Skip to main content

Președintele CJT, Călin Dobra: USR Timiș jignește grav artiștii din Timiș!

XPilates & Spa

Consiliul Județean Timiș a alocat 1,5 milioane de lei pentru proiectele culturale, desfășurate în mediul online.

Reprezentanții USR Timiș, contestă însă acest lucru și susțin că demersul CJT este defapt o sifonare de bani.

Liderul Consiliului Județean, Călin Dobra așteaptă scuze din partea reprezentanților USR Timiș, după ce aceștia au jignit lumea culturală a județului Timiș.

Atâta pot reprezentanții acestui partid. Jigniri și acuze. Atâta înțeleg ei când vine vorba de cultură și administrație. Președintele USR Timiș, din pur politicianism, a atacat o inițiativă dedicată oamenilor din cultură. Asta, în condițiile în care CJ Timiș este prima instituție care ia o măsură clară de sprijin pentru aceștia. Un atac injust și neavenit.

Totul, din simplul motiv că instituția pe care o conduc, Consiliul Județean Timiș, a pus la punct un program – OcroTim – în cadrul căruia venim cu soluții concrete pentru 8 domenii. Printre ele, cultura, care a beneficiat și de o primă măsură anunțată: 1,5 milioane de lei, bani cu care să finanțăm proiecte, care se vor desfășura în mediul online. Pe domnul președinte al USR îl deranjează că eu cred în susținerea culturii, în special a artiștilor independenți, care în ultimele luni nu au mai activat și au suferit mult din cauză că veniturile le-au scăzut dramatic. Iar reprezentantul ”uniunii care vrea să salveze România” caută nod în papură, numai ca să blocheze un proiect salvator.

Acest domn, care dovedește o crasă lipsă de pricepere în administrație, își revarsă frustrările politice spre un sector grav lovit de interzicerea evenimentelor.

Domnule USR-ist, din respect pentru acești profesioniști, mai bine vă vedeați de treabă sau vă documentați mai temeinic. Măcar puțin.

Flight sau DISKOteka sunt două mari festivaluri din Timișoara, care, în accepțiunea USR-ului, sunt doar sifonări de bani! Chiar așa?

Nu am obiceiul să răspund unor aberații, însă acum chiar cred că ați făcut o mare gafă. Injustă și impardonabilă.

Pentru acuzațiile gratuite pe care le-ați lansat în numele USR Timiș, vă aștept scuzele. Ați jignit lumea culturală din Timiș și ați făcut-o cu lipsă de discernământ, cu ură politică și cu demagogie. Și scuzele ar trebui să vină in corpore, de la liderii formațiunii și până la membri, unii chiar ei beneficiari ai Agendei Culturale a Consiliului Județean Timiș!, este mesajul transmis de liderul CJ Timiș, Călin Dobra.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Operatory room with multiple robotic surgical arms and a patient on the operating table, medical staff in scrubs nearby

La Clinica de Obstetrică și Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara a fost realizată prima operație cu ajutorul noului robot chirurgical. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Caz revoltător, anchetat de polițiștii bihoreni. Un individ de 31 de ani este acuzat de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice după ce a bătut cu bestialitate două persoane. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Orange Hitachi excavator on a muddy construction site lifting blue straps near a railroad line.

Cu mai puțin de o lună rămasă până la împlinirea termenului impus de PNRR pentru finalizarea modernizării Lotului 2 din magistrala feroviară Caransebeș – Timișoara – Arad, constructorul trage tare pentru a termina lucrările la timp. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of six people in hard hats and high-visibility vests having a discussion in an industrial plant with metal pipes and equipment in the background.

Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara, unul dintre cele mai mari obiective de infrastructură de apă aflate în modernizare cu fonduri europene, a fost vizitată în această săptămână de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și […]

White Volvo semi-truck in traffic on a city street, flanked by cars and tall buildings under a blue sky.

De la începutul acestui an, polițiștii locali au efectuat verificări în cazul șoferilor care nu au respectat legislația și au condus sau staționat maşini de mare tonaj în zone interzise din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ