Skip to main content

Proiect unic într-un centru oncologic din vestul țării! “Ora de autoîngrijire” încearcă să îi ajute pe pacienți să-și controleze propria stare de sănătate

XPilates & Spa

8 medici oncologi, un psiholog, 9 teme medicale, psihologice și sociale, 9 întâlniri cu pacienți cronici și apartinatorii acestora. Începând cu 3 mai, specialiștii Asociației OncoHelp vor demara un proiect unic într-un centru oncologic din vestul țării prin care, în cadrul unor ședințe, vor fi abordate teme și vor fi diseminate informații ce îi pot ajuta pe pacienții cu afecțiuni oncologice, dar și pe cei cu boli cronice dar care nu au legătură cu oncologia, să înțeleagă mai bine afecțiunile de care suferă, să învețe cum trebuie să reacționeze în fața bolii, să afle de ce este important suportul psihologic, dar și cum pot să fie ajutați de către rude și prieteni.

“Prin proiectul „Ora de autoîngrijire” ne dorim să aducem în prim plan informații din partea specialiștilor noștri, pe teme medicale, psihologice sau sociale referitoare la ce înseamnă o boală cronică oncologică sau non-oncologică și cum pacienții pot avea grijă de ei pe parcursul acesteia. Autoîngrijirea presupune ca pacientul să își poată găsi puterea și priceperea pentru a prelua controlul asupra propriei stări de sănătate, iar acest lucru îl poate realiza învățând informații și abilități care să îl ajute să facă față schimbărilor sau problemelor pe care le poate experimenta în timpul și după tratamentul bolii în cauza. A avea grijă de noi, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, social și spiritual, înseamnă a ne dărui șansa ca fiecare zi să poată fi mai bună”, spune Alexandra Mihoc – psiholog Centrul OncoHelp

De altfel, Organizația Mondială a Sănătății a elaborat un ghid pentru a încuraja persoanele să învețe să se autoîngrijească și chiar să își automonitorizeze starea de sănătate. Autoîngrijirea poate duce, pe termen mediu și lung, la îmbunătățirea comportamentului legat de sănătate și chiar a prognosticului afecțiunii de care suferă pacientul în urma deciziilor pe care bolnavul și le asumă. Aceasta presupune însă o schimbare de mentalitate pentru a crește încrederea în propria persoană. Specialiștii Centrului OncoHelp sunt pregătiți să ofere informațiile și suportul pentru ca pacienții să înceapă acest proces de autoîngrijire.

Ora de autoîngrijire” s- a născut din dorința de a sprijini pacienții și aparținători lor într- o manieră mai puțin formală, mai deschisă și apropiată.  Autoîngrijirea înseamnă să știi să te prețuiești, să te iubești, să visezi, să zbori, să crezi în frumos, să nădăjduiești…. și orice te face mai bun.Aceste întâlniri sunt un mod de a învăța împreună că relația cea mai importantă este cea cu tine însuți/ însăți astfel încât să putem aprecia fiecare clipă de viață.”, spune dr. Dana Nagy – șef Compartiment Îngrijiri Paliative Centrul OncoHelp

Programarea pentru înscrierea în acest proiect și obținerea mai multor informații se pot face la telefon 0723443883 sau folosind adresa de e-mail: iuliana.lutsch@oncohelp.ro

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ