Skip to main content

Peste 4000 de boboci sunt așteptați la UVT în noul an universitar

XPilates & Spa

UVT va avea mai mulți boboci în anul universitar 2017-2018, față de anii precedenți. Numărul celor care s-au înmatriculat în prima sesiune de admitere a crescut cu 17 procente.

Creștere semnificativă a înmatriculărilor la Universitatea de Vest din Timișoara. Comparativ cu vara anului trecut, instituția de învățământ superior a înregistrat, în urma primei sesiuni de admitere, o creștere de 17 procente a înmatriculărilor – ceea ce reprezintă cu 530 de înmatriculări în plus față de referință. Mai mult decât atât, conducerea Universității anticipează încă 500 de înmatriculări în sesiunea de toamnă, ceea ce ar reprezenta peste 4000 de „boboci” în noul an universitar.

CITEȘTE ȘI: [FOTO] INCENDIU puternic la o fermă din Timiș! 400 de vaci au fost evacuate

Sunt puține universitățile care se pot mândri cu asemenea creșteri. Este o confirmare că eforturilor membrilor comunității au fost îndreptate în direcția corectă. Pe fondul scăderilor demografice, noi reușim să înmatriculăm mai mulți studenți. Este o tendință stabilă, care ne spune că nu este o simplă coincidență, ci acumularea consecințelor strategiilor aplicate cu consecvență în ultimii ani. Atractivitatea instituției noastre ca destinație de studiu a crescut, dar nu ne vom opri aici. Această universitate, echipa formată în ultimii ani, au un potențial extraordinar”, spune rectorul UVT, prof. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Luând în calcul confirmările din admiterea de vară, cei mai mulți noi studenți vor studia la Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor, 890. La Sociologie și Psihologie sunt 530 de boboci, iar la Matematică și Informatică, 490.

Tendința de creștere s-a cunoscut încă din perioada înscrierilor. Cea mai solicitată facultate a fost cea de Matematică și Informatică, cu aproape cinci candidați pe loc bugetat, specializarea Informatică înregistrând cea mai mare concurență din cadrul UVT, de 10 persoane pentru fiecare loc fără taxă disponibil. Situații asemănătoare s-au înregistrat și la Facultatea de Drept și la cea Sociologie și Psihologie, unde concurența a fost de peste trei, respectiv patru candidați pe loc bugetat.

CITEȘTE ȘI: PLAN ROȘU de intervenție! A avut loc un accident cu mai multe victime!

Sesiunea de admitere din toamnă la Universitatea de Vest din Timișoara va avea loc în perioada 4 – 17 septembrie. Detalii despre oferta educațională și procedura de admitere pot fi găsite aici: https://www.uvt.ro/ro/admitere/2017/

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Alice TRIFU See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Alice TRIFU See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Alice TRIFU See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Alice TRIFU See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Alice TRIFU See Full Bio

Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Alice TRIFU See Full Bio

Team in orange life jackets race a raft on a sunny watercourse while spectators watch from the bank. Splashing water and a decorative float with banners are visible in the scene.

Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Alice TRIFU See Full Bio

Black service van crashed in a grassy area with the hood open and a small tree leaning on it; emergency vehicles visible in the background.

Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Alice TRIFU See Full Bio

Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Alice TRIFU See Full Bio

Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Alice TRIFU See Full Bio

Crowd of runners at a lively outdoor race start, many wearing numbered bibs and sportswear under a bright sky with banners and inflatable arches ahead.

Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Alice TRIFU See Full Bio

Scrap-yard scene: heaps of metal and debris in a grassy field, a small utility vehicle in front, and a white van in the background.

Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Alice TRIFU See Full Bio

Three men on a sidewalk examine a small yellow portable generator, one bending over and one crouching nearby.

În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Alice TRIFU See Full Bio

author avatar
Alice TRIFU