Penalități uriașe pentru constructorul care reabilitează Liceul Tehnic de Vest din Timișoara! Investiția este întârziată cu peste doi ani

Lucrările de reabilitare a Liceului Tehnic de Vest din Timişoara, care a fost grav afectat de furtuna puternică din septembrie 2017, nu sunt gata nici acum.
Inițial, investiția trebuia finalizată la mijlocul anului 2022, dar termenul a fost amânat de mai multe ori, ultimul a fost în aprilie 2024, însă nici acesta nu a fost respectat.
În momentul de față, investiția este realizată în proporție de 92%. Au mai rămas de executat următoarele lucrări: finisarea și vopsirea fațadelor exterioare, racordarea la Colterm, montarea ușilor și separatoarelor din băi, montarea ușilor de intrare și a rampei pentru persoanele cu dizabilități.
“Municipalitatea a solicitat în repetate rânduri constructorului să grăbească pasul lucrărilor, mai ales că a fost necesară și recuperarea perioadei în care investiția a fost sistată din diverse motive, precum organizarea unei noi licitații, după decesul dirigintelui de șantier. Cu toate acestea, constructorul a scăzut ritmul de lucru pe șantier fără un motiv justificat. Drept urmare, începând de luna trecută, Primăria aplică penalități de întârziere“, au transmis reprezentanții Primăriei Timișoara, pentru sursadevest.ro.
Așadar, începând din luna noiembrie, municipalitatea aplică penalitățile de întârziere. În cazul în care, lucrările nu aveansează în mod corespunzător, după 90 de zile, poate demara procedura de reziliere a contractului, iar în această perioadă, penalitățile pot ajunge la peste un milion de lei.
Clădirea în care funcționează Liceului Tehnic de Vest a fost grav afectată de furtuna din 2017, când acoperișul a fost distrus. Timp de 2 ani, elevii au învățat la demisol, pentru că apa se infiltra în clădire, iar municipalitatea a făcut doar reparații minimale, prin Colterm.
În 2019, lucrarea a fost scoasă la licitație, care a fost câștigată de firma Hantig ElectricService, din Sânnicolau Mare, singura care s-a și prezentat la licitație.
Constructorul, însă, nu s-a mobilizat destul, iar lucrările trenează din 2020.
Valoarea iniţială a contractului de execuţie, de 5.039.482,31 lei fără TVA, a fost suplimentată ulterior cu 600.000 de lei, ajungând la 5.677.522,47 lei fără TVA.
Clădirea face parte din situl de monumente istorice numit „Vechiul cartier Iosefin” din Timișoara și are aproape 80 de ani, fiind construită în anul 1946 cu destinația de școală.
Distribuie pe rețele de socializare
Alte articole

Lațcău vrea un parteneriat cu CJ Timiș pentru un sistem județean integrat de transport public
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Bianca Albei See Full Bio
Caz șocant la Timișoara! O tânără a fost înjunghiată de fostul partener, în mall
Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Bianca Albei See Full Bio

Detalii șocante în cazul crimei de pe malul Lacului Surduc! Ucigașul s-a dus după victimă, cu gândul clar de a o omorî
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei petrecute în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, în zona Lacului Surduc. Bianca Albei See Full Bio

Cod galben în vestul și în sud-vestul țării! Sunt așteptate averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină
Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil în partea de vest și sud-vest a țării. Bianca Albei See Full Bio

Se întrerupe furnizarea apei sau presiunea va fi scăzută, în mai multe localități din județ! Aquatim anunță lucrări
Vor fi probleme cu apa, în perioada următoare, în mai multe localități din Timiș. Bianca Albei See Full Bio

CCIA Timiș lansează cursul GRATUIT de SAP de profesionalizare a angajaților în domeniul comerțului cu ridicata
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Bianca Albei See Full Bio

Încă o lovitură pentru timișeni! Simonis duce deșeurile în Mehedinți, fără să îi pese că asta scumpește din nou gunoiul cu aproape 30%
După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Bianca Albei See Full Bio
Flota SaluT se mărește! Au sosit alte două noi utilaje, pentru curățenia orașului
Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Bianca Albei See Full Bio

Două victime, printre care și o copilă de 4 ani, după un accident în care au fost implicate mai multe mașini
Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Bianca Albei See Full Bio
Ambarcațiuni din carton, plastic sau folie se întrec pe Bega! „Make it! Race it! Recycle it!” revine la Timișoara
Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Bianca Albei See Full Bio
Persoană rănită, după ce un microbuz a ieșit în decor, pe o șosea din vestul țării!
Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Bianca Albei See Full Bio

VIDEO: Zeci de indivizi, săltați de mascați! Vindeau droguri și au obligat o copilă să se prostitueze
Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Bianca Albei See Full Bio
Câini, ținuți în condiții improprii, descoperiți de polițiștii de la Protecția Animalelor! Proprietarul a fost amendat
Polițiștii de la Protecția Animalelor Timiș au efectuat un control la o locuință din Cenei. Bianca Albei See Full Bio
Pune-i botniță câinelui! Îndemnul care l-a scos din minți pe un bărbat! A scos cuțitul și un spray lacrimogen
Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Bianca Albei See Full Bio
Peste 500 de participanți și aproape 15.500 de euro strânși pentru comunitate la „Giarmata în Mișcare”
Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Bianca Albei See Full Bio
Toleranță zero pentru cei care abandonează deșeurile pe domeniul public al Timișoarei! Polițiștii locali au aplicat amenzi usturătoare
Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Bianca Albei See Full Bio
Timișoara trimite încă patru generatoare, în Ucraina! Primăria a plătit 170.000 de lei pentru ele
În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Bianca Albei See Full Bio
Motociclist accidentat mortal, pe o șosea din vestul țării! O altă persoană a ajuns la spital
O persoană și-a pierdut viața, iar o alta a ajuns la spital, după un accident cumplit. Bianca Albei See Full Bio








Lasă un răspuns