Skip to main content

Semnal de alarmă, tras de primarul Timișoarei! Cere ajutorul Poliției, după o nouă tentativă de fraudă cu carduri de călătorie

XPilates & Spa

Problema cardurilor de transport false a escaladat, iar Fritz face apel la toți timișorenii să fie vigilenți și să nu cadă în capcana pusă la cale de cei care vor să se îmbogățească de pe urma lor.

Totul a început în vară, atunci când pe rețelele de socializare au aparut postări prin care se încerca punerea în vânzare a unor carduri cu valabilitate nelimitată pentru o perioadă de 6 luni, la prețuri promoționale, pentru primele 500 de persoane care avea să le cumpere.

Numai că, pagina creată la vremea aceea, intitulată „Card de transport în comun Timișoara” era una complet falsă, fiind doar o scamatorie menită să facă bani pe spinarea timișorenilor, căci singura societate avizată pentru a emite astfel de carduri pentru transportul public în Timișoara este STPT.

Problemă persistă, doar că numele paginii a fost schimbat, iar administratorul contului folosește acum și de o imagine cu Dominic Fritz, creată cu inteligența artificială, pentru a anunța posibilitatea achiziționării unui nou card de transport, la un preț special.

„Dragi locuitori ai Timișoarei! Compania RATT, împreună cu Primăria Timișoara, introduce noul card de transport pentru un sistem de plată modernizat! Acum puteți achiziționa cardul cu abonament de 12 luni la prețul special de doar 11,69 lei! Cumpărați-l acum și bucurați-vă de călătorii nelimitate pe toate mijloacele de transport public! Oferta este limitată, așa că grăbiți-vă!”, se arată în postarea înșelătoare de pe facebook.

În acest context,Fritz trage un semnal de alarmă și face apel la timișoreni să fie vigilenți și să nu pice în capcană. De asemenea, el cere implicarea Poliției.

„Este o înșelătorie, o ofertă falsă legată de cardurile pentru transportul public și o clară încercare de fraudă. Deci aici nu vorbim despre o glumă inocentă, ci despre o fraudă, prin care încearcă să se fure banii timișorenilor și de aceea fac apel la ei să fie vigilenți, să nu se lase păcăliți. Orice campanie a Primăriei sau a STPT se desfășoară doar pe canalele oficiale de comunicare și acest anunț în care se folosește o imagine trucată, chiar și a mea, cu ajutorul inteligenței artificiale, este un fals. Nu răspundeți acestor încercări de fraudă, raportați-le, acolo pe rețelele sociale, unde există un buton de raportare. Dar fac apel și la poliție să ia în serios astfel de anunțuri care deja se propagă de prea mult timp în mediul online”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Bianca Albei See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Bianca Albei See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Bianca Albei See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Bianca Albei See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Bianca Albei See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Bianca Albei See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Bianca Albei See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Bianca Albei See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Bianca Albei See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Bianca Albei See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Bianca Albei See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Bianca Albei See Full Bio

author avatar
Bianca Albei