Prezenţa la vot, în timp real! Peste 600 de mii de timișeni, așteptați să treacă pe la urne!

Alegerile pentru funcţia de preşedinte al României sunt în plină desfăşurare.
În Timiș, sunt așteptați la urne 631.514 de alegători, dintre care 276.437, în Timișoara.
ORA 21:00
Procesul electoral pentru alegerea noului președinte s-a încheiat în urmă cu puţin timp, când secţiile de vot s-au închis.
Prezența la urne, la ora 21:00, la nivelul județului Timiș a fost de 49,19%, sub media pe țară care este de 53,21%. Asta înseamnă că au trecut pe la urne, 310.617 de timișeni. Numărul alegătorilor este mai mic decât la alegerile prezidențiale din noiembrie anul trecut, atunci când 50,03% dintre timișenii cu drept de vot și-au exercitat opțiunea. Totodată, numărul timișenilor care au votat este mai mic și decât în anul 2019, când 50,85% dintre alegători și-au exprimat dreptul constituțional.
Și prezența la nivel național este mai ridicată decât cea din 2024, atunci când 52,51% din populația așteptată la urne a pus ștampila pe candidatul favorit.
Prezența la urne de astăzi este mai mare și decât cea din anul 2019, atunci când 47,66% români cu drept de vot au trecut pe la urne.
ORA 19.00
Cu două ore înainte de închiderea secţiilor de vot, prezenţa la urne, în judeţul Timiş, este de 42,61 %, mai mică față de noiembrie anul trecut, când prezența a fost de 48,57%.
Până la această oră în Timiș, și-au exprimat dreptul constituțional, 269.071 de alegători, iar dintre aceștia, 149.543 sunt din mediul urban.
În Timișoara, prezența la urne este de 45,85%.
La nivel național, prezența la vot la ora 19:00 a fost de 47,21 %, ceea ce înseamnă că 8.492.879 persoane au pus ștampila pe unul dintre candidați.
ORA 17.00
Județul Timiș rămâne sub media națională, în ceea ce privește prezența la urne. Până la această oră, au votat 220.612 de persoane, ceea ce înseamnă un procent de 34,93 %.
În Timișoara, prezența la urne până la ora 17.00 este de 37,95%.
La nivel național, numărul alegătorilor care și-au exercitat dreptul constituțional, până la ora 17.00 este de 7.118.882 persoane, adică 39,58 %. Procentul este mai mic față de la alegerile din noiembrie, când la această oră s-a înregistrat o prezență de 41,48%.
ORA 15:00
Au trecut opt ore de la deschiderea secțiilor de votare din România, iar în acest timp, 5.828.028 milioane de oameni au trecut pe la urne. Asta înseamnă un procent de 32,40 %, mai mare decât în noiebrie, când prezența la această oră a fost de 31,93%.
În județul Timiș au votat până acum 176.669 de persoane, adică 27,98%. Este vorba despre 145.593 de alegători înscriși pe listele permanente, iar alți 29.317 pe listele suplimentare. În 1.759 de cazuri a fost solicitată urna mobilă.
Prezența la urne până la această oră este mai mică decât la primul tur al prezidențialelor din 2019, atunci când până la ora 15:00 au votat 29,66%.
Cea mai mare prezență va vot, în județul Timiș este în comuna Bara. Aici procentul este de aproape 50%.
În Timișoara, până la ora 15.00, au votat 77.104 de persoane, adică 30,53% dintre alegători. Mai exact, vorbim despre 62.280 de timișoreni care au votat pe listele permanente, iar alte 13.793 de persoane au votat pe listele suplimentare. În 1.031 de cazuri a fost solicitată urna mobilă.
ORA 13:00
Timișul rămâne sub media națională, în ceea ce privește prezența la vot, cu un număr de 128.402 persoane care au trecut astăzi, pe la secțiile de vot.
Asta înseamnă că 20,33% dintre timișenii cu drept de vot au pus ștampila pe candidatul preferat, în timp ce la nivel de țară procentul este de 24,46%.
Comparativ cu primul tur din noimebrie anul trecut, numărul celor care au mers la vot este însă mai mari, atunci, la ora 13.00, 116.491 de timișeni și-au exercitat dreptul constituțional.
În 2019, la primul tur al alegerilor prezidențiale, până la ora 13:00, în Timiș prezența la vot era mai mare și anume 21,23%.
În Timiș, cea mai ridicată prezență este în comuna Margina, unde până la ora 13:00 și-au exercitat dreptul constituțional, aproape 37,13% dintre alegători. Pe listele permanente sunt 1.791 de persoane, dintre care au votat deja 368, iar alți 288 de alegători au votat pe listele suplimentare.
În Timișoara, până la ora 13.00, au votat 55.160 de persoane, adică 21,84% dintre alegători. Mai exact, vorbim despre 45.292 de timișoreni care au votat pe listele permanente, iar alte 9.086 de persoane au votat pe listele suplimentare. În 800 de cazuri a fost solicitată urna mobilă.
ORA 11:00
Până la această oră, în Timiș s-au prezentat la urne 69.961 de alegători, adică 11,08% din totalul celor înscriși pe listele permanente. Numărul este mai mare decât în noiembrie, când, până la ora 11.00 au votat 56.912 de timișeni, adică 9,02 %.
Prezența este mai mare și comparativ cu alegerile din 2019, când, la primul tur de scrutin pentru prezidențiale, în primele patru ore votaseră 10,48% dintre timișeni.
Prezența la vot, la nivel național este de 14,58 %, adică 2.621.766 de români au trecut până la ora 11.00 pe la urne.
ORA 09:00
În primele două ore de la deschiderea secţiilor, în judeţul Timiş au votat peste 23.806 de persoane, ceea ce înseamnă o prezenţă de 3.77%.
Cea mai ridicată prezență este în mediul urban, unde 15.700 de persoane și-au exprimat deja dreptul constituțional, iar în satele și comunele din Timiș, s-au prezentat la urne peste 12.900 de alegători.
Comparativ cu alegerile prezidențiale din 2019, prezența din județ este mai ridică. În urmă cu șase ani, până la ora 09:00, 20.160 de oameni, adică 3,17% din populația așteptată la urne, își votaseră deja viitorul președinte.
La nivel național, până la ora 09:00 și-au exprimat dreptul constituțional, 6,47 % dintre alegători.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Violență extremă! Două persoane au fost bătute crunt de un individ, în plină stradă
Caz revoltător, anchetat de polițiștii bihoreni. Un individ de 31 de ani este acuzat de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice după ce a bătut cu bestialitate două persoane. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
VIDEO: Lucrări în forță pe tronsonul de cale ferată Lugoj – Timișoara Est! A fost demontată vechea structura feroviară din zona Pădurea Verde
Cu mai puțin de o lună rămasă până la împlinirea termenului impus de PNRR pentru finalizarea modernizării Lotului 2 din magistrala feroviară Caransebeș – Timișoara – Arad, constructorul trage tare pentru a termina lucrările la timp. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Reprezentanți ai Comisiei Europene au vizitat Stația de Tratare a Apei Bega, un proiect major de modernizare a infrastructurii de apă din vestul țării
Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara, unul dintre cele mai mari obiective de infrastructură de apă aflate în modernizare cu fonduri europene, a fost vizitată în această săptămână de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și […]
Șoferii de tir, buni de plată! Au curs amenzile pentru cei care au condus automarfarele în zonele interzise din oraș
De la începutul acestui an, polițiștii locali au efectuat verificări în cazul șoferilor care nu au respectat legislația și au condus sau staționat maşini de mare tonaj în zone interzise din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Scandal violent pe terasa unui local, între mai mulți bărbați! Situația a degenerat când unul dintre indivizi a scos un cuțit
Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Impact devastator, pe centura Timișoarei! Un om a murit pe loc, într-un accident în care au fost implicate trei mașini și un tir
S-a dat alarma, în urmă cu foarte puțin timp, după un accident rutier grav, petrecut pe șoseaua de ocolire a Timișoarei, în zona localității Giroc. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Video: Durere fără margini! Matias, copilul ucis într-un accident cumplit, la Dumbrăvița, condus pe ultimul drum, de o mare de oameni
Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Alin Popoviciu, un politician care nu poate fi luat în serios! Marilen Pirtea: Spune lucruri doar pentru efectul mediatic
Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu, care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
De la remorca PSD, la căruța USR! Primarul din Buziaș prevede un viitor sumbru pentru PNL, în timp ce Pirtea îl așteaptă cu demisia
PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Rețele noi de apă și canalizare în patru localități din Timiș! Investițiile se ridică la peste 33 de milioane de lei
Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Ocolul lumii, fără bilet de avion! Flight Festival revine în curând la Timișoara, cu un concept inedit
Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați la Bacalaureatul din acest an, în județul Timiș! Iată calendarul examenelor
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Circulația vaporașelor pe Bega, suspendată temporar, sâmbătă, pentru desfășurarea unei competiții cu ambarcațiuni reciclabile!
Transportul public pe Canalul Bega va fi suspendat temporar sâmbătă, 6 iunie, din cauza desfășurării evenimentului „Make it! Race it! Recycle it!”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Schimbări în jurul Gării de Nord și Gării de Sud din Timișoara! Vor fi amenajate zone drop-off, noi stații de transport public și trasee pietonale
Primăria Timișoara vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și Gării de Sud! Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Adio, dar rămân cu tine! Pirtea rupe colaborarea cu PSD, dar păstrează acordul de la nivelul CJT! Vrea o colaborare și cu USR
Președintele PNL Timiș joacă la două capete, pe plan local. Vrea și cu PSD, și cu USR. Pe rând, în echipe diferite. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
VIDEO: Noi imagini ale inconștienței! Copii, pe trotinetă electrică, filmați în trafic, printre mașini
Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

RETIM anunță actualizarea tarifelor de facturare pentru serviciul de salubrizare în Zona 1 Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Veste bună pentru timișoreni! Se redeschide baza de agrement a STPT
Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio






Lasă un răspuns