Skip to main content

Răzbunare în stil mafiot! Un bărbat a incendiat jaluzelele exterioare, dar și ferestrele casei vecinei sale

A fi om!

A vrut să îi dea o lecție vecinei sale, dar a ajuns pe mâna polițiștilor.

Mai exact, seara trecută, în jurul orei 20:00, o femeie de 38 de ani din Hunedoara, a reclamat oamenilor legii că persoane necunoscute i-au dat foc jaluzelelor exterioare ale unei ferestre cu privire la stradă, de la locuința sa.

La fața locului au ajuns imediat un echipaj de pompieri care a lichidat prompt incendiul, fără să fie înregistrate victime.

Trei ore mai târziu, un nou apel la 112 sesiza un alt incendiu, izbucnit la aceeași locuință. De data aceasta, forțele de intervenție ajunse la fața locului au stabilit că ambele ferestre amplasate spre stradă au fost incendiate.

La fel ca data trecută, focul a fost stins rapid, iar nicio persoană nu a fost rănită.

Oamenii legii au început de îndată cercetările și au descoperit suspectul. Este vorba despre un bărbat de 51 de ani, din Hunedoara, vecin al femeii, cu care aceasta ar fi avut unele neînțelegeri.

Individul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru distrugere, și urmează să fie dus în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.

foto: arhivă

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.


Alte articole

primaria tm
Mâine, în prima parte a zilei, la Timișoara, sunt programate lucrări de mentenanță la rețeaua electrică, ceea ce va face ca alimentarea cu curent să fie întreruptă.
Pe 24 ianuarie se sărbătoreşte Ziua Unirii Principatelor şi este zi liberă legală, angajaţii vor avea trei zile libere consecutive, dacă luăm în calcul şi sâmbăta şi duminica.
În perioada 8-9 martie 2025, comuna Ghiroda devine din nou destinația preferată a iubitorilor de miere și apicultură, găzduind cea de-a XIV-a ediție a Târgului Apicol de Primăvară Internațional.
Volumul „Păturica roz. Întemniţat în China comunistă”, semnat de Marius Balo, o poveste autobiografică ce pornește de la experiențele traumatizante ale unui profesor român în detenția din China, timp de opt ani, va fi lansat sâmbătă, la Timișoara.
Undă verde pentru o investiție de peste 20 de milioane de lei a Consiliului Județean Timiș. Este vorba despre reabilitarea Bibliotecii Județene, unde vor fi efectuate atât intervenții la nivelul structurii și a componentelor arhitecturale, cât și la șarpantă și la fațadă.
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor la cursul GRATUIT de marketing online.