Skip to main content

Spațiile verzi, locuri de parcare pentru mașini! Câți șoferi au fost amendați

XPilates & Spa

Amenzi pe bandă rulantă pentru șoferii care și-au parcat mașinile la voia întâmplării!

De la începutul acestei luni și până acum, polițiștii locali au amendat nu mai puțin de 226 de șoferi care și-au lăsat mașinile pe spațiile verzi sau pe locurile destinate amenajării acestora. 

Polițiștii locali au organizat verificări și au aplicat sancțiuni celor care și-au parcat mașinile pe străzi precum Vasile Pârvan, Piața Sf. Gheorghe, Socrate, P. Andronescu, Al. Sănătății, Diana, Ion Ghica, Labirint, Splaiul Spiru Haret, Narciselor, de-a lungul Canalului Bega, precum și în zonele de parcuri printre care Justiției și Rozelor. 

Numai de la începutul acestei luni au fost aplicare celor surprinși că au oprit și staționat pe spații verzi și în zonele destinate amenajării spațiului verde un număr de 226 sancțiuni contravenționale. Mai mult, Poliția Locală Timișoara a transmis Direcției de Mediu din cadrul Primăriei un număr de 30 de locații în care spațiul verde trebuie reamenajat fiind deteriorat în special ca urmare a parcărilor repetate, urmând ca de fiecare dată când identifică astfel de locații să le transmită celor care se ocupă cu amenajarea lor”, spun reprezentanții Poliției Locale Timișoara. 

Poliția Locală mai atrage atenția conducătorilor auto că sancțiunile pentru oprirea și staționarea pe zonele sau spațiile verzi sau destinate amenajării în acest scop sunt între 500 și 1.000 lei.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ