Skip to main content

Sinagoga din Fabric va fi readusă la viață! Parteneriat între Primăria Timișoara și americanii de la World Monuments Fund pentru reabilitarea obiectivului!

XPilates & Spa

Se fac primii pași concreți spre spre reabilitarea Sinagogii din Fabric. Primăria Timișoara colaborează cu World Monuments Fund, cea mai importantă organizație independentă dedicată protejării celor mai valoroase situri din lume, pentru redarea strălucirii de altădată a obiectivului.

Primarul Dominic Fritz și arhitectul Javier Ors Ausín, manager de program WMF, au semnat astăzi memorandumul de înțelegere pentru reabilitarea Sinagogii din Fabric.

La finalul anului trecut, obiectivul istoric a fost preluat de către municipalitate de la comunitatea evreiască, fiind într-o stare avansată de degradare, astfel că pentru început sunt necesare lucrări de punere în siguranță, iar apoi reabilitare totală.

Colaborarea municipalității cu WMF, implică expertiza dar și fondurile organizației. Adică organizația preia o parte din treaba Primăriei în demersul reabilitării sinagogii.

Concret, organizația va selecta o firmă specializată pentru analizarea sitului, elaborarea studiilor tehnice și pentru organizarea de ateliere și consultări în vederea transformării monumentului istoric în spațiu pentru cultură și comunitate.

Pentru mine asta este un moment important, pentru că salvarea acestei sinagogi nu are doar o valoare arhitecturală, ci ține și de moștenirea valorilor Timișoarei, de păstrarea acestor valori și de felul în care reușim să transmitem un semnal împotriva antisemitismului și pentru multiculturalitate. Abia aștept să intrăm în această nouă etapă în care toată comunitatea timișoreană va folosi această clădire într-o nouă funcțiune culturală. Cel mai probabil va fi un spațiu multifuncțional, adică nu doar un teatru sau un muzeu, ci un spațiu care se poate folosi pentru mai multe lucruri. Și tocmai că această colaborare cu World Monuments Fund există pentru a stabili mult mai exact ce fel de centru cultural ne dorim, ca oraș și comunitate locală”, spune primarul Dominic Fritz.

Suntem foarte fericiți să începem să lucrăm cu municipiul, pentru că este un proiect care a început în 2022, când comunitatea evreiască locală a nominalizat Sinagoga Fabric pentru programul nostru World Monuments Watch. După includerea în program am venit aici și m-am întâlnit cu membrii comunității, cu Luciana Friedmann, președinta comunității evreiești din Timișoara și cu domnul primar. Acum, după multe conversații, putem să începem proiectul pentru reutilizarea adaptativă. Vom defini un proces participativ pentru ca împreună cu autoritățile locale, cu experți locali, cu comunitatea care locuiește în zonă și cu comunitatea iudaică să îi definim un nou folos Sinagogii”, a declarat arhitectul Javier Ors Ausín.

Primăria Timișoara a atribuit lucrările de punere în siguranță a monumentului istoric către Art History Construct SRL, urmând semnarea contractului și ordinul de începere a lucrărilor. Pentru punerea în siguranță, valoarea contractului de proiectare este 159.000,00 lei (fără TVA), iar a celui de execuție este 965.564,19 lei (TVA inclus).

Sinagoga Nouă din Fabric, așa cum mai este cunoscută, a fost construită între anii 1897-1899 în stil eclectic, cu elemente neo-maure, gotice și elemente de stil neo-renascentist italian.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Bianca Albei See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Bianca Albei See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Bianca Albei See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Bianca Albei See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Bianca Albei See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Bianca Albei See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Bianca Albei See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Bianca Albei See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Bianca Albei See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Bianca Albei See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Bianca Albei See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Bianca Albei See Full Bio

author avatar
Bianca Albei