Skip to main content

Sute de muncitori lucrează zilnic pe bucata lipsă de autostradă, prevăzută cu tuneluri pentru urși!! Sorin Grindeanu, în vizită pe șantier

XPilates & Spa

Sorin Grindeanu ministrul Transporturilor și Alfred Simonis, președintele ales al Consiliului Județean Timiș, au vizitat în această dimineață șantierul tronsonului lipsă de pe autostrada A1 Margina – Holdea.

Bucata lipsă de nici 10 kilometri a transformat traficul în zonă într-un coșmar pentru șoferi, iar Grindeanu spune că este o rușine ceea ce s-a întâmplat aici în ultimii ani și că ține foarte mult ca șantierul să fie gata înainte de termenul limită.

Tocmai de aceea, acum, pe șantier constructorul a mobilizat sute de muncitori și utilaje, iar numărul lor se va dubla în perioada următoare, pentru finalizarea în termen a lucrărilor.

Nota de optimism este susținută și de firma care a câștigat licitația și care în prezent lucrează pe șantier, despre care ministrul Transporturilor spune că își face foarte bine treaba.

Grindeanu a făcut și asigurări către șoferi, susținând că va face presiuni privind lucrările de pe tronsonul lipsă din Autostrada Vestului, asupra oricui nou-venit Guvern, din această iarnă.

„Undeva până în 10%, suntem la 5-6-8%. În urmă cu cam 1 luna s-a început în forță. Au venit și partenerii bosniaci, cu utilaje, cu oameni si vor mai veni, în perioada următoare, cu și mai multe echipamente, astfel încât să termine cât mai repede această lucrare. Sunt vreo 450 de muncitori pe șantier zilnic, aproape 200 de utilaje urmând ca în lunile viitoare să se dubleze numărul de persoane și de utilaje. S-au atacat toate portalele, absolut tot, se lucrează în forță. Am încredere și în directorul de șantier, este cel care a fost director de șantier și pe Centura Timișoarei și lucrurile au mers foarte bine și acolo. Toate lucrurile sunt într-o desfășurare cât se poate de bună. Vă spun că țin foarte mult și eu și toți bănățenii ca acest tronson să fie gata mai repede decât e termenul limită, pentru că, dincolo de necesitate eu cred că este o rușine ce s-a întâmplat aici în ultimii ani.

Câștigătorul acestei licitații este o companie care își face foarte bine treaba. Este un lucru care mă face foarte optimist. Mobilizarea este una foarte bună și va continua să fie și mai bună. Nu pot să nu spun, pentru că este un lucru pe care îl trăim cu toții: Acești 10 kilometri lipsă te încurcă foarte mult. Este o rușine pentru noi, de aceea, oricine ar veni în noul Guvern o să beneficieze de presiunea pozitivă a mea și a celorlalți colegi ai mei ca acest proiect să nu fie lăsat deoparte”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

În această perioadă, pe șantierul de pe sectorul Margina-Holdea, se lucrează la partea de drum (blocaje de piatră brută, saltea de balast), la evacuarea scurgerii apelor, la structuri (pasaje și viaducte) și la podețe.

De asemenea, pe șantier au intrat și partenerii bosniaci ai antreprenorului Euro-Asfalt, care fac măsurători topografice și fac pregătiri pentru platforma de acces la viitoarele tuneluri.

Totodată, continuă aprovizionarea cu pietre de mari dimensiuni în depozitul din zona Holdea și aprovizionarea cu balast în depozitul din organizarea de șantier.

Conform proiectului, tronsonul lipsă va avea două tuneluri de aproximativ 2,13 km. Acestea vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platforma de 11,25 m.

Proiectul a fost blocat în 2013 și abia anul trecut au fost reluate lucrările în zonă, cu termen de finalizare a lucrărilor până cel târziu în toamna anului 2026.

Lucrarea este una cu un istoric controversat, fiind scoasă la licitaţie de mai multe ori, în ultimii ani, dar niciodată firmele câştigătoare nu au dus proiectul la bun sfârşit.

În luna octombrie 2022, contractul a fost câștigat de o firmă autohtonă, care se bucură de o imagine bună în România, S.C. SPEDITION UMB S.R.L, în asociere cu o societate din Bosnia, Euro Asfalt, care are experiență în domeniul realizării de tuneluri.

Costurile acestui proiect se ridică la 385 de milioane de euro, bani care provin din Programul Național de Redresare și Reziliență.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Concert poster for Alphaville in Timisoara, June 21, 2026 at 20:30, featuring the band photo and official logos in the corners.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Bianca Albei See Full Bio

White ornate university building labeled Politehnica in a sunny town square.

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Bianca Albei See Full Bio

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Bianca Albei See Full Bio

Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Bianca Albei See Full Bio

Yellow tour bus on a city street in front of pastel green buildings, with flower planters along the curb and parked cars nearby.

Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Bianca Albei See Full Bio

Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Bianca Albei See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Bianca Albei See Full Bio

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Bianca Albei See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Bianca Albei See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Bianca Albei See Full Bio

Yellow semi-truck with severe front-end damage on a highway, windshield cracked and debris scattered as traffic backs up nearby.

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Bianca Albei See Full Bio

author avatar
Bianca Albei