Skip to main content

Program extins la Buletine, în weekend, pentru eliberarea vizelor de flotant! Sunt ultimele zile în care se mai pot depune cereri

Retim – Fereşte-te de eticheta roşie!

Direcția de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Timișoara va funcționa cu program extins în acest weekend! Asta pentru a rezolva numărul mare de solicitări în ceea ce privește acordarea vizelor de flotant.

Legea spune că documentul trebuie emis cu cel puţin două luni înainte. Atenţie însă! Termenul e valabil doar pentru alegerea primarilor din 9 iunie. Pentru celelalte scrutinuri, actele trebuie să aibă o vechime de cel puțin jumătate de an.

În acest context, ținând cont că sunt ultimele zile în care cei care se mai pot face vizele de flotant pentru alegerile locale, Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara a adaptat programul de lucru cu publicul pentru rezolvarea rapidă a solicitărilor și va primi cereri și va elibera acte de identitate în următoarele zile și ore:

Sâmbătă, 06 aprilie – 09:00 – 13:00

Duminică, 07 aprilie – 09:00 – 13:00

Actele de identitate depuse pentru înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței primite la ghișeu până la data de 04 aprilie vor fi eliberate sâmbătă, iar actele depuse la ghișeu până la data de 05 aprilie vor fi eliberate duminică.

De asemenea, vor fi eliberate și cărțile de identitate tipărite până la data de 05 aprilie.

Cererile se depun fără programare.

Pentru informații suplimentare sau clarificări, vă rugăm să contactați Direcția de Evidență a Persoanelor la adresa de e-mail: evpers@primariatm.ro sau la numerele de telefon: 0256/499359; 0256499476.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Timp de patru zile, până în 23 mai, orașul Frankfurt este centrul global al turismului de afaceri și evenimente, odată cu deschiderea oficială a IMEX Frankfurt.
În urmă cu puțin timp, social democrații care s-au reunit într-o ședință a Consiliului Național al partidului, au ales ca interimatul după demisia lui Marcel Ciolacu, să fie asigurat de Sorin Grindeanu.
Primăria Lugoj eficientizează sistemul de iluminat public din oraș. A demarat procedura de licitație pentru găsirea unei firme care să se ocupe de furnizarea și instalarea corpurilor necesare modernizării rețelei de iluminat.
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara a găzduit, în Aulă Magna „Iulian Drăcea”, festivitatea de premiere a echipei de rugby SCM-USVT, câștigătoarea Supercupei României.
La mai bine de patru ani de când administrația locală anunța construirea primului adăpost public pentru animalele fără stăpân, Primăria a inițiat achiziția serviciilor de proiectare.
Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME) în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o conferință dedicată viitorului surselor regenerabile și al stocării energiei în România.
Pe 30 și 31 mai, parcul Căminului Cultural din Giroc găzduiește a treia ediție a Festivalului „Întoarcerea la Folk”.
Meteorologii au emis, în această dimineață, un cod galben de intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică temporar accentuată, pentru toată țara.
Au fost centralizate deja peste 98,19% dintre procesele verbale din secțiile din țară și de peste hotare, iar Nicușor Dan, candidatul susținut de USR, este pe primul loc.