Skip to main content

Stadiul de execuție al lucrărilor la Centrul de Recuperare Medicală din Lovrin este de 10%

XPilates & Spa

Centrul de Recuperare Medicală de Ortopedie și Traumatologie din Lovrin se află în plin șantier. Au trecut două luni de la începerea lucrărilor, timp în care proiectul a atins un grad de execuție de 10%.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Timiș, care a efectuat o vizită pe șantier, săpăturile au fost finalizate, sprijinirile se apropie de final, au fost drenate apele și stabilizate malurile. De asemenea, fierul necesar a fost adus pe șantier, iar lucrările la partea subterană sunt în desfășurare.

„Noul centru va utiliza resursele geotermale din localitate, iar clădirea va avea o suprafață desfășurată totală de 4600 metri pătrați, 21 de saloane, 43 de paturi de spital și 16 pentru consultații și tratamente. Conform contractului, termenul de finalizare a acestei lucrări este de 24 de luni și, la cum merg lucrurile, peste mai puțin de doi ani această unitate medicală va fi pusă în slujba pacienților”, transmite Alfred Simonispreședintele CJT.

Amintim, Centrul de Recuperare Medicală de la Lovrin va fi prima secție a Spitalului Județean din afara Timișoara și vine în sprijinul celor care au sechele în urma unor traumatisme, accidente sau după operații ori anumite afecțiuni care le-au afectat capacitatea motorie.

Consultațiile și evaluările vor fi realizate de medici specialiști de recuperare, iar tratamentele vor fi efectuate în condiții de ambulatoriu și, după caz, de internare continuă.

Clădirea Centrului de Recuperare Medicală, Ortopedie și Traumatologie (balneofiziokineto terapie) va fi în formă de „Z” cu laturile inegale, având lungimea totală de 49,90 metri, lățimea totală de 42,80 metri și înălțimea maximă de 8,55 metri.

Centrul va dispune de o piscină exterioară cu acoperire retractabilă, care va putea fi folosită atât de către pacienții internați și cei din ambulatoriu cât și de persoaane din exterior, însă doar într-o anumită limită. În total, zona piscinei cu acoperire retractabilă are dimensiunile de 27,5 x 11 metri și o suprafață de 302,5 metri pătrați.

Zona piscinei va fi delimitată pe latura vestică și nordică de pereții clinicii de tratament, iar pe latura sudică și estică, de pereți de sticlă. De asemenea, acoperirea retractabilă este tot din sticlă și va oferi posibilitatea utilizării piscinei și în afara sezonului cald.

La finalul lucrărilor, capacitatea centrului va fi de 21 de saloane cu 43 de paturi.

Valoarea estimată a lucrărilor este de 34.482.946,30  lei plus TVA, adică 41 de milioane de lei cu TVA inclus, iar durata de implementare a proiectului este de 24 de luni. Investiția se realizează în baza unui program transfrontalier România-Ungaria.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest