Skip to main content

România, poarta spre vestul Europei! Cum au încercat patru albanezi să ajungă într-o țară din Occident?

XPilates & Spa

Polițiștii de frontieră timișeni au prins în apropierea graniței cu Serbia un grup de albanezi.

Aceștia au trecut frontiera pe fâșia verde. Bărbaţii au declarat polițiștilor că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pentru că își doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei şi aveau interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen.

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat în zona de competenţă patru cetăţeni din Albania care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, întrucât aveau interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen. Cei patru albanezi au fost predaţi autorităţilor sârbe în baza acordului de readmisie, în vederea continuării cercetărilor”, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră Timișoara. 

Cei patru sunt cetăţeni albanezi, și au vârste cuprinse între 22 și 32 de ani. Polițiștii fac acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cei patru bărbați au fost predați autorităţilor sârbe, în baza acordului de readmisie.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Poliţiştii de frontieră au depistat, azi-noapte, la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița, o persoană ce a prezentat la control un permis de conducere internațional fals. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of about 14 professionals posing together on a stage at a formal event, dressed in business and smart casual attire.

Social democrații din Timișoara și-au desemnat o nouă echipă de conducere, după ce, săptămâna trecut au fost alegeri în organizația de femei. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Banner ad announcing a 27% increase in the sanitation bill, with a large red '27%' and a trash bin on the right.

Își mai amintește cineva promisiunea? Atunci când a decis închiderea deponeului de la Ghizela, Alfred Simonis îi asigura pe timișeni că nu vor fi afectați, că această decizie nu va genera costuri suplimentare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Licitația lansată de Primăria Timișoara pentru cea de-a doua etapă a programului de modernizare a iluminatului public a atras trei ofertanți. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Firefighters in protective gear climb a ladder against a brick building, preparing an entry save operation.

O femeie în vârstă de 83 de ani a fost salvată de pompieri după ce a căzut în locuința sa și a rămas imobilizată, în stare de semiconștiență. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Map of a road project showing red A1 autostrada, blue DN 68A drum national, green nod rutier signs; detour from Holdea to Dobra with construction cones and route labels

Traficul rutier pe autostrada A1 va fi închis temporar între nodurile rutiere Dobra și Holdea, în perioada 17–19 iunie, pentru efectuarea unor lucrări de reparații la partea carosabilă. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

„Flight Festival ” revine la Muzeul Satului Bănățean, între 19–21 iunie, cu cea mai amplă ediție de până acum. Conceptul va transforma întregul spațiu într-un aeroport imaginar al muzicii, tehnologiei și educației. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men arguing on a city street; a man in a brown shirt is grabbed by the face by another man in a dark jacket, near a gray car with license plate AR 16 RSO behind them.

Dosar penal deschis de polițiști, după ce un livrator de mâncare din Sri Lanka a reclamat că a fost agresat de un agent de pază. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara anunță că procesul de precazare pentru anul universitar 2026-2027 se va desfășura exclusiv online, în perioada 22-30 iunie 2026. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Percheziții, în această dimineață, într-un dosar de violare a vieții private, după ce un tânăr de 20 de ani din județul Timiș ea distribuit pe rețelele de socializare imagini cu fosta iubită, în ipostaze indecente. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ