Se apropie momentul deschiderii Târgului de Paște din Timişoara! Ce surprize îi așteaptă pe cei mici şi cei mari, deopotrivă?

Au mai rămas doar câteva zile până la deschiderea celei de-a XV-a ediție a Târgului de Paște.
Și în acest an, locuitorii orașului vor avea parte de diverse evenimente culturale, pregătite de organizatori, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii.
Târgul de Paște își va deschide porțile din 31 martie, marcând astfel sărbătoarea paștelui Catolic, iar Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Traian se vor transforma în scene ale celebrării primăverii, pline de culoare și decorațiuni specifice.

Târgul de Paște va îmbina tradiția și modernul, oferind un spațiu vibrant, unde divertismentul și cultura vor anima sufletele publicului.
Timișorenilor li s-a pregătit o serie de evenimente care să îi transpună în atmosfera de sărbătoare, printre care nelipsitul Alai al Primăverii sau ateliere de activități creative dedicate copiilor.
De asemenea, vor fi organizate spectacole live cu Ansamblul „Timișul”, unde cei mai dornici de distracție vor putea întinde hore, mânați de muzica folclorică, dar și concerte ale cunoscuților artiști români, Alexandra Ungureanu sau Marius Mihalache, iar cei mici se vor bucura și anul acesta de spectacole de teatru și proiecții de filme.

Pe 28 aprilie, Sărbătoarea Floriilor va aduce un plus de culoare orașului, iar pentru 1 mai, organizatorii au pregătit o seară specială de „picnic și film”.
Nelipsite din cadrul Târgului vor fi căsuțele cu bunătăţi sau cele cu decorațiuni de Paște, pe care timișorenii le apreciază în fiecare an pentur că îi introduce în atmosfera de sărbătoare.

Târgul de Paște își va închide porțile pe 6 mai.
Pentru mai multe informații despre programul complet, cei interesați pot urmări pagina oficială a Casei de Cultură din Timișoara, precum și canalele de social media.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Trei mașini s-au ciocnit violent, pe o șosea din vestul țării! Două persoane au fost transportate la spital
Trei mașini au fost implicate într-un accident, în această după-amiază. Sursa de Vest See Full Bio

VIDEO: Scandal monstru, la Timișoara! Tineri s-au luat la bătaie, iar unul dintre ei a ajuns la spital. Au intervenit mai multe echipaje de poliție
A fost scandal de proporții, azi-noapte, la Timișoara. Au intervenit polițiștii. Sursa de Vest See Full Bio

Veste bună pentru timișoreni! Bilete la jumătate de preț, la concertul Alphaville
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Sursa de Vest See Full Bio
Au început preînscrierile pentru admiterea la facultate! Politehnica Timișoara pune la bătaie peste 2.000 de locuri bugetate
Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Sursa de Vest See Full Bio

Alertă meteo! Mai multe regiuni din țară, sub cod galben de vânt, vijelii și instabilitate atmosferică
Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Sursa de Vest See Full Bio
Muzică clasică, jazz și sonorități contemporane, într-un recital de excepție, la Filarmonica Banatul din Timișoara
Filarmonica Banatul Timișoara invită publicul la recitalul „4ELEMENTS: (re)Shaping Music”. Sursa de Vest See Full Bio

Vrei să urmezi studii superioare? Vezi aici oferta educațională a Universității de Științele Vieții din Timișoara
Alegerea unui program de studiu este unul dintre cele mai importante decizii pentru viitorul profesional al unui tânăr. Sursa de Vest See Full Bio

De luna viitoare, vei plăti mai mult pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare! Vezi aici noile tarife anunțate de Aquatim!
Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Sursa de Vest See Full Bio
Peste un sfert de miliard de euro, investiți în județele din vestul țării! Aproape 500 de proiecte în educație și mobilitate
Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Sursa de Vest See Full Bio

Orașul de pe Bega, în centrul dezbaterilor europene! Va găzdui „Timișoara Forum for European Values”
Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Sursa de Vest See Full Bio
Sfârșit tragic pentru adolescentul care a căzut de pe trotineta electrică, la Dumbrăvița! A murit în spital
Durere fără margini pentru familia băiatului de 15 ani, rănit grav după ce a căzut de pe o trotinetă electrică la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Festivalul Etniilor, la ediția jubiliară! Timișoara celebrează diversitatea culturală a Banatului
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Sursa de Vest See Full Bio

Un bunicuț de 91 de ani a dispărut de acasă! Unde l-au găsit polițiștii?
Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Sursa de Vest See Full Bio
Timișoara devine capitala filmelor balcanice! S-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a patra ediție a festivalului TAIFAS
Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Sursa de Vest See Full Bio

Explozie, urmată de incendiu, într-un bloc din Timișoara! Zeci de persoane evacuate
S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Faci un bine și ești recompensat! Primești bilet gratuit pentru prima zi a festivalului UNTOLD, dacă donezi sânge la caravana mobilă
În acest weekend, caravana mobilă Blood Network a celor de la UNTOLD este la Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
Elena Micicoi și-a dat demisia din funcția de prefect al județului Timiș, după perchezițiile EPPO: Decizia îmi aparține mie și doar mie!
Cornelia Elena Micicoi și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Timiș. Sursa de Vest See Full Bio

Un tir și o camionetă s-au ciocnit pe autostrada A1! Intervine descarcerarea
Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Sursa de Vest See Full Bio








Lasă un răspuns