Skip to main content

Șef nou la Inspectoratul de Poliție Timiș!

TM 2024

Inspectoratul Județean de Poliție Timiș a rămas fără șef după plecarea lui Ion Mirescu la IGPR.

Până acum interimatul a fost asigurat de Dan Stoicănescu, însă acum a fost numit șef Nicolae Boia.Acesta are 46 de ani, iar din 1994 lucrează în Poliția Timiș.

boia

Boia a fost la Ordine Publică, mai apoi la Detașamentul de Intervenție Rapidă, unde a fost adjunct, în cadrul DGA Timiș ca șef de birou și mai apoi în cadrul serviciului, iar apoi la Secția 1, în 2011 a preluat conducerea Secției 3 Poliție, iar ulterior pe cea a Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe periculoase din cadrul IPJ Timiș.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

Muzeul Satului Bănățean Timișoara, va organiza în zilele de 20, 26 și 27 septembrie o serie de proiecții de filme etnografice, destinate publicului larg.
După ce săptămâna trecută președintele ales al Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța obținerea autorizației de desființare a stadionului Dan Păltinișanu, a venit și vestea demarării licitației pentru demolare.
Municipiul Timișoara, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea implementării proiectului „Înnoirea flotei de tramvaie – etapa I“, Cod SMIS 123654.
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu ADID Timiș, implementează un nou serviciu opțional pentru colectarea deșeurilor vegetale din Timișoara, ca parte a eforturilor Primăriei de a păstra străzile orașului curate și de a oferi cetățenilor o soluție eficientă pentru gestionarea deșeurilor verzi din gospodăriile proprii.
Lucrările la bulevardul Stan Vidrighin din Timișoara, intră în linie dreaptă! Au fost făcute și primele probe cu tramvaiul pe noile linii.
Pompierii au intervenit de urgență, în urmă cu puțin timp, pentru lichidarea unui incendiu violent, care a cuprins o mașină în mers.