ce a intrat în casa părinților lui și i-a amenințat cu moartea.

Incidentul s-a petrecut în urmă cu două zile în localitatea cărășeană Șopotu Nou. Tânărul de 27 de ani, având asupra sa două cuțite, a intrat în seara zilei de miercuri în casa mamei sale și a tatălui său vitreg și i-a amenințat cu moartea.

Acesta nu este însă primul incident. Luna trecută, tânărul

Reținut pentru 24 de ore, pentru amenințare și violare de domiciliu ar fi pătruns fără drept în imobilul părinților și i-ar fi amenințat cu acte de violență.

În acest caz a fost emis un ordin de protecție provizoriu și a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și violare de domiciliu.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului, iar în cursul zilei de astăzi a fost prezentat procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița, pentru dispunerea de măsuri legale”, transmite IPJ Caraș-Severin.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Two blue bags with clear panels sit on gravel (left); on the right, a car hood displays scattered euro banknotes and police logos nearby.

Doi bărbați, în vârstă de 47 și 50 de ani, dintre care unul recidivist, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați într-un dosar pentru trafic de droguri de risc. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș vine în sprijinul mediului de afaceri prin organizarea unui seminar dedicat celor mai recente schimbări fiscale aplicabile în anul 2026. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Mâine, la Timișoara, are loc competiția sportivă „Poli Bike Challenge”. În acest context, circulația rutieră va fi restricționată pe mai multe artere din zona centrală a orașului, în intervalul orar 10:30- 17:00. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a patra grupă a cursului gratuit de marketing online. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Promotional poster for a teen film workshop on the big screen; green glow, clapperboard held by pink hands, Romanian text about the event in Timisoara (May 13–16).

Asociația Marele Ecran organizează în luna mai, la Timișoara, un atelier intensiv de film adresat tinerilor interesați de cinema în general și de documentare în special, sub îndrumarea documentariștilor timișoreni Mircea Gherase și Lucian Mircu. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

House engulfed in flames at night, bright orange fire consuming the roof behind a decorative gate.

Un incendiu de amploare a izbucnit în noaptea trecută, în localitatea Șiria din județul Arad, afectând două locuințe și mai multe anexe gospodărești. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara anunță lansarea celei de-a șasea ediții a Bienalei INTERDESIGN, o platformă internațională dedicată designului și inovației interdisciplinare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Un grav accident feroviar a avut loc în această seară, în localitatea Urseni, lângă Timișoara, unde o ambulanță SMURD aflată în misiune a fost lovită tren, la trecerea la nivel cu calea ferată. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in front of a detailed cadastral map with numbered parcels; one in a blue suit speaks, the other in a white shirt holds a cup.

Un nou scandal este pe punctul de a exploda lângă Timișoara, iar în centrul lui este președintele CJT, Alfred Simonis, care investește banii publici acolo unde au interese financiare el, familia lui și partenerii de afaceri. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Wide view of a sunny public playground with wooden climbing frames and colorful play structures as children and adults explore.

După succesul edițiilor anterioare, proiectul cultural-artistic „Povești din Vecini” revine în acest weekend, în noi zone ale orașului, aducând spectacole, ateliere și activități pentru toate vârstele mai aproape de locuitorii Timișoarei. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat suspendarea temporară a transportului public pe Canalul Bega, mâine, 25 aprilie, ca urmare a desfășurării unor evenimente sportive importante în oraș. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Meidicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează a treia ediție a Cursului postuniversitar „Comunicare medic-pacient”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Municipalitatea continuă acțiunile de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora pe domeniul public al orașului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ