Spargere la un magazin de lângă Timişoara! Hoţii au furat o sumă importantă de bani

Jaf de proporţii, la o societate comercială face fare parte din cea mai mare reţea de magazine agricole din România.
Este vorba despre un magazin Agroland pe de raza localităţii Giarmata.
Hoţii au acţionat în timpul nopţii, forţând uşa de acces.
CITEŞTE ŞI: Robu lovește din nou! A mai postat o listă a rușinii
Apoi, odată pătrunşi în societate, au mers direct la locul în care este ţinut seiful. L-au spart, au luat toţi banii şi s-au făcut nevăzuţi.
Totul a fost descoperit abia dimineaţă, atunci când angajaţii s-au întors la lucru.
“În cursul acestei dimineţi, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la fatul că persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracţie într-o societate comercială aflată pe raza localităţii Giarmata iar din interior, dintr-o cutie metalică ar fi sustras o sumă de bani”, a declarat pentru sursadevest.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Ancuţa Morariu.
Deocamdată nu se cunoaşte valoarea totală a prejudiciului, însă unele surse spune că ar fi vorba despre câteva sute de mii de lei.
În acesc caz a fost deschis un dosar penal pentru furt calificat, iar poliţiştii încearcă să dea de urma autorilor, pentru a-I trage la răspundere.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Presiune redusă a apei, în mai multe localități din județ! Aquatim anunță lucrări la rețeaua de distribuție

Scandal monstru în fața unui local! Mai mulți bărbați s-au luat la bătaie! Au fost reținute patru persoane

Poliția, în alertă! O adolescentă de 16 ani a plecat dintr-un centru de minori și nu s-a mai întors!

Accident teribil în Timiș! Un tânăr și-a omorât prietenul, după ce a dat cu mașina peste el, apoi s-a oprit într-un cap de pod!

Începe prima acțiune de deratizare din acest an! Ce trebuie să faci, chiar de mâine, pentru a evita posibile incidente la care ai putea fi expus?

Răzbunare în stil mafiot! S-au tras focuri de armă, în miez de noapte, din cauza unei tranzacții nereușite!

Mobilizare de forțe în zona Blașcovici, după ce un bărbat s-a urcat pe acoperișul unui bloc și amenința că se aruncă în gol!

VIDEO Ai sania sau schiurile pregătite? Locul perfect pentru o escapadă la sfârșit de săptămână, pentru timișoreni și nu numai!

Accident cu șase victime! Trei mașini s-au ciocnit pe o șosea din vestul țării!

Poliția, în alertă! Oamenii legii caută un bărbat dispărut în urmă cu trei zile! Familia se teme de ce e mai rău

VIDEO Imagini din dronă cu șantierul de la Stadionul Știința din Timișoara! În momentul de față se lucrează la rampa auto

Copilă de 13 ani din Timișoara, dispărută fără urmă de trei zile! A plecat spre școală și nu a mai revenit acasă!

Laboratoare moderne pentru studenții Universității de Vest din Timișoara! Peste 5 milioane de euro vor fi investiți în spațiile de studiu ale instituției, prin Programul Regional Vest

CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului de Expert Achiziții Publice!

Spion de trafic, magician pe două roți sau avocat pentru blănoși! Vezi aici ce alți specialiști caută Primăria Timișoara!

Mașină izbită în plin de un tramvai, după ce șoferul nu a acordat prioritate! Traficul în zona Prefecturii, dat peste cap

Șoc pentru o femeie când a intrat în propriul apartament! L-a găsit gol! Unde au dispărut toate lucrurile?

Lasă un răspuns