Scade numărul cazurilor noi de COVID, însă rămâne ridicat numărul deceselor! La ATI sunt acum 1.120 de pacienţi

Chiar dacă în ultimele zile am observat o scădere a numărul de cazuri noi de COVID, specialiştii spun că nu e încă momntul să ne bucurăm.

Mai exact, avem 27.346 de persoane nou diagnosticate cu Sars-COV-2. În ultimele 24 de ore au fost efectuate aproape 100.000 de teste.

În acest moment, în unităţile de profil 11.324 bolnavi COVID, printre care şi 811de minori.

La terapie intensivă sunt 1.120 de pacienţi COVID, dintre care 17 sunt copii.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 171 de decese. Totodată au fost raportate şi alte cinci petrecute anterior intervalului de referinţă.

În total, de la debutul pandemiei în ţara noastră, 61.092 de pacienţi au murit pe fondul infecţiei cu SARS-CoV- 2.

În Timiș au fost raportate 1.481 de cazuri noi de îmbolnăvire. Rata de infectare în judeţ a ajuns astăzi la 29,29 iar în Timişoara la 37,41, în scădere faţă de ieri.

În spitalele din Timiş sunt internați 450 de pacienți, iar alţi 34 sunt în stare gravă la ATI. 

De la debutul pandemiei, la nivelul judeţului s-au infectat peste 128.000 de persoane şi au murit 1.923 de oameni. Trei decese au fost înregistrate numai în ultimele 24 de ore.

 

 

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Alte articole

Foto şi video: Cel mai instagramabil loc din Timişoara! Tunelul iubirii oferă, în aceste zile, un adevărat spectacol vizual şi olfactiv

În Timişoara, ştii că a venit cu adevărat primăvara, atunci când înfloresc prunii sălbatici din spatele Catedralei.

Transport uriaş de medicamente contrafăcute, oprit de poliţişti! Au fost descoperite mii de cutii cu pastile falsificate

A fost deschisă o anchetă de amploare pentru destructurarea unei reţele care punea în vânzare medicamente care le puteau face bolnavilor, mai mult rău decât bine.

Se reiau lucrările pe drumul spre autostradă, prin Giarmata! Licitaţia a fost câştigată de Strabag

Epopeea lărgirii la patru benzi a drumului care face legătura din Timişoara şi autostrada A1 pare să se apropie de sfârşit, odată cu finalizarea licitaţiei pentru sectorul de după Dumbrăviţa.

Infracțiuni pe bandă rulantă! Un tânăr, drogat și cu permisul suspendat, prins la volanul unei mașini neînmatriculate!

Trei infracțiuni, dintr-un foc! Un tânăr de 34 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit în trafic de polițiști, pe Calea Lugojului din Timișoara.

Începe simularea Evaluării Naționale! În Timiș sunt așteptați să participe la testări peste 5.500 de elevi de clasa a VIII-a

Încep emoțiile pentru elevii de gimnaziu din anii terminali. Mâine are loc prima probă scrisă din cadrul simulării Evaluării Naționale.

Nesimțirea l-a costat scump pe un tânăr din Timiș! A fost amendat cu peste 10.000 de lei și a rămas și fără mașină

Un tânăr de 23 de ani a încasat două amenzi, în valoare de peste 10.000 de lei, iar mașina i-a fost confiscată.

FOTO Apariţie surpriză, pe Stadionul Dan Păltinişanu! O vulpe a fost surprinsă în timp ce se plimba nestingherită în tribune

Vizitator neașteptat, pe Stadionul ”Dan Păltinișanu” din Timișoara! Arena închisă de autorități de mai bine de un an, are parte de vizitatori mai puțin obișnuiți. O vulpe a fost surprinsă în timp ce inspecta cu atenție tribunele stadionului.

Zeci de tone de îngrășământ de azot, confiscate de polițiștii timișeni! Au fost întocmite și trei dosare penale

Aproape 70 de tone de îngrășământ de azot, confiscate de polițiștii din Timiș, în urma unor verificări.

Vă pregătiți de curățenia de primăvară? Scăpați gratuit de deșeuri la unul dintre cele patru puncte de colectare ale Retim?

Municipalitatea face apel la timișoreni să folosească punctele de colectare a deșeurilor deschide în oraș.

Continuă acțiunea de plantare la centura verde a Timișoarei! Cei care vor să participe încă se mai pot înscrie

În acest sfârșit de săptămână Asociația Verde de Banat va continua acțiunea de plantare la centura verde a Timișoarei, în zona din spatele Pieței Mehala, înspre podul de la ieșirea din oraș către Săcălaz.

Atac în apropierea unui loc de joacă din Timișoara! Un copil a fost lovit și jefuit! Mama acestuia a alertat Poliția

Scene șocante în apropierea unui parc din Timișoara! Un copil a fost tâlhărit în miezul zilei.

Anunţ de ultimă oră, privind Centura de sud a Timişoarei! Când va fi gata şoseaua?

Începe un nou episod din epopeea Variantei de ocolire a Timişoarei, prin zona de sud. Anunţul a fost făcut în urmă cu puţin timp, de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

FOTO Palatul Apelor din Timișoara își deschide porțile și își întâmpină vizitatorii cu o expoziție realizată de artiști locali

Administrația Bazinală de Apă Banat organizează pentru prima dată de când Palatul Apelor a fost restaurat un eveniment cultural, pentru a marca anul Timișoarei – Capitală Culturală Europeană și sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei.

TNTm deschide Anotimpurile FEST-FDR cu spectacolul BROS de Romeo Castellucci!

În anul Capitalei Europene a Culturii, Teatrul Național din Timișoara deschide Anotimpurile FEST-FDR vineri, 31 martie.

100.000.000 de lei, pentru Colterm! Consilierii locali votează săptămâna viitoare, achitarea în avans, a subvenţiilor pentru energia termică

Pe ultima sută de metri, autorităţile locale au agreat soluţia propusă de administratorul judiciar şi cel special de la Colterm, pentru evitarea falimentului.

Liceului Shakespeare din Timişoara intră în şantier! Va fi refăcut acoperişul

A fost semnat contractual pentru refacerea acoperişului de la Liceul Teoretic „William Shakespeare” din Timişoara, în valoare de 378.377,62 lei plus TVA.

email: redactie@sursadevest.ro | Publicitate +40 731 028 626
© Sursa de Vest. Toate drepturile rezervate. WebDesign NRGO.