Skip to main content

Resuscitare, pe marginea drumului! Medicii se chinuie să readucă la viață, o femeie care a rămas încarcerată în urma unui accident

XPilates & Spa

Accident înfiorător, petrecut în urmă cu foarte puțin timp, când o mașină s-a izbit violent, de parapeții de pe marginea drumului, apoi s-a răsturnat într-un șanț betonat.

S-a întâmplat pe DN 76, î ntre localitățile Hidișelu de Jos și Hidișelu de Sus din județul Bihor, unde au ajuns de urgență, mai multe echipaje de salvare.

Din primele informații, se pare că femeia de la volanul autoturismului a pierdut controlul asupra direcției de mers, a lovit în plin, parpatele de pe marginea drumului, apoi s-a răsturnat într-un canal betonat.

În urma impactului extrem de violent, mașina s-a răsturnat, iar șoferița a rămas blocată în interior.

A fost nevoie de descarcerare pentru scoaterea ei îsă, din păcate, femeia era în stare gravă, astfel că medicii au început imediat manevrele de resuscitare.

„Apelul care sesiza producerea unui accident pe DN 76, între localitățile Hidișelu de Jos și Hidișelu de Sus, a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, în jurul orei 09.10, apelantul precizând că în evenimentul sesizat este implicat un singur autoturism, în care se află o femeie încarcerată, în stare de inconștiență.

Pentru salvarea victimei, au fost mobilizate de urgență, echipajele de pompieri din cadrul Gărzii 1 Mai și Detașamentului 1 Oradea, cu două autospeciale de intervenție, din care una de descarcerare grea, un echipaj al SAJ și autospeciala medicului de urgență (SMURD).

Pompierii militari au acționat pentru evacuarea femeii rămase încarcerată în autoturismul avariat, iar în aceste momente se efectuează manevre de resuscitare a victimei aflate în stop cardio -respirator„, transmite ISU Bihor.

UPDATE:

Din păcate, femeia nu a răspuns manevrelor de resuscitare, astfel că medicii au fost nevoiți să declare decesul.

Polițiștii înceatrcă acum să stabilească exact, cum s-a petrecut nenorocirea și au deschis în acest caz, un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Sursa de Vest See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Sursa de Vest See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Sursa de Vest See Full Bio

Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Sursa de Vest See Full Bio

Team in orange life jackets race a raft on a sunny watercourse while spectators watch from the bank. Splashing water and a decorative float with banners are visible in the scene.

Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Black service van crashed in a grassy area with the hood open and a small tree leaning on it; emergency vehicles visible in the background.

Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Sursa de Vest See Full Bio

Crowd of runners at a lively outdoor race start, many wearing numbered bibs and sportswear under a bright sky with banners and inflatable arches ahead.

Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Sursa de Vest See Full Bio

Scrap-yard scene: heaps of metal and debris in a grassy field, a small utility vehicle in front, and a white van in the background.

Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Sursa de Vest See Full Bio

Three men on a sidewalk examine a small yellow portable generator, one bending over and one crouching nearby.

În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Sursa de Vest See Full Bio

Head-and-shoulders portrait of a middle-aged man with short dark hair, wearing a dark zip-up jacket against a white background.

Polițiștii din vestul țării desfășoară căutări ample, la această oră, pentru găsirea unui bărbat în vârstă de 63 de ani, care a dispărut. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest