Skip to main content

Peste 600 de mii de timișeni sunt așteptați, astăzi, la urne! Vezi aici care este prezența la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, comparativ cu cea din turul I

XPilates & Spa

Alegerile pentru funcţia de preşedinte al României sunt în plină desfăşurare. În cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, „lupta” pentru Cotroceni se dă între Nicușor Dan și George Siomion.

În Timiș, sunt așteptați la urne 631.449 de alegători (înscriși pe listele permanente), dintre care 252.496 în Timișoara.

ORA 19.00

Cu două ore înainte de închiderea secţiilor de vot, prezenţa la urne, în judeţul Timiş, este de 54,07%, mai mare față de primul tur al alegerilor prezidențiale, când prezența a fost de 42,61%. Adică, până la această oră, în județ, și-au exprimat dreptul constituțional, 341.435 alegători, iar dintre aceștia, 191.240 sunt din mediul urban.

În Timișoara, prezența la urne este de 58,90%.

La nivel național, prezența la vot la ora 19:00 este de 50,80%, ceea ce înseamnă că 9.137.676 persoane au pus ștampila pe unul dintre candidați.

De asemenea, cu alegătorii din diaspora, prezența la urne la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale este de 59,30%, adică a depășit prezența de la scrutinul I de prezidențiale, când, la închiderea secțiilor de vot, era de 53,21%.

ORA 17:00

Județul Timiș rămâne peste media națională, în ceea ce privește prezența la urne. Până la această oră, au votat289.709 timișeni, ceea ce înseamnă un procent de 45,88%.

În Timișoara, prezența la urne până la ora 17.00 este de 50,94%, adică au votat 128.615 de persoane. Secția din oraș care a înregistrat cea mai mare prezență la vot este cea amenajată în incinta Liceului de artă ”Ion Vidu”. Aici, au votat 1.041 oameni, deși pe listele permanente sunt înscriși 492, ceea ce înseamnă un procent de 211,59%.

La nivel național, numărul alegătorilor care și-au exercitat dreptul constituțional, până la ora 17.00 este de 7. 848.291 persoane, adică 43,63%. Procentul este mai mare față de primul tur al alegerilor prezidențiale, când la această oră s-a înregistrat o prezență de 39,58 %.

ORA 15:00

Au trecut opt ore de la deschiderea secțiilor de vot din România, iar în acest timp, 6.411.344 milioane de oameni au trecut pe la urne. Asta înseamnă un procent de 35,64%, mai mare decât la primul tur al alegerilor prezidențiale, când prezența la această oră a fost de 32,40%.

În Timiș au votat până acum 232.102 persoane, adică 36,76%, ceea ce însemnă că județul se află peste media națională în acest moment. Este vorba despre 132.614 alegători din mediul urban și 99.488 alegători din mediul rural.

Prezența la urne până la această oră este mai mare și decât cel de-al doilea scrutin pentru prezidențiale din 2019, când până la ora 15:00 votaseră 5,5 milioane de români.

ORA 13:00

Timișul rămâne sub media națională, în ceea ce privește prezența la vot, cu un număr de 165.606 persoane care au trecut astăzi, pe la urne.

Asta înseamnă că 26,23% dintre timișenii cu drept de vot au pus ștampila pe unul dintre cei doi candidați, în timp ce la nivel de țară procentul este de 26,27%, adică au votat aproape 5 milioane de români.

Comparativ cu primul tur al alegerilor prezidențiale din urmă cu două săptămâni, numărul celor care au mers la vot este mai mare. Atunci, până la ora 13:00,128.402 de timișeni și-au exercitat dreptul constituțional.

În 2019, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, până la ora 13:00, votaseră 4 milioane de români.

În Timișoara, până la ora 13:00, au votat 73.169 de persoane, adică 28,98% dintre alegători.

ORA 11:00

La patru ore de la începerea procesului electoral, în Timiș s-au prezentat la urne 89.492 de alegători, adică 14,17% din totalul celor înscriși pe listele permanente. Numărul este mai mare decât în primul tur al alegerilor prezidențiale, când, până la ora 11.00 votaseră 56.912 de timișeni, adică 9,02%.

În continuare prezența este mai mare în mediul urban, unde, până acum, și-au exprimat dreptul constituțional 49.825 de persoane, iar în mediul rural, 39.341.

Prezența la vot, la nivel național este de 14,59%, adică 2.624.418 de români au trecut până la ora 11.00 pe la urne.

Prezența este mai mare comparativ cu alegerile din 2019, când, la cel de-al doilea scrutin pentru prezidențiale, în primele patru ore votaseră 2,1 milioane de români din ţară, adică 11,5%.

ORA 09:00

În primele două ore de la deschiderea secţiilor, în judeţul Timiş au votat 29.446 de persoane, ceea ce înseamnă o prezenţă de 4,66%.

Cea mai ridicată prezență este în mediul urban, unde 16.648 persoane și-au exprimat deja dreptul constituțional, iar în satele și comunele din Timiș, s-au prezentat la urne peste 12.798 alegători.

Comparativ cu primul tur al alegerilor prezidențiale, prezența din județ este mai ridică. În urmă cu două săptămâni, până la ora 09:00, 28.600 oameni își votaseră viitorul președinte.

La nivel național, până la ora 09:00 și-au exprimat dreptul constituțional, 926.641 dintre alegători, adică 5,15% din populația așteptată la urne.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Astăzi a avut loc o nouă înfățișare în dosarul privind sesizarea Curții Constituționale în procesul pe care Dominic Fritz l-a pierdut cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese. Bianca Albei See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează duminică, 14 iunie, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor. Bianca Albei See Full Bio

Caz revoltător, anchetat de polițiștii bihoreni. Un individ de 31 de ani este acuzat de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice după ce a bătut cu bestialitate două persoane. Bianca Albei See Full Bio

Orange Hitachi excavator on a muddy construction site lifting blue straps near a railroad line.

Cu mai puțin de o lună rămasă până la împlinirea termenului impus de PNRR pentru finalizarea modernizării Lotului 2 din magistrala feroviară Caransebeș – Timișoara – Arad, constructorul trage tare pentru a termina lucrările la timp. Bianca Albei See Full Bio

Group of six people in hard hats and high-visibility vests having a discussion in an industrial plant with metal pipes and equipment in the background.

Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara, unul dintre cele mai mari obiective de infrastructură de apă aflate în modernizare cu fonduri europene, a fost vizitată în această săptămână de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și […]

White Volvo semi-truck in traffic on a city street, flanked by cars and tall buildings under a blue sky.

De la începutul acestui an, polițiștii locali au efectuat verificări în cazul șoferilor care nu au respectat legislația și au condus sau staționat maşini de mare tonaj în zone interzise din Timișoara. Bianca Albei See Full Bio

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Bianca Albei See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Bianca Albei See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Bianca Albei See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Bianca Albei See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Bianca Albei See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Bianca Albei See Full Bio

author avatar
Bianca Albei