Skip to main content

Situație fără precedent la Lugoj! Orașul nu este condus de nimeni, după ce PNL a creat un adevărat haos administrativ

XPilates & Spa

Cel mai mare oraș din județul Timiș, după Timișoara, este într-o situație nemaiîntâlnită, după ce toți liderii administrației locale și-au părăsit funcțiile, rând pe rând.

Primul a fost Claudiu Buciu, primarul PNL ales în 2020, care doi ani mai târziu, și-a mutat rezidența în Germania, motiv care prefectul l-a suspendat.

Locul lui a fost preluat interimar, de viceprimarul orașului, liberalul Bogdan Blidariu, care la începutul lunii august a acestui an, a demisionat.

La conducerea Primăriei a urmat Adrian Serendan, consilierul local PNL, care în scurt timp a ales și el să își dea demisia.

În acest moment, rolul de primar îl joacă secretarul general al instituției, Dan Ciucu, însă acesta are atribuții limitate.

Din acest motiv, prefectul județului încearcă să urgenteze învestirea lui Călin Dobra, care a câștigat funcția de primar, la alegerile locale din iunie.

„Demisia viceprimarului cu atribuții de primar şi incapacitatea Consiliului Local de a desemna un înlocuitor lasă în derivă activitatea municipiului. Secretarul general are atribuții extrem de limitate, neputând nici măcar semna plăți pentru salarii şi utilități.

Investirea noului primar şi a Consiliului Local va mai dura zile bune, pentru că validarea mandatelor se face în instanță şi ține de nişte termene ce nu pot fi urgentate.

Tot ce pot face ca prefect este să prioritizez şedința de investire. Până atunci, le solicit actualilor consilieri locali să dea dovadă de responsabilitate, să îşi aducă aminte că au depus un jurământ, să se întrunească de urgență într-o şedință de Consiliu Local, să-și aleagă un viceprimar pentru aceste ultime zile din mandat şi să asigure funcționalitatea primăriei.

Și le mai cer lugojenilor să fie atenți la ce fac aleşii lor, pentru că, lăsând la o parte discursurile electorale sforăitoare, este un moment în care pot să vadă adevărata față a celor care îi reprezintă. Şi dacă ei mai merită vreodatā încrederea lor!„, spune Mihai Ritivoiu, prefectul județului Timiș.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Concert poster for Alphaville in Timisoara, June 21, 2026 at 20:30, featuring the band photo and official logos in the corners.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Sursa de Vest See Full Bio

White ornate university building labeled Politehnica in a sunny town square.

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Sursa de Vest See Full Bio

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow tour bus on a city street in front of pastel green buildings, with flower planters along the curb and parked cars nearby.

Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Sursa de Vest See Full Bio

Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Sursa de Vest See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Sursa de Vest See Full Bio

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Sursa de Vest See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Sursa de Vest See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow semi-truck with severe front-end damage on a highway, windshield cracked and debris scattered as traffic backs up nearby.

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest