Skip to main content

Primele fotografii cu fetiţa ucisă şi incendiată! Anchetatorii încearcă să afle cine este

XPilates & Spa

Cercetările în cazul fetiţei al cărui cadavru mutilat şi carbonizat a fost găsit pe un câmp, continuă.

Este vorba despre trupul neînsufleţit găsit de un arădean care îşi plimba câinele, în apropierea cimitirului din cartierul Bujac.

CITEŞTE ŞI: Scade numărul cazurilor de coronavirus! Numărul deceselor rămâne însă, unul alarmant

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au deschis în acest caz un dosar penal in rem, pentru omor şi profanare de cadavre.

“De la faţa locului au fost prelevate mai multe urme, respectiv: depozit subunghial de la ambele mâini cât şi laba piciorului drept; un fir de păr de cca. 22 cm, identificat în pumnul închis al mâinii drepte; articolele de îmbrăcăminte, parţial afectate de foc; elastic pentru prinderea părului; piese osoase carbonizate, cât şi material carbonizat aflat sub cadavru, toate acestea fiind descrise în procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării la faţa locului. Urmează a fi dispuse expertize complexe genetice-judiciare, fizico-chimice, toxicologice”, transmite Parchetul de pe l\ng[ Tribunalul Arad.

În paralel, a fost finalizată autopsia, iar concluziile sunt că victima este o fetiţă de 5-6 amo, care a avut parte de o moarte violentă, cauzată de traumatism cranio-cerebral acut.

De asemenea, medicii legişti spun că  decesul a survenit cu cel mult 48 de ore înaintea descoperirii cadavrului.

Acum se încearcă identificarea victimei, motiv pentru care anchetatorii au făcut publice fotografiile cu chipul ei, după toaletarea trupului neînsufleţit.

“Organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Arad efectuează investigaţii pentru identificarea şi vizionarea imaginilor stocate de camerele de supraveghere atât private cât şi publice din vecinătatea zonei în care a fost găsit cadavrul victimei. De asemenea, organele de poliţie delegate verifică, cu sprijinul D.G.A.S.P.C., minorii instituţionalizaţi cât şi dispariţiile de minori înregistrate la nivel naţional. Atât cu ocazia cercetării la faţa locului cât şi după reluarea acestora, existând suspiciuni că s-a folosit un accelerator pentru producerea incendiului, s-a dispus lărgirea zonei de căutare a unor eventuale recipiente a căror conţinut a fost folosit pentru incendiere”, se mai arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

CITEŞTE ŞI: Hai la teatru! TNT ţi-a pregătit o nouă premieră: Piesă pentru femei şi bărbaţi

 

 

 

 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Left: a man is being detained by masked police officers beside a patrol car; Right: an injured person lies on the ground wrapped in a white sheet with bystanders nearby.

Ancheta de amploare declanșată după crima șocantă din localitatea bihoreană Parhida a ajuns la un punct crucial: suspectul principal a fost prins de polițiști și și-a recunoscut fapta. Sursa de Vest See Full Bio

Poster illustrating Korean language and culture with a person in a hanbok holding a red fan, Seoul Tower in the background.

Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara continuă seria evenimentelor dedicate sărbătoririi celor 70 de ani de tradiție, dialog și deschidere internațională, prin organizarea unor activități care aduc în prim-plan diversitatea culturală. Sursa de Vest See Full Bio

Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș găzduiește, în perioada 8 – 10 mai, cea de-a 32-a ediție a EZOTERIC FEST, eveniment dedicat terapiilor alternative, dezvoltării personale și echilibrului dintre minte, corp și suflet. Sursa de Vest See Full Bio

O anchetă de amploare este, la această oră, în plină desfășurare, după ce o fată de 18 ani a fost găsită, cu gâtul tăiat. Sursa de Vest See Full Bio

Surgical team in masks and gowns pose in an operating room beside a robotic surgery system with multiple robotic arms.

Secția de Obstetrică-Ginecologie II din cadrul Spitalul Județean din Timișoara a realizat prima intervenție chirurgicală asistată robotic, un moment considerat de medici drept un pas important în dezvoltarea chirurgiei ginecologice moderne din unitatea medicală. Sursa de Vest See Full Bio

Man in a suit and glasses speaks at a press conference with multiple microphones, set against a blue backdrop with ‘Municipiul Timșoara’ logos.

Dacă la nivel național, scena politică stă pe un butoi de pulbere, după ce premierul României, Ilie Bolojan, a fost demis cu votul parlamentarilor PSD și AUR, la Timișoara, nu s-a schimbat nimic. Sursa de Vest See Full Bio

Un caz de o violență extremă s-a petrecut în urmă cu puțin timp, când un elev de 12 ani, a suferit mai multe leziuni, în zona spatelui și a gâtului, după ce a fost înjunghiat de un coleg. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectorii de muncă din cadrul ITM Timiș au desfășurat, luna trecută, mai multe controale, pentru a verifica dacă angajatorii respectă legea în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Au fost vizate mai multe domenii de activitate, cu precădere cel al construcțiilor. Sursa de Vest See Full Bio

Two hospital beds in a bright patient room with white linens, blue headboard panels, and bedside tables near a large window.

Noua Maternitate Odobescu, din cadrul Spitalului Municipal Timișoara, s-a mutat în urmă cu câteva luni într-un nou sediu, situat pe Strada Franyó Zoltán, nr. 6 (în zona Blașcovici). Aici sunt oferite servicii medicale de nivel III pentru gravide, mame și nou-născuți, într-un sediu modern, adaptat standardelor actuale de siguranță și îngrijire. Sursa de Vest See […]

Panel of four seated at a conference table; a large screen behind features a man’s portrait and flags of Romania, Moldova, and the EU.

Președintele CCIA Timiș Florica Chirță, a participat, în data de 5 mai, la Palatul Parlamentului, la Conferința de Nivel Înalt: „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova: PACT UEMRO”, destinată în principal prevenirii neregulilor, responsabilizării beneficiarilor și protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene, în contextul inițiativei PACT UEMRO. Sursa de Vest See Full Bio

Panel of speakers seated at a long table on a stage, with nameplates and microphones, addressing a seated audience in a conference room.

Reprezentanții mediului de afaceri din Timiș au participat astăzi, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, la o nouă sesiune de informare dedicată securității la incendiu, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat”. Sursa de Vest See Full Bio

Firefighters in turnout gear at a rescue site, with a small brown dog peeking from a trench in a grassy outdoor area.

Pompierii bihoreni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui câine care a căzut într-o fosă septică în construcție, adâncă de aproximativ 3 metri. Sursa de Vest See Full Bio

Smiling man in a blue suit and striped tie with a residential building behind him.

Scandalul imobiliar de la Ghiroda capătă accente politice și ridică suspiciuni serioase privind modul în care sunt controlate dezvoltările urbanistice și interesele pe care le apără președintele CJT. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest