Semnal de alarmă tras de primarul din Şag, după ce o persoană izolată la domiciliu, a încălcat restricţiile impuse şi a ieşit din casă

Primarul din Șag face apel la populație să respecte măsurile impuse de DSP, după ce o persoană izolată la domiciliu a ieșit din casă.
Flavius Roşu povesteşte într-o postare pe o reţea de socializare o situaţie care s-a întâmplat chiar astăzi, la Primărie. Un bărbat care a fost izolat la domiciliu împreună cu familia sa, după ce fiica acestuia a intrat în contact direct cu una dintre fetele de la Liceul Alimentar, care a fost depistată cu coronavirus, a ieşit din casă şi a venit la Primărie, revoltat că el nu are nimic şi este obligat să stea în casă.
Primarul i-a cerut bărbatului să se întoarcă acasă şi să respecte indicaţiile date de specialişti.
În Şag două familii sunt izolate la domiciliu, după ce copiii au intrat în contact cu eleva infectată cu COVID-19.
„Astăzi, în urma controlului DSP la doua locuințe din comuna noastră a fost luată măsura izolării la domiciliu în urma contactelor copiilor din cele două gospodării cu eleva de la Liceul Alimentar infectată cu COVID 19. În ciuda acestei măsuri de prevenţie părintele unui copil a dat dovadă de inconştienţă şi chiar dacă a fost anunțat de reprezentanții DSP sa nu mai părăsească 14 zile locuința, a venit in Primărie, supărat ca el nu are nimic și ca nu stă în casa 14 zile! I-am cerut sa părăsească Primaria și sa meargă la domiciliul propriu, așa cum i s-a impus de DSP! Nu trebuie să ne alarmăm, dar trebuie sa respectăm măsurile de igienă și măsurile impuse de DSP! Cei care încalcă aceste prevederi ne pun pe toţi în pericol şi riscă sancţiuni penale sau amenzi din partea DSP! Am cerut Poliției și DSP sa sancționeze drastic aceste persoane inconștiente!”, a transmis primarul comunei Şag, Flavius Roşu.
Amenzile în astfel de cazuri, pentru cei care nu se conformează măsurilor impuse de DSP, sunt de 10.000 de lei.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Copilă de 11 ani, lovită de mașină, în timp ce traversa strada printr-un loc nepermis! Fata a ajuns la spital, iar șoferița este cercetată de polițiști

Se oprește furnizarea apei sau presiunea va fi scăzută, în mai multe localități din județ! Aquatim spală rețeaua de distribuție

Atmosferă de sărbătoare la Timișoara! Târgul de Paște și-a deschis astăzi porțile! Iată programul evenimentelor din perioada următoare

Bărbat găsit mort, în anexa unui cimitir din Timișoara! Poliția a început o anchetă

S-a dat alarma la Timișoara, după ce cadavrul unui bărbat a fost zărit în Balta Aurora! Mai multe echipaje de intervenție, mobilizate la fața locului

Grăbește-te, dacă vrei să beneficiezi de reducere de 10% la plata impozitelor și taxelor locale! Este ultima săptămână cu bonificație

RETIM își mărește echipa și oferă salarii atractive, bonusuri și prime! Vezi aici ce posturi sunt disponibile și care sunt cerințele pentru angajare

A fost stabilită ordinea candidaților pe buletinul de vot, la prezidențiale!

Copilă de 4 ani, lovită de o mașină, în timp ce se plimba pe bicicletă! Fetița a fost transportată de urgență la spital

FOTO Stadiul lucrărilor la noua descărcare de pe autostradă de la Sânandrei, se apropie de 50%!

Locuință mistuită de flăcări, în miez de noapte! Pompierii au intervenit de urgență

Aleargă, pedalează și donează pentru comunitate! S-a dat startul la fapte bune! Înscrie-te și tu la Giarmata în mișcare 2025!

VIDEO Mobilizare de forțe, după ce un incendiu a izbucnit în subsolul unui bloc turn! Zeci de persoane au fost evacuate

Timișoara devine capitala gimnasticii artistice! Peste 120 de sportive din toată țara, așteptate la Campionatul Național pentru Junioare

VIDEO: O nouă atracție turistică în județul Timiș! Conacul Mocioni și-a recăpătat strălucirea de odinioară, iar vizitatorii pot admira exponate din secolul 18, dar și contemporane și au la dispoziție o bibliotecă digitală! Urmează o cafenea culturală

Video: Imagini dezgustătoare, într-un magazin din Lugoj! O șoricioaică și-a făcut cuib printre bananele expuse la vânzare și a fătat trei pui

Distracție maximă, cu Carmen Popovici Dumbravă, Andreea Chisăliță, David Crișan și orchestra Ansamblului Banatul! Urmează două zile pline de voie bună, la Festivalul Lada cu Zestre

Lasă un răspuns