Skip to main content

Start la înscrieri! Se caută voluntari pentru Timotion 10, cel mai mare eveniment sportiv și caritabil din vestul țării!

XPilates & Spa

S-a dat startul înscrierilor pentru voluntarii care doresc să se implice în organizarea celui mai mare eveniment sportiv cu o componentă filantropică din vestul țării.

Timotion, ediţia a 10-a, va avea loc în 12 mai în Piața Iancu Huniade şi are pregătite 8 curse foarte diverse de alergare şi pedalare, incluzive, care oferă ocazia oricui doreşte să participe la eveniment să o facă indiferent de pregătirea şi abilitatea fizică. Înscrierile la eveniment sunt deschise doar până în 28 aprilie.

„Voluntarii Timotion pot alege să ajute în pregătirea traseelor de alergare şi la distribuirea kit-urilor pentru miile de alergători şi (bi)cicliști, să încurajeze alergătorii de la start, până la poarta de finish, să facă fotografii şi să surprindă amintiri pentru o viaţă, să înmâneze medalii sau să fie alături de participanţi la punctele de hidratare. Avem numeroase ocazii de implicare în ceea ce noi considerăm că este o adevărată sărbătoare a comunităţii, iar acum la ediţia 10, cu atât mai mult.” a precizat Olimpiu Porumb, manager program Timotion, membru Alergotura

„Pentru mii de oameni, de zece ani, ziua Timotion e așteptată ca o sărbătoare. De câteva luni bune, organizaţii, şcoli şi grupuri de iniţiativă duc campanii de strângere de fonduri pentru cauzele lor importante din comunitate. Fac paşi, mai mari sau mai mici, care se măsoară în km de implicare, generozitate şi solidaritate. Prin Timotion am creat un context pentru oameni să se implice, cu bani, cu timp sau doar cu o vorbă bună. Iar voluntarii Timotion sunt inima evenimentului care pulsează energie şi oferă zâmbete.” a declarat Daniela Chesaru, director executiv la Fundaţia Comunitară Timişoara

Cei care vor să se implice în organizarea evenimentului, se pot înscrie completând formularul online disponibil pe www.timotion.ro.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ