Sport pentru o cauză bună! „Giarmata în Mișcare” revine și anul acesta
Comuna Giarmata se pregătește ca, pentru al șaselea an consecutiv, să devină un exemplu de solidaritate și implicare civică prin evenimentul sportiv caritabil „Giarmata în Mișcare”.
Ediția din 2026 va avea loc în data de 30 mai și promite să aducă din nou comunitatea împreună în jurul mișcării și al sprijinului pentru cauze sociale.
În cele cinci ediții anterioare, evenimentul a avut un impact semnificativ, reușind să strângă peste 57.000 de euro, fonduri direcționate către proiecte cu scop caritabil.
„Giarmata în Mișcare” este organizat de Asociația LOGS, în parteneriat cu Primăria Comunei Giarmata, La Milu, Strada Veselă, CSC Millenium Giarmata și Școala Gimnazială Giarmata.
Detaliile privind cursele și modalitățile de înscriere vor fi anunțate în perioada următoare.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Prăpăd pe șoselele din vestul țării! Polițiștii au lăsat zeci de șoferi fără permise și au dat amenzi de zeci de mii de lei
A fost un sfârșit de săptămână intens pentru polițiștii de la Rutieră, care au ieșit în teren în cadrul unei ample acțiuni de control desfășurate atât pe principalele drumuri. Sursa de Vest See Full Bio

Victimă încarcerată, după un impact violent între o mașină și o camionetă! Intervenție de urgență a pompierilor
S-a dat alarma, în această dimineață, în urma unui apel la 112 care anunța un accident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Rezultate finale la Bac! Promovabilitatea în Timiș a crescut la 73,20%! În continuare o singură medie de 10
Rezultate finale ale examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie–iulie 2026! Sursa de Vest See Full Bio

Accident cumplit în vestul țării! Un tânăr de 28 de ani, a murit după ce a fost lovit de un camion
Un grav accident rutier a avut loc în această după amiază în localitatea Răbăgani din județul Bihor, în urma căruia un tânăr și-a pierdut viața. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara organizează o dezbatere publică privind regulamentul jocurilor de noroc!
Primăria Timișoara organizează joi, 16 iulie o dezbatere publică pe tema proiectului de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de amplasare, autorizare și funcționare a activităților de jocuri de noroc pe raza municipiului. Sursa de Vest See Full Bio

Au rămas mai puțin de trei săptămâni până la Ziua Timișoarei! Peste 100 de evenimente și artiști internaționali, în patru zile de sărbătoare
Timișoara se pregătește pentru unul dintre cele mai importante evenimente ale verii. Sursa de Vest See Full Bio

Horticultura toaletează arborii din Timișoara, iar intervențiile neautorizate sunt interzise! Primăria anunță sancțiuni
Primăria Timișoara le reamintește cetățenilor că intervențiile asupra arborilor de pe domeniul public pot fi realizate exclusiv de operatori autorizați, după ce un locatar a efectuat tăieri neautorizate la scurt timp după o lucrare executată de echipele Horticultura. Sursa de Vest See Full Bio

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul înscrierilor la admitere! Primii candidați și-au depus deja dosarele
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul înscrierilor pentru admiterea la studiile universitare de licență! Sursa de Vest See Full Bio
Lucrări la rețeaua de apă în Timișoara și județ! Vor fi întreruperi și scăderi de presiune luni și marți
Locuitorii din mai multe localități din județul Timiș, precum și din municipiul Timișoara, trebuie să se pregătească pentru întreruperi ale furnizării apei și scăderi de presiune, ca urmare a unor lucrări de mentenanță și intervenții programate la rețeaua de distribuție în zilele de 13 și 14 iulie. Sursa de Vest See Full Bio
Dacă ești asigurat poți beneficia de tratamente stomatologice, fără bilet de trimitere, la Ambulatorul de Stomatologie din Timișoara
Pacienții asigurați care au nevoie de consultații și tratamente stomatologice pot beneficia de servicii decontate de CNAS, fără bilet de trimitere, la Ambulatorul de Stomatologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Atenție, șoferi! Începând de mâine, noi restricții de circulație intră în vigoare, în mai multe zone ale Timișoarei
La solicitarea Porr Construct, Delgaz Grid și Asociației Timișoara Triathlon Team, comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat închiderea sau, după caz, restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, începând de mâine. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat a ajuns la spital, după ce a fost bătut de doi indivizi! Suspecții au fost reținuți de polițiști
Doi bărbați, în vârstă de 30 și 52 de ani, au fost reținuți de polițiștii, în urma unei altercații cu un alt bărbat care a ajuns la spital. Sursa de Vest See Full Bio

Spectacolul TNT „Cântăreața cheală” a fost selecționat în Festivalul Național de Teatru 2026
Teatrul Național din Timișoara anunță că spectacolul „Cântăreața cheală” de Eugène Ionesco, în regia artistică a lui Mihai Măniuțiu a fost selecționat în Festivalul Național de Teatru 2026. Sursa de Vest See Full Bio
Farmotion, noua aventură rurală din Banatul de munte! Participanții vor fi supuși de la probe de semi-maraton, la spart lemne sau să facă clăi de fân!
O nouă competiție care îmbină sportul, tradițiile și comunitatea debutează în Banatul de munte. Sursa de Vest See Full Bio

Mașină răsturnată pe Autostrada A1, între Arad și Timișoara! Pompierii intervin de urgență
Un accident rutier grav a avut loc în urmă cu puțin timp pe Autostrada A1, pe sensul de mers Arad – Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Impact violent între două mașini pe Autostrada A1! Trei victime au fost transportate la spital
Două mașini au fost implicate într-un accident, în această dimineață, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Timișoara – Lugoj. Sursa de Vest See Full Bio

Incendiu la un tren în Gara de Nord din Timișoara! Fumul dens a cuprins întreaga garnitură
Momente de panică în această dimineață, în Gara de Nord din Timișoara, după ce a început să iasă fum dintr-un tren. Sursa de Vest See Full Bio

Tânăr de 25 de ani, mort într-un accident rutier, în Timiș! Mașina pe care o conducea s-a răsturnat
Un tânăr în vârstă de 25 de ani și-a pierdut viața în urma unui grav accident rutier produs în această dimineață între localitățile Ferendia și Clopodia din Timiș. Sursa de Vest See Full Bio









Lasă un răspuns