Piațete, spații verzi, o parcare supraetajată și o nouă gară, în zona Oituz! Timișorenii, invitați să-și dea cu părerea despre proiect
Timișorenii sunt invitați să-și transmită opiniile și sugestiile cu privire la noul plan urbanistic ”Zona Oituz – Popa Șapcă și concept amenajare domeniu public”.
Conceptul de dezvoltare a zonei vizează realizarea unui spațiu educațional deschis orașului, verde, pietonal și umanist. Această abordare este naturală, luând în considerare caracterul de zonă tampon între Cartierul Cetate și zona de afaceri și de comerț Iulius Town.
„Este viziunea orașului pentru dezvoltarea unei zone cu un mare potențial pentru Timișoara. Stabilim direcția de dezvoltare a zonei și ne dorim coerență și măsuri în pas cu noile tendințe europene de amenajare a spațiului și mobilității urbane. În acord cu această viziune, proiectul prevede amenajarea de noi spații verzi, trasee pietonale, piațete, o nouă gară care să deservească și transportul public urban. Dar și o nouă parcare. Sunt facilități absolut necesare pentru această zonă care se transformă treptat într-un nou campus educațional, ce include atât strategia de dezvoltare a Universității de Vest, cât și investițiile primăriei în noul Campus Lenau”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Proiectul propune amenajarea de noi spații verzi (aprox. 2 ha), plantarea a 350 de noi arbori, 3 ha de trasee pietonale și piațete pentru studenți, rezidenți și turiști. Una dintre piațete, de dimensiuni considerabile, va pune în dialog direct Muzeul Revoluției și Facultatea de Teologie, două construcții „gemene” ce au fost edificate ca ansamblu.
Totodată, este în vedere realizarea unei parcări supraterane multietajate cu peste 500 de locuri, care să fie destinată atât celor care doresc să viziteze Piața Unirii, cât și studenților și personalului universității.
De asemenea, se propune realizarea unui traseu pietonal care va conecta Cartierul Cetate la o nouă gară urbană, continuând strada Matei Corvin până la accesul către zona Iulius Town, subtraversând calea ferată. În proiect mai este prevăzută regenerarea urbană a zonei locuințelor colective de pe Intrarea Doinei, sistematizându-se suprafețele de acces, parcările și spațiile verzi.
Prezentarea PUZ-ului poate fi consultată AICI, iar timișorenii sunt invitați să transmită opiniile și sugestiile lor la adresa de email: dezvoltareurbana@primariatm.ro, până la data de 8 aprilie. Planul Urbanistic Zonal va fi apoi supus avizării instituțiilor competente și înaintat spre aprobare Consiliului Local Timișoara.
Proiectul este realizat din bugetul local în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, proprietarul majoritar al terenurilor vizate. Proiectul a fost realizat de societatea AGORAPOLIS SRL, valoarea contractului fiind de 151.260,50 lei (fără TVA).
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Scandal violent pe terasa unui local, între mai mulți bărbați! Situația a degenerat când unul dintre indivizi a scos un cuțit
Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Impact devastator, pe centura Timișoarei! Un om a murit pe loc, într-un accident în care au fost implicate trei mașini și un tir
S-a dat alarma, în urmă cu foarte puțin timp, după un accident rutier grav, petrecut pe șoseaua de ocolire a Timișoarei, în zona localității Giroc. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Video: Durere fără margini! Matias, copilul ucis într-un accident cumplit, la Dumbrăvița, condus pe ultimul drum, de o mare de oameni
Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Alin Popoviciu, un politician care nu poate fi luat în serios! Marilen Pirtea: Spune lucruri doar pentru efectul mediatic
Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu, care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
De la remorca PSD, la căruța USR! Primarul din Buziaș prevede un viitor sumbru pentru PNL, în timp ce Pirtea îl așteaptă cu demisia
PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Rețele noi de apă și canalizare în patru localități din Timiș! Investițiile se ridică la peste 33 de milioane de lei
Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Ocolul lumii, fără bilet de avion! Flight Festival revine în curând la Timișoara, cu un concept inedit
Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați la Bacalaureatul din acest an, în județul Timiș! Iată calendarul examenelor
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Circulația vaporașelor pe Bega, suspendată temporar, sâmbătă, pentru desfășurarea unei competiții cu ambarcațiuni reciclabile!
Transportul public pe Canalul Bega va fi suspendat temporar sâmbătă, 6 iunie, din cauza desfășurării evenimentului „Make it! Race it! Recycle it!”. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Schimbări în jurul Gării de Nord și Gării de Sud din Timișoara! Vor fi amenajate zone drop-off, noi stații de transport public și trasee pietonale
Primăria Timișoara vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și Gării de Sud! Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Adio, dar rămân cu tine! Pirtea rupe colaborarea cu PSD, dar păstrează acordul de la nivelul CJT! Vrea o colaborare și cu USR
Președintele PNL Timiș joacă la două capete, pe plan local. Vrea și cu PSD, și cu USR. Pe rând, în echipe diferite. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
VIDEO: Noi imagini ale inconștienței! Copii, pe trotinetă electrică, filmați în trafic, printre mașini
Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

RETIM anunță actualizarea tarifelor de facturare pentru serviciul de salubrizare în Zona 1 Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Veste bună pentru timișoreni! Se redeschide baza de agrement a STPT
Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Trei zile de sport și distracție pe nisip la Timișoara! Beach Sport Festival revine în Parcul Rozelor, în acest final de săptămână
Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio







Lasă un răspuns