Sirenele de alarmare vor răsuna din nou în Timiș! De acum, în fiecare lună!

Încep să sune din nou sirenele de alarmare în județul Timiș!
Nu vă speriați însă, este doar un exercițiu al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, care va testa și verifica echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.
De acum înainte, sirenele de alarmare vor porni în fiecare zi de miercuri din fiecare lună.
”IGSU va desfășura lunar exerciții pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă. În toate județele țarii vor avea loc exerciții pentru verificarea funcționării mijloacelor de alarmare a populației, în vederea centralizării permanente a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare, precum și pentru pregătirea continuă a autorităților administrației publice locale. Începând cu luna august a anului curent, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 – 11.00, vor fi acționate sirenele de alarmare publică existente la nivel național (…)Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările autorităților”, transmit reprezentanții ISU Banat.
Simulările vor începe chiar de mâine și vizează atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat (simultan), dar și a celor cu acționare locală.
La nivelul județului Timiș, există un număr de 148 astfel de mijloace, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situații de protecție civilă, modul de acționare a acestora fiind realizat local sau centralizat, din dispecerate.
Responsabilitatea menținerii în stare de operativitate a sistemului de înștiințare-alarmare revine autorităților publice locale, iar reprezentanții inspectoratelor pentru situații de urgență derulează, periodic, acțiuni de verificare în teren.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Copilă de 11 ani, lovită de mașină, în timp ce traversa strada printr-un loc nepermis! Fata a ajuns la spital, iar șoferița este cercetată de polițiști

Se oprește furnizarea apei sau presiunea va fi scăzută, în mai multe localități din județ! Aquatim spală rețeaua de distribuție

Atmosferă de sărbătoare la Timișoara! Târgul de Paște și-a deschis astăzi porțile! Iată programul evenimentelor din perioada următoare

Bărbat găsit mort, în anexa unui cimitir din Timișoara! Poliția a început o anchetă

S-a dat alarma la Timișoara, după ce cadavrul unui bărbat a fost zărit în Balta Aurora! Mai multe echipaje de intervenție, mobilizate la fața locului

Grăbește-te, dacă vrei să beneficiezi de reducere de 10% la plata impozitelor și taxelor locale! Este ultima săptămână cu bonificație

RETIM își mărește echipa și oferă salarii atractive, bonusuri și prime! Vezi aici ce posturi sunt disponibile și care sunt cerințele pentru angajare

A fost stabilită ordinea candidaților pe buletinul de vot, la prezidențiale!

Copilă de 4 ani, lovită de o mașină, în timp ce se plimba pe bicicletă! Fetița a fost transportată de urgență la spital

FOTO Stadiul lucrărilor la noua descărcare de pe autostradă de la Sânandrei, se apropie de 50%!

Locuință mistuită de flăcări, în miez de noapte! Pompierii au intervenit de urgență

Aleargă, pedalează și donează pentru comunitate! S-a dat startul la fapte bune! Înscrie-te și tu la Giarmata în mișcare 2025!

VIDEO Mobilizare de forțe, după ce un incendiu a izbucnit în subsolul unui bloc turn! Zeci de persoane au fost evacuate

Timișoara devine capitala gimnasticii artistice! Peste 120 de sportive din toată țara, așteptate la Campionatul Național pentru Junioare

VIDEO: O nouă atracție turistică în județul Timiș! Conacul Mocioni și-a recăpătat strălucirea de odinioară, iar vizitatorii pot admira exponate din secolul 18, dar și contemporane și au la dispoziție o bibliotecă digitală! Urmează o cafenea culturală

Video: Imagini dezgustătoare, într-un magazin din Lugoj! O șoricioaică și-a făcut cuib printre bananele expuse la vânzare și a fătat trei pui

Distracție maximă, cu Carmen Popovici Dumbravă, Andreea Chisăliță, David Crișan și orchestra Ansamblului Banatul! Urmează două zile pline de voie bună, la Festivalul Lada cu Zestre

Lasă un răspuns