Primarul Dominic Fritz, pus la zid de vicepreședintele CJT, Alin Popoviciu! Timișoara ar fi putut avea o maternitate nouă dacă edilul ar fi continuat proiectul vechii administrații!

Atac al vicepreședintelui CJT, Alin Popoviciu la adresa primarului Dominic Fritz, pe tema Maternității Odobescu.
Liberalul spune că proiectul ar fi putut fi gata dacă Nicolae Robu ar mai fi câștigat un mandat de primar, sau dacă Dominic Fritz ar fi vrut să continue proiectul fostei administrații privind construcția unei noi maternități. Asta deși este semnată și autorizația de construcție.
Noua maternitate ar fi urmat să fie construită în zona Balta Verde. Aceasta este prevăzută cu șase etaje și 10 lifturi, urmând să fie construit și un corp separat pentru birouri și spații administrative. Spitalul propriu-zis avea secții clinice de obstetrică și ginecologie, cu 150 paturi, care conțin compartimentele: Obstetrică Patologică, Medicină Materno-Fetală, Fertilizare in vitro și Gineco-Oncologie, ATI II, Neonatologie, Bloc Operator, Bloc de nașteri, Sterilizare, Laborator analize medicale, Serviciu de Anatomie Patologică, Compartiment Primiri Urgențe, Farmacie, Ambulatoriu de specialitate, săli de consultație și tratamente etc.
Estimările de cost inițiale pe baza studiului de fezabilitate arătau o sumă care depășea 20 de milioane de euro, care urma să fie angajată integral de la bugetul local.
”Ceea ce timișorenii trebuie să afle este că există inclusiv autorizație de construire pentru noua maternitate, semnată de Primarul Dominic Fritz la începutul primului mandat, dar mai apoi ea a fost aruncată într-un sertar, că doar d-l Fritz nu-și putea începe primul mandat de primar cu un proiect al administrației Robu, nu-i așa?! (…) Dacă investitia ar fi fost începută in anul 2021 din bugetul local, cu o alocare anuală de maxim 5 miloane de euro/an, astăzi ne-am fi bucurat să avem nu una, ci două maternități construite după ultimele standarde în domeniu”, spune vicepreședintele CJT, Alin Popoviciu.
Totodată, Popoviciu îi recunoaște și meritele fostului primar al Timișoarei, Nicolae Robu, despre care spune că a înțeles necesitatea de a construi o maternitate nouă în oraș, în timp ce actuala administrație nu face altceva decât să îl calomnieze.
”Aș putea să înțeleg și abordarea diferită a celor două administrații referitoare la finanțarea noii maternități, și anume, administrația Robu a înțeles urgența pe care o are Timișoara în a avea o maternitate nouă și a vrut să sa o construiască din bugetul local, cu gândul că dacă pe parcurs apar oportunități de finanțare din alte surse, să comute pe ele, iar administrația Fritz a stabilit că o maternitate nouă mai poate să aștepte până când se vor obține bani europeni, bani care nu au venit. Dacă d-l Fritz ar fi avut o abordare sănătoasă, astăzi am fi avut o maternitate nouă, unde meritul pentru studiul de fezabilitate, proiectare și avizele necesare era al Domnului Robu, iar pentru construcție și darea în folosință, al Domnului Fritz! Pot să vă asigur că Domnul Robu, așa cum îl știu cât iubește acest oraș, a avut toată deschiderea să ofere toate detaliile necesare înaintării proiectului noii maternități, doar că noua administrație a preferat să nu facă altceva privitor la dânsul, decât să-l calomnieze!”, a mai spus Alin Popoviciu.
Popoviciu mai spune că exemplul cu maternitatea nu e singular. Un altul este complexul sportiv din Calea Lipovei, unde actuala administrație a moștenit inclusiv licitația pentru execuție gata încheiată și contract de execuție lucrări semnat cu firma câștigătoare a respectivei licitații, însă Primăria nici până astăzi să semneze ordinul de începere a lucrărilor, la aproape 5 ani.
”Domnule Primar Dominic Fritz, în final aș vrea să reflectați cum ar fi dacă în acești 4 ani de mandat care urmează, în care nu vor mai fi campanii electorale, Administrația Județului Timiș și Administrația Municipiului Timișoara ar colabora pentru proiecte pe care timișorenii le așteaptă de mulți ani; oare nu vom avea toți de câștigat? Eu sunt convins că da. Dacă iubiți acest oraș cu adevărat cred că a venit timpul să și demonstrați acest lucru și să folosiți toate resursele umane și nu numai, în a grăbi toate proiectele întârziate și extrem de necesare. În calitatea mea de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș voi face absolut tot ce îmi stă în putință ca cele două administrații, Consiliul Județean Timiș și Primăria Timișoara să colaboreze pe toate domeniile care privesc dezvoltarea acestui oraș minunat și a acestui minunat județ Timiș pentru că nu trebuie să uităm că funcțiile pe care le deținem sunt trecătoare, iar noi suntem aici pentru oameni, cu oameni și în folosul oamenilor”, a mai spus Popoviciu.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Crin Antonescu și-a început campania pentru Palatul Cotroceni! Prima vizită, în județul Timiș, unde s-a întâlnit cu liderii administrației publice și cu mediul de afaceri

Impact extrem de violent între două mașini! Trei victime, între care și un copil de 7 ani, au ajuns la spital!

Antreprenorii din Timiș, informați cu privire la noile modificări din domeniul legislației muncii, într-un seminar organizat de CCIAT și ITM

Vești proaste pentru cei care trebuie să își facă sau să își schimbe buletinul! Vezi aici cu cât crește termenul de eliberare a actelor de identitate!

Video: Accident teribil, cu două victime! Un bărbat a pierdut controlul asupra mașinii și s-a izbit violent de un copac

Este oficial! Consiliul Județean Timiș preia echipa de fotbal Poli! Când va începe finanțarea propriu-zisă a clubului?

VIDEO: Drumarii au acționat toată noaptea pe drumurile naționale și autostrăzile din vestul țării! Au împrăștiat aproape 600 de tone de antiderapant!

Impact violent între două mașini! Intervine descarcerarea

Adolescent, lovit și jefuit, ziua în amiaza mare! Atacatorii au ajuns în spatele gratiilor

Stații de tramvai prea mici și care nu asigură confortul călătorilor! Lecția învățată de viceprimarul Ruben Lațcău, după modernizarea bulevardului Stan Vidrighin

Hoți prinși în flagrant în timp ce goleau mașinile parcate într-o benzinărie, pe autostradă! Au furat bani, telefoane și bijuterii!

Aproape de comă alcoolică, la volan! Șofer băut bine a provocat un accident rutier și și-a văzut mai departe de drum

Dimineți geroase, la Timișoara! Cum va arăta vremea în această săptămână?

Accident cumplit! Femeie încarcerată, după ce a intrat cu mașina, într-un tir

Incendiu puternic, în mijlocul nopții! Trei case au fost înghițite de flăcări violente

Primăvara, la un pas distanță! Primăria dă start înscrierilor pentru vânzarea produselor specifice zilei de 1 Martie

Polițist în misiune, lovit de o motocicletă al cărei conducător a refuzat să oprească pentru control și care este bănuit că era drogat

Lasă un răspuns