Skip to main content

„Suflet de România” revine la Săvârșin! Tradiții, ateliere creative și concerte live! Theo Rose, parte din lineup-ul festivalului

XPilates & Spa

Domeniul Regal Săvârșin se pregătește să devină, pentru al patrulea an consecutiv, locul în care prinde viață farmecul satului românesc de odinioară.

În weekendul 25–26 aprilie va avea loc festivalul „Suflet de România”, eveniment care aduce împreună artizani ai gustului autentic și meșteșugari dornici să dezvăluie tainele unor meserii transmise din generație în generație.

Atmosfera va fi animată de mai mulți artiști îndrăgiți, printre care Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.

În prima zi de festival, participanții pot vedea realizarea live a unui podcast special cu scriitorul Radu Paraschivescu și jurnalistul Cătălin Striblea.

De asemenea, organizatorii au pregătit ateliere creative și numeroase surprize pentru cei mici, transformând evenimentul într-o experiență pentru întreaga familie.

Zonele de activare din interiorul festivalului au nume care amintesc de satul românesc traditional, de la Ulița Copiilor, trecând prin Târgul Satului și Hanul Târgoveților, până la Drumul Artizanilor.

Startul oficial va fi dat sâmbătă, la ora 12:00, după un tur al micilor producători și al artizanilor realizat de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, însoțită de Alteța Sa Regală Radu, Principele Consort al României, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și de reprezentanți Profi.

Intrarea este liberă, iar participarea la toate activitățile este gratuită. Accesul pe Domeniul Regal Săvârșin se poate face exclusiv prin poarta aflată pe DC74, pe Valea Troașului, între orele 12:00 – 19:30.

„Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală”, transmit organizatorii. 

Programul complet al Festivalului Suflet de România 2026

Festivalul Suflet de România, Ediția a IV-a  – Sâmbătă, 25 aprilie

12:00 – 13:00 | Muzică și activități în cadrul festivalului

13:00 – 13:30 | Piano Violin Duet

14:30 – 14:35 | Grupul de Tulnicărese “Apuseni”

14:35 – 14:38 | Deschiderea Oficială Suflet de România, cu reprezentanți Profi și Mega Image, reprezentanți ai Familiei Regale a României, oficialități

14:38 – 14:43 | Grupul de Tulnicărese “Apuseni”

15:00 – 15:15 | Ansamblul de dansuri Băgrinul

15:40 – 16:10 | Primul AChord și Atelierul de Folk

16:20 – 16:35 | Ansamblul Valea Mureșului

16:55 – 17:40 | Nicolae Furdui Iancu

18:00 – 19:10 | Damian Draghici & Brothers

Festivalul Suflet de România, Ediția a IV-a- Duminică, 26 aprilie

12:00 – 12:10 | Muzică și activități în cadrul festivalului

12:10 – 12:45 | Ansamblul de copii cu chitări BegArt Timișoara

12:55 – 13:10 | Ansamblul de dansuri Băgrinul

13:15 – 13:50 | Nicoleta Voica

14:20 – 14:50 | Pragu’ de Sus

15:20 – 16:00 | Tribut Florian Pittiș – SUNT UN FRATE TÂNĂR

16:05 – 16:40 | Interviu și prezentare designer tradițional românesc reinterpretat

16:40 – 17:50 | David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca

18:40 – 19:40 | Theo Rose

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Emergency responders in red and dark uniforms attend to a person on the ground in a grassy off-road area, with dirt bikes nearby.

Jandarmii montani au intervenit prompt pentru salvarea unui cetățean austriac care a suferit un grav accident de motocicletă într-o zonă greu accesibilă din Munții Semenic. Sursa de Vest See Full Bio

Crowd of students gathered in a university courtyard for a campus event, with blue tents and flags visible.

Universitatea de Vest din Timișoara a organizat, astăzi, o nouă ediție a evenimentului „Bulevardul Copiilor, la UVT”, dedicat celebrării Zilei Internaționale a Copilului și inclus în agenda „Luna Verde @ UVT 2025”. Sursa de Vest See Full Bio

Left: purple tram on a street with a historic yellow-brick building; right: detailed city map with colored routes and waterways.

Primăria Timișoara organizează marți, 2 iunie, de la ora 17:00, la Cinema Studio, o nouă întâlnire publică dedicată viitorului cartierului Fabric și Planului Urbanistic pentru Zona Construită Protejată Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara a încheiat exercițiul financiar al anului 2025 cu venituri totale de 191,4 milioane lei, adică cu 2,2% mai mult față de 2024, cu un profit net de 3,77 milioane lei și cu un volum operațional record de 10,38 milioane kilometri parcurși, adică cu 441.378 km în plus față de acum […]

Group of runners starting a road race under a yellow inflatable arch, bib numbers visible on their shirts.

Sute de persoane au participat,în această dimineață, la cea de-a șasea ediție a evenimentului „Giarmata în Mișcare”, transformând comuna într-un exemplu de solidaritate și implicare comunitară. Sursa de Vest See Full Bio

Timișorenii sunt invitați să descopere un oraș plin de culoare, joc și imaginație, printr-un program special gândit pentru Ziua Internațională a Copilului, cu spectacole și ateliere creative, activități sportive, proiecții de film, muzică și experiențe educative. Sursa de Vest See Full Bio

Indoor market stall with fresh vegetables displayed in crates; a vendor wearing headphones sits behind the produce while shoppers browse in the background.

Piețele din Timișoara sunt, în această perioadă, pline de fructe și legume de sezon, iar tarabele colorate îi atrag zilnic pe cumpărători. Sursa de Vest See Full Bio

S-a dat alarma în această dimineață, când locatarii unui bloc de pe strada Rusu Șirianu au observat fum ieșind într-un apartament de la etajul 2. Sursa de Vest See Full Bio

Two beach volleyball players on sandy shore; a man stands left while a woman dives to hit a ball in midair with the ocean in the background.

Baza Sportivă din Parcul Rozelor va deveni, în perioada 5 – 7 iunie 2026, centrul sporturilor pe nisip și al distracției în aer liber, odată cu organizarea unei noi ediții a „Beach Sport Festival by MONS”. Sursa de Vest See Full Bio

Outdoor community fair in a park with green vendor tents, families and kids playing games and chatting.

Muzeul Satului Bănățean Timișoara devine, luni, 1 iunie, locul unde copilăria, tradițiile și creativitatea se întâlnesc într-un eveniment special dedicat Zilei Internaționale a Copilului. Sub genericul „1 Iunie – Zâmbet de copil”. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara lansează o platformă universitară unică, dedicată practicii studențești, menită să faciliteze accesul tinerilor la oportunități relevante de formare profesională și integrare pe piața muncii. Sursa de Vest See Full Bio

Societatea de Transport Public Timișoara anunță modificări temporare în circulația mai multor mijloace de transport public, în cursul zilei de mâine, ca urmare a restricțiilor de trafic impuse pentru desfășurarea evenimentului „Bulevardul Copiilor la UVT”. Sursa de Vest See Full Bio

tir

Dacă ți-ai planificat să mergi sau să tranzitezi Ungaria, astăzi, trebuie să ții cont de restricțiile de trafic impuse de autorățile din țara vecină, pentru mașinile de mare tonaj. Sursa de Vest See Full Bio

Incendiu violent, în această dimineață, în jurul orei 06:35, când pompierii timișeni au intervenit cu trei autospeciale de stingere, iar la fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest