Peste 3.500 de șomeri în Timiș! Disponibilizările continuă și anul următor
În județul Timiș, rata șomajului este 1,06%, ceea ce înseamnă că din totalul de forță de muncă activă existentă, sunt înregistrați 3.554 de șomeri, cei mai mulți la Agenția Locală Timișoara.
Dintre aceștia, 1.854 beneficiază de indemnizație de șomaj.
Cei mai mulți sunt cei cu vârsta de peste 55 de ani, urmați de cei cu vârsta cuprinsă între 40 și 49 de ani, iar cei mai mulți sunt în Timișoara, mai exact 1.699.
În funcție de nivelul de instruire, 57,88% au un nivel de instruire primar, gimnazial și profesional, 25,89% liceal și postliceal, în timp ce 16,24% au nivel de instruire universitar.
În ceea ce privește disponibilizările colective pentru anul 2025, în notificările transmise de la 42 de angajatori pentru perioada ianuarie-decembrie 2025, pe lângă locurile de muncă neocupate care urmează să fie desființate, a fost anunțată intenția de a disponibiliza 2.643 persoane, însă efectiv prin procedura disponibilizării au fost încetate contractele de muncă pentru 1.181 de persoane.
La sfârșitul lunii noiembrie, pe lângă disponibilizările colective, deci și prin disponibilizări individuale, AJOFM Timiș a încadrat în muncă 5.801 persoane, din care 2.689 sunt femei.
Pentru perioada decembrie 2025-august 2026 au fost anunțate 562 de disponibilizări, cele mai multe fiind din domeniile cercetare-dezvoltare, producția de piese și accesorii pentru autovehicule și fabricarea de articole textile.
Comparativ cu anul 2024, se observă o creștere cu 1,2% a numărului de persoane care urmează să fie disponibilizate până la finalul anului 2025.
„Monitorizăm în continuare aceste fluxuri inclusiv în Revisal, de la momentul notificării. Prioritatea noastră sunt persoanele care urmează să ajungă în șomaj, apoi desființarea locurilor de muncă neocupate. AJOFM Timiș are instrumentele necesare pentru a gestiona persoanele disponibilizate efectiv, care se adresează instituției pentru a-și găsi un loc de muncă.
Momentan, piața muncii în județul Timiș încă are nevoie de forță de muncă, de aceea prin programele de calificare și formare profesională, încercăm să acoperim nevoile angajatorilor. Și acum, pe final de an, am demarat procedura pentru începerea unui curs de electrician în construcții. Susțin integrarea pe piața muncii a persoanelor indiferent de vârstă și cred că niciodată nu este târziu să se reorienteze profesional. Din cele peste 2.600 de persoane care urmau să fie disponibilizate, pentru aproape 1.200 au fost încetate contractele de muncă prin disponibilizare. Dintre aceștia, o parte au fost absorbiți de piața muncii, unii au ajuns la vârsta de pensionare, iar cei care s-au adresat nouă au fost îndrumați spre un curs de reconversie profesională sau repartizați pe locurile de muncă neocupate declarate de angajatori”, a declarat directorul executiv al AJOFM Timiș, Roxana Kașai.
În anul 2025, 2.719 angajatori au declarat, cel puțin o dată, 31.572 de locuri de muncă vacante, 3.860 pentru cei cu studii superioare, 19.198 pentru studii medii și 8.514 pentru muncitori. Cele mai multe locuri de muncă vacante au fost pentru operator la mașini-unelte semiautomate și automate, muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, lucrător comercial.
În perioada următoare, AJOFM Timiș va organiza cursuri de electrician în construcții, referent resurse umane, gestionar depozit, ajutor bucătar, cofetar, specialist în managementul deșeurilor, inspector în domeniul securității și sănătății în muncă, contabil, manager de proiect, iar o mare parte din acestea se vor desfășura în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în cadrul proiectului Rețea de Succes: Stimularea ocupării forței de muncă la nivelul județului Timiș (beneficiar CCIAT, partener AJOFM Timiș).
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole
Pentru animalele de companie, Revelionul nu înseamnă sărbătoare, ci teroare! Află cum îți poți feri câinele sau pisica de infernul zgomotelor provocate de petarde și artificii!
Aquatim, la ceas de bilanț! Ce realizări au fost înregistrate în acest an?
Viceprimarul Lațcău, despre Pasajul Solventul: Peste 28.000 de timișoreni au câștigat timp
Consilierii locali au aprobat scutiri de la plata impozitelor pe imobile și terenuri
Peste 3.500 de șomeri în Timiș! Disponibilizările continuă și anul următor
Copilaș de 3 ani, transportat la spital, în urma unui accident! Mașina în care se afla a fost izbită frontal de un alt autoturism
VIDEO: Drumarii au acționat toată noaptea pe șoselele din regiune! Cum se circulă?
Restricții de circulație în zona centrală a Timișoarei, în noaptea de Revelion!
Peste 1,7 milioane de oameni, din țară și de peste hotare, au vizitat Târgul de Crăciun de la Timișoara, în acest an
Nu exagera cu alcoolul de Revelion! Specialiștii explică riscurile pentru sănătate
Tragedie! O bunicuță a ars de vie în propria casă! Fiica ei a suferit arsuri în zona feței și a mâinilor
VIDEO: Fritz și-a celebrat ziua de naștere, dar și 10 zile de la obținerea cetățeniei române! Cum a sărbătorit?
DAS Timișoara a deschis adăpostul de urgență, destinat persoanelor vulnerabile! Zeci de locuri sunt disponibile
VIDEO: Prima zăpadă din această iarnă în vestul țării! Drumarii au împrăștiat zeci de tone de material antiderapant pe drumurile naționale și pe autostrada A1
RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare pentru serviciul de salubrizare în mediul rural – Zona 1 a județului Timiș
Chioșcurile STPT de vânzare a biletelor și abonamentelor au program special în această perioadă
Impact violent între două mașini! Două victime, dintre care un copil, au ajuns la spital
Investiții de peste patru milioane de lei, în două comune din Timiș! Vor fi modernizate rețelele de iluminat public
Alte articole
Lasă un răspuns