Fără apă la robinete sau presiune scăzută, în Timișoara, dar și în două localități din județ! Aquatim anunță noi lucrări la rețeaua de distribuție
Oamenii din mai multe localități timișene vor întâmpina probleme cu apa, mâine.
Astfel că, Între orele 8:00 și 15:00, presiunea va fi redusă în Bodo, iar între orele 8:00 și 16:00, în Chizătău, pentru efectuarea unor lucrări de spălare a rețelei de distribuție și a bazinelor de înmagazinare.
Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.
De asemenea, între orele 9:00 și 17:00, pe strada Renașterii se va executa un branșament de apă pentru clădirea Universității de Vest din Timișoara, iar pe durata lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Renașterii, Geneva, Zürich, Rândunelelor, Lorena și Telegrafului.
„La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată”, transmite Aquatim.
Lasă un răspuns