RECORD de treceri pe ROȘU, la Timișoara! Număr IMPRESIONANT de șoferi INCONȘTIENȚI


Au fost făcute publice primele rezultate ale monitorizării traficului din Timișoara, iar concluziile sunt de-a dreptul uluitoare.
Practic, în perioada 9 martie – 21 martie 2017, în mai puțin de două săptămâni, sistemul de management al traficului de pe raza municipiului Timișoara a înregistrat peste 50.000 de șoferi ce au trecut pe culoarea roșie a semaforului.
„Pe cele 37 de sisteme de detecție de trecere pe culoarea roșie au fost înregistrate 50.187 de treceri pe roșu.Vă dați seama ce riscuri sunt în trafic? Acești indivizi iresponsabili nu au nicio teamă pentru că nimeni nu-i amendează”, a spus primarul Nicolae Robu.
Edilul se declară nemulțumit de faptul că protocolul cu Poliția Română, care ar permite darea de amenzi, nu a intrat în vigoare deoarece autoritățile centrale susțin că aparatura nu este avizată metrologic.
„Noi am hotărât să trimitem Poliției CD-urile cu aceste treceri pe roșu și ei să face ce vor. Eu am trimis o adresă Ministerului de Interne, unde am transmis chiar și aceste statistici. Suntem în situația absurdului. Echipamentele din sistemul nostru sunt cele mai performante din lume, și încă nu se dau amenzi”, a mai spus primarul Timișoarei.
Distribuie pe rețele de socializare
Comments (2)
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Alte articole

Incendiu violent într-un bloc! Zeci de oameni au ieșit în grabă din locuințe
Momente de panică în această după-amiază, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament situat într-un bloc de locuințe. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aquatim anunță mai multe lucrări, în perioada următoare! Vezi localitățile unde vor fi probleme cu apa
La începutul săptămânii, Aquatim are programate mai multe lucrări. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Șofer încătușat de polițiști! A fost prins beat la volan, două zile consecutiv!
Un caz de inconștiență extremă a fost înregistrat de polițiștii care făceau controale în trafic. Un bărbat de 36 de ani a fost prins de polițiști conducând sub influența alcoolului două zile la rând. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
House of Lazart transformă arta în sprijin pentru copiii vulnerabili! Lansare de colecție și eveniment caritabil
House of Lazart aduce în prim-plan puterea artei de a transforma emoția în sprijin concret, odată cu lansarea primei colecții de piese vestimentare și home decor, lucrate manual, în cadrul evenimentului caritabil „Angels’ Story – Povestea celor 13 îngerași”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Porți deschise la Opera Națională din Timișoara! Descoperă spațiile de dincolo de scenă, prin tururi ghidate, dar și secrete din spatele producțiilor
Opera Națională Română din Timișoara invită publicul larg să descopere universul fascinant al teatrului liric, cu ocazia Zilei porților deschise. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Tinerii din Timișoara, invitați să-și descopere direcția în carieră, la BRIDGE, un eveniment organizat de AISEC
Într-un context în care schimbările rapide ale pieței muncii fac alegerea unei cariere tot mai dificilă, AIESEC în Timișoara organizează evenimentul BRIDGE, dedicat tinerilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Grindeanu, tranșant după întâlnirea regională de la Timișoara! Lucrurile nu mai pot continua așa!
PSD a încheiat astăzi, seria întâlnirilor regionale pe tema direcției în care va merge partidul în continuare. Practic liderii locali au fost consultați dacă trebuie sau nu să rămână la guvernare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Călin Dobra câștigă definitiv procesul cu fostul primar, Claudiu Buciu! Probele care au cântărit greu, în decizia magistraților
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a câștigat definitiv procesul deschis fostului edil, Claudiu Buciu, într-un dosar privind prejudicierea imaginii și reputației. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

CCIA Timiș sprijină mediul de afaceri în adaptarea la noile reglementări fiscale din 2026!
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Atenție, șoferi! Mai multe locuri de parcare devin indisponibile temporar! Se curăță străzile orașului
Primăria Timișoara anunță reluarea programului „Curățenia până la bordură”. Astfel, utilajele SaluT vor efectua operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului, inclusiv în zona marginală a acestuia, unde sunt amenajate locurile de parcare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
VIDEO: Doi samsari imobiliari din PSD dau lovitura pe piața imobiliară. Tranzacția dubioasă care îl leagă pe Alfred Simonis de Raimond Rusu, primarul controversat din Becicherecu Mic
Aproape 3 hectare de teren intravilan, parcelat și poziționat în comuna Sânandrei, la drumul județean, au fost cumpărate la un preț de doar 11 euro pe metru pătrat. De șapte ori sub nivelul pieței. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Banatul, între gastronomie și marketing politic din bani publici! Alfred Simonis gătește și servește manipularea cu succes
În politica locală, există două tipuri de proiecte: cele care schimbă realitatea și cele care schimbă percepția asupra ei. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Vaporașele de pe Bega vor circula în continuare pe traseu restrâns! Anunțul STPT
Societatea de Transport Public Timișoara anunță prelungirea modificării temporare a circulației vaporetto, ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Podul Iuliu Maniu, cunoscut ca Podul Muncii. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Concedieri la Primăria Ghiroda! Se face redimensionarea aparatului administrativ, în baza ordonanței Guvernului
Un val de concedieri a fost aprobat în administrația locală din Ghiroda, după ce Consiliul Local a decis reducerea aparatului administrativ al primăriei. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Bărbat, amenințat cu un briceag și jefuit, în stradă! Banditul era chiar partenerul de pahar
Un bărbat în vârstă de 49 de ani, a cerut ajutor polițiștilor după ce a fost tâlhărit. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Diagnostic, tratament și monitorizare la Clinica de Hematologie a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara
Ziua Internațională a Hemofiliei, marcată anual în 17 aprilie, aduce în prim-plan o realitate îngrijorătoare: la nivel global, un număr semnificativ de persoane care suferă de această boală rămân nediagnosticate și, implicit, netratate. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Un nou tronson de cale ferată modernizată, deschis între Lugoj și Timișoara Est
Circulația feroviară s-a deschids pe un nou segment modernizat, în lungime de aproape 10 kilometri, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Mesaj alarmant pe social media! O persoană anunță că strânge fonduri pentru asasinarea președintelui Nicușor Dan! Polițiștii au deschis o anchetă
Anchetă în desfășurare la această oră, după ce, pe o rețea de socializare, a apărut o postare alarmantă, care instigă la violență asupra unui demnitar public. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio








As fii mai interesat de numarul de masini care depasec coloana care sta la semafor si intra in intersectie pe contrasens. Sau de ce nu sunt comutate semafoarele pe galben intermitent noaptea, dupa ora 12 cand numarul masinilor este cu mult redus. De ce trebuie eu sa consum noaptea mai multa benzina ca sa stau degeaba la un semafor?
Echipamentele sunt varza domnule primar, pe Lipovei vin cu 40 km/h si echipamentul dvs arata 63 km/ora si ma ameninta cu 3…4 puncte