POLI BIKE CHALLENGE revine la Timișoara și în această primăvară, cu o nouă cursă! S-a dat start înscrierilor

POLI BIKE CHALLENGE, un eveniment care a devenit deja o tradiție în orașul de pe Bega, revine și în acest an, cu cea de-a 5-a ediție.
Competiția, adresată unui public larg, de la copii și familii până la amatori și sportivi licențiați, propune și în acest an un program divers, construit în jurul mișcării în aer liber și al promovării bicicletei ca alternativă sănătoasă, modernă și prietenoasă cu mediul.
Anul acest, evenimentul vine și cu o noutate: „cursa electrice”, dedicată participanților cu vârsta de peste 15 ani.
Programul competiției este construit astfel încât fiecare categorie de participanți să aibă parte de un format potrivit, în funcție de vârstă, nivel de experiență și tipul bicicletei utilizate.
Startul evenimentului va avea loc pe 25 aprilie, când, între orele 17:00 și 20:00, va avea loc ridicarea pachetelor de start, urmată, de la ora 20:00, de ședința tehnică, la Universitatea Politehnica Timișoara, în Piața Victoriei.
Ziua următoare, va avea loc competiția propiu-zisă. Între orele 09:00 și 11:00, participanții își vor putea ridica pachetele de start, iar de la 10:30 este programată deschiderea oficială a ediției. La 10:45 va avea loc un tur festiv pe traseul de 1,5 km, iar de la ora 11:00 se va da startul primei curse.
Cusele disponibile în cadrul competiției sunt următoarele:
- Cursa Familie, programată la ora 11:00, este dedicată familiilor cu copii cu vârste între 3 și 8 ani. Este o cursă cu caracter accesibil și recreativ, gândită pentru a încuraja participarea împreună, bucuria mișcării și apropierea copiilor de sport de la cele mai mici vârste. Traseul are 1,5 km și este parcurs o singură dată.
- Cursa Under 7, de la ora 11:20, se adresează fetelor și băieților cu vârste între 5 și 6 ani. Această categorie oferă celor mai mici concurenți ocazia de a intra în atmosfera unei competiții sportive într-un format adaptat vârstei lor. Traseul este de 1,5 km, într-un singur tur.
- Cursa Under 9, programată la ora 11:40, este destinată copiilor de 7–8 ani și presupune un nivel ușor mai ridicat de efort. Traseul are 3 km, adică două tururi a câte 1,5 km, fiind potrivit pentru copiii care au deja mai multă siguranță pe bicicletă.
- Cursa Under 11, de la ora 12:00, este dedicată participanților cu vârste între 9 și 10 ani. Această categorie marchează trecerea către un ritm mai susținut de concurs, traseul având aproximativ 5 km, respectiv 3 tururi.
- Cursa Under 13, programată la ora 12:20, se adresează fetelor și băieților cu vârste între 11 și 12 ani. Cursa este destinată copiilor care pot susține un ritm de concurs mai constant și un traseu de aproximativ 5 km, parcurs în 3 tururi.
- Cursa Under 15, de la ora 12:40, este rezervată participanților cu vârste între 13 și 14 ani. Este una dintre cele mai dinamice curse din zona juvenilă, traseul de 6 km, parcurs în 4 tururi, fiind adaptat unei categorii care poate susține deja un nivel mai ridicat de efort și concentrare.
- Cursa Electrice, programată la ora 13:00. Este destinată persoanelor cu vârsta mai mare de 15 ani și se adresează exclusiv bicicletelor electrice care respectă standardul Pedelec (EPAC). Cu alte cuvinte, sunt acceptate doar bicicletele la care motorul oferă asistență în timpul pedalării, cu o putere nominală continuă maximă de 250W, iar asistența se întrerupe automat la atingerea vitezei de 25 km/h. Bicicletele dotate cu accelerație, care pot propulsa vehiculul fără pedalare, nu sunt acceptate. Traseul cursei are 24 km, adică 6 tururi a câte 4 km.
- Cursa Open, programată la ora 14:00, este destinată tuturor persoanelor cu vârsta mai mare de 15 ani care doresc să participe la competiție într-un format accesibil. În această categorie se poate concura cu orice tip de bicicletă, cu excepția bicicletelor electrice și a cursierelor. Traseul are 28 km, adică 7 tururi a câte 4 km.
- Cursa Amatori, de la ora 15:00, se adresează cicliștilor licențiați sau nelicențiați care aleg să concureze pe cursieră. Este o categorie potrivită celor care au deja experiență în ciclism și doresc să participe într-un format mai competitiv. Traseul are 32 km, respectiv 8 tururi a câte 4 km.
- Cursa Elite, programată la ora 16:00, este dedicată cicliștilor licențiați din categoria Elite, precum și sportivilor încadrați în categoriile Elite Masculin, Elite Feminin, Under 23 Masculin, Under 19 Masculin și Under 17 Masculin. Este cursa de cel mai ridicat nivel competițional din cadrul evenimentului și se desfășoară exclusiv pe cursiere, pe un traseu de 36 km, adică 9 tururi a câte 4 km.
Evenimentul se va încheia la ora 18:00, cu festivitatea de premiere și tombola. Înscrierile sunt deschise până pe 22 aprilie, AICI.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Jandarmii timișeni, în doliu! Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, a trecut în neființă
Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Sursa de Vest See Full Bio
Simonis, o nouă propunere pentru administrația Fritz! Vrea să construiască o parcare subterană uriașă, în zona Spitalului Județean
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, vreau un nou parteneriat cu Primăria Timișoara, condusă de Dominic Fritz. Sursa de Vest See Full Bio
Antreprenorii din vestul țării, mai aproape de piața chineză. Se deschide o filială locală a Camerei de Comerț România-China
Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Sursa de Vest See Full Bio

Intervenție de urgență a scafandrilor ISU, pentru salvarea unui copil căzut într-un lac!
Apel disperat la 112, în urmă cu puțin timp, pentru salvarea unui copil care a căzut într-un lac. Sursa de Vest See Full Bio

Festivalul Pepenilor revine la Timișoara! Producătorii locali, așteptați să își depună dosarele de participare
Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Sursa de Vest See Full Bio

Mai puține drumuri la ghișeu! Primăria Timișoara introduce noi servicii publice online
Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Sursa de Vest See Full Bio
Eveniment caritabil pentru copiii cu autism, la Timișoara! Fiecare bilet cumpărat înseamnă o șansă în plus la terapie
Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Sursa de Vest See Full Bio

Veste proastă de la meteorologi! Cod galben de vânt și instabilitate atmosferică
Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Impact violent între două mașini, pe autostrada A1! Trei victime primesc îngrijiri medicale
S-a dat alarma, în urmă cu puțin timp, după un apel la 112 care sesiza un accident rutier, pe autostrada A1. Sursa de Vest See Full Bio

Ești din Timișoara sau împrejurimi și ai adoptat recent un câine? Poți participa gratuit la trei ședințe de dresaj
Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Sursa de Vest See Full Bio
Simonis pregătește o nouă mazilire în PNL Timiș, cu sprijinul primarilor fără coloană vertebrală, pe care îi ține în lesă
Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Sursa de Vest See Full Bio
Efort comun pentru siguranța trotinetiștilor în trafic! IPJ Timiș, AJOFM și FITT organizează un eveniment educativ
În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Sursa de Vest See Full Bio
Voluntari vor lua cu asalt un sat din Timiș, pentru a-i reda frumusețea! Începe Color the Village
Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Sursa de Vest See Full Bio
VIDEO: Accident rutier cumplit, pe o șosea din vestul țării! Trei persoane au rămas încarcerate! O femeie a murit
Nenorocire, azi-noapte, pe o șosea din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio
Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Probleme cu apa, în Timișoara și în județ! Aquatim anunță lucrări
Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Sursa de Vest See Full Bio
Tineretul USR se opune Guvernului tehnocrat! Cere liderilor de la nivel național să nu voteze executivul Tomac
În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Sursa de Vest See Full Bio

Bărbat din Timișoara, care recondiționa mașini, cercetat într-un dosar penal! Cantitatea impresionantă de deșeuri, descoperită de polițiști, în urma unei percheziții
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Sursa de Vest See Full Bio






Lasă un răspuns