Skip to main content

Plătim mai mult pentru căldură în 2017? Vezi aici ce au votat aleșii locali

XPilates & Spa

Consiliul Local al Timișoarei a votat astăzi un proiect ce vizează prețul gigacaloriei.

Mai exact aceștia au decis să majoreze subvenția pe care Primăria o plătește Coltermului pentru a evita ca timișorenii să aibă facturi mai mari la încălzire din 2017.

Proiectul a ajuns pe masa aleșilor locali după ce s-a constatat că prețul de producție al energiei termice a crescut. Astfel, pentru a evita ca timișorenii să plătească mai mult aceștia au decis că ar fi mai bine să suplimenteze suma pe care o dă municipalitatea, anual, societății de termoficare Colterm. Proiectul votat astăzi nu prevede, însă, și suma pe care ar urma ca Primăria să o plătească în plus.

Avem un angajament vechi că nu majorăm preţul şi deşi preţul folosit în ingrediente a tot crescut, şi la gaz şi la cărbune şi la tot ce intervine în proces, noi am păstrat preţul constant. Asta echivalează cu a fi redus preţul către cetăţeni cu peste 30%, aproape 40%. Dacă noi am fi actualizat preţul în funcţie de costuri, preţul ar fi crescut. Noi aprobăm astăzi majorarea subvenţiei astfel încât abonaţii Colterm să plătească acelaşi preţ, consecinţă a faptului că costurile Colterm sunt mai mari decât cele care erau până acum”, a explicat primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Edilul-șef al Timișoarei a recunoscut că în cazuri excepționale prețul de facturare către populație ar putea crește. Acest lucru s-ar putea întâmpla dacă prețul la gaz va crește.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Alice TRIFU See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Alice TRIFU See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Alice TRIFU See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Alice TRIFU See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Alice TRIFU See Full Bio

Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Alice TRIFU See Full Bio

Team in orange life jackets race a raft on a sunny watercourse while spectators watch from the bank. Splashing water and a decorative float with banners are visible in the scene.

Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Alice TRIFU See Full Bio

Black service van crashed in a grassy area with the hood open and a small tree leaning on it; emergency vehicles visible in the background.

Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Alice TRIFU See Full Bio

Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Alice TRIFU See Full Bio

Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Alice TRIFU See Full Bio

Crowd of runners at a lively outdoor race start, many wearing numbered bibs and sportswear under a bright sky with banners and inflatable arches ahead.

Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Alice TRIFU See Full Bio

Scrap-yard scene: heaps of metal and debris in a grassy field, a small utility vehicle in front, and a white van in the background.

Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Alice TRIFU See Full Bio

Three men on a sidewalk examine a small yellow portable generator, one bending over and one crouching nearby.

În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Alice TRIFU See Full Bio

author avatar
Alice TRIFU