Prăpăd pe șoselele din Timiș! Sute de șoferi, arși la buzunare în weekend!
A ”plouat” cu amenzi în acest sfârșit de săptămână, în vestul țării!
În zilele de week-end, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Oamenii legii au aplicat aproape 400 de sancţiuni contravenţionale şoferilor indisciplinaţi, cele mai multe fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum.
CITEȘTE ȘI: FOTO Ziua Drapelului, sărbătorită la Timișoara!
”În perioada 23 – 25 iunie a.c., poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, reducerii riscului rutier pe drumurile naţionale, drumurile judeţene şi în localităţi, precum şi în vederea combaterii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive şi impunerii respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare”, spun reprezentanții IPJ Timiș. Poliţiştii au constatat 9 infracțiuni și au aplicat 396 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 152 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum, 33 pentru neutilizarea centurii de siguranţă și 29 pentru indisciplină pietonală. Polițiștii au mai reținut și 38 de permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, semnificaţiei luminii de culoare roşie a semaforului electric şi limitelor legale de viteză. De asemenea, au fost retrase 13 de certificate de înmatriculare.
CITEȘTE ȘI: Tentativă de jaf la o primărie? Apelul la 112 care a pus pe jar polițiștii
În săptămâna care tocmai a început, poliţiştii vor desfăşura acţiuni punctuale pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.
Lasă un răspuns