Skip to main content

Știm cine va livra utilajele pentru firma de salubritate din Timișoara. Contractele au fost deja semnate

XPilates & Spa

La aproape un an de la demararea procedurilor, s-a încheiat licitația organizată de Societatea Salubrizare Timișoara SRL pentru achiziția de utilaje destinate curățeniei urbane stradale.

Potrivit anunțului oficial, câștigătorul pentru toate cele trei loturi este compania BT Best Tools Company SRL.

Licitația, începută în luna iulie 2025, a vizat achiziția de utilaje și autoutilitare în valoare totală de 29.995.000 de lei.

Procedura a fost împărțită în trei loturi: măturătoare stradale, utilaje multifuncționale cu accesorii pentru spălat, stropit și deszăpezire, precum și autoutilitare.

În total, Salubrizare Timișoara va primi 16 măturătoare stradale, dintre care opt cu buncăr de 6 metri cubi, două cu buncăr de 5 metri cubi și șase multifuncționale, cu buncăr de 1,5 metri cubi.

De asemenea, vor fi livrate 10 utilaje multifuncționale, alături de accesorii precum cisterne pentru spălat și stropit, sărărițe și pluguri de zăpadă, dar și 8 autoutilitare.

Pentru loturile 1 și 2 a fost depusă câte o singură ofertă, iar pentru lotul 3 au fost depuse două oferte. În urma evaluării, oferta depusă de BT Best Tools Company SRL a fost declarată câștigătoare pentru toate cele trei loturi.

Firma câștigătoare a propus și subcontractanți pentru activitățile de service în perioada de garanție. Este vorba despre Daimler Truck & Bus România SRL, pentru loturile 1 și 2, și Iveco Truck Services SRL, pentru lotul 3. Aceste companii vor asigura mentenanța corectivă, preventivă și suportul tehnic în perioada de garanție.

Reprezentanții Salubrizare Timișoara au anunțat că au fost deja semnate contractele cu ofertantul desemnat câștigător, iar termenul de livrare pentru utilaje este de nouă luni.

Procedura de achiziție nu a fost lipsită de obstacole. Licitația a fost contestată la CNSC încă din august 2025, însă aceasta a continuat după ce Curtea de Apel Timișoara a respins integral contestația formulată împotriva procedurii.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara anunță suspendarea temporară a încasării taxelor și impozitelor locale, în perioada 13 martie ora 16:00 – 16 martie, ora 08:00, pentru a permite actualizarea sistemului fiscal în urma unor modificări legislative recente. Sursa de Vest See Full Bio
Clădirea cunoscută drept Vila Internațional, fosta vilă de protocol folosită de Nicolae Ceaușescu, a reintrat în patrimoniul public al Consiliul Județean Timiș, după emiterea deciziei de expropriere. Sursa de Vest See Full Bio
Sursa de Vest începe o serie de articole despre persoanele ajunse în posturi-cheie din administrația timișeană și despre felul în care aceste numiri conturează, tot mai clar, un sistem de influență politică în jurul lui Alfred Simonis. Sursa de Vest See Full Bio
Primăria Timișoara face un nou pas în extinderea spațiilor verzi din oraș, după ce primarul Dominic Fritz a semnat contractul de proiectare pentru amenajarea a trei parcuri de cartier. Sursa de Vest See Full Bio
Dacă vrei să ieși din ritmul obișnuit al orașului și să asculți ceva cu adevărat special, ai un motiv bun să ajungi în Piața Bălcescu. Sursa de Vest See Full Bio
La aproape un an de la demararea procedurilor, s-a încheiat licitația organizată de Societatea Salubrizare Timișoara SRL pentru achiziția de utilaje destinate curățeniei urbane stradale. Potrivit anunțului oficial, câștigătorul pentru toate cele trei loturi este compania BT Best Tools Company SRL. Licitația, începută în luna iulie 2025, a vizat achiziția de utilaje și autoutilitare în […]
În contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu și al închiderii temporare a unor spații aeriene ca urmare a escaladării conflictului din Iran, echipa Eturia a activat imediat procedurile interne de management al situațiilor neprevăzute și a colaborat îndeaproape cu partenerii locali din Maldive pentru a proteja vacanțele turiștilor români aflați în destinație. Sursa de Vest See […]
Alertă maximă, după ce un bărbat s-a prăbușit într-un puț adânc de patru metri, pe un câmp agricol, unde risca să nu fie găsit de nimeni. Sursa de Vest See Full Bio
Timișorenii sunt invitați sâmbătă, 21 martie 2026, la Muzeul Apei, la un eveniment care aduce împreună poezia, creativitatea și grija față de natură. Sursa de Vest See Full Bio
Studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara sunt invitați să participe la evenimentul „International Students Got Talent”, o competiție dedicată creativității și talentelor artistice ale studenților. Sursa de Vest See Full Bio
Municipalitatea anunță noi restricții de circulație rutieră, în mai multe zone din oraș, începând de mâine, 13 martie, în vederea realizării lucrărilor la rețelele de utilități și la infrastructura rutieră. Sursa de Vest See Full Bio
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIA Timiș) lansează un curs gratuit de Manager de Proiect, organizat în cadrul proiectului „Rețea de Succes: Stimularea ocupării forței de muncă la nivelul județului Timiș”, derulat în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș. Sursa de Vest See Full Bio
Primăria Timișoara organizează o întâlnire publică dedicată proiectului de regenerare urbană a zonei Traian, la care sunt invitați să participe locuitorii și antreprenorii din cartier. Sursa de Vest See Full Bio
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș (DSVSA) și Direcția de Sănătate Publică Timiș (DSP), sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează seminarul de informare cu tema: „Reglementări actuale în domeniul sănătății publice și siguranței alimentelor”. Sursa de Vest See Full Bio
author avatar
Sursa de Vest