Skip to main content

Pasul spre grădiniţă este greu? Nu şi la Montessori, unde micuţii au parte de un program special

XPilates & Spa

Cea mai colorată grădiniţă din Timişoara îşi deschide larg porţile pentru micuţii care în această toamnă se despart de părinţi şi păşesc pe un drum care le va deschide noi orizonturi.

Pasul spre grădiniţă este unul dintre cele mai grele momente din viaţa unui copil. Obişnuit în peramenenţă cu părinţii alături, pentru unii dintre micuţi această experienţă este una dificilă şi plină de emoţii. Şi nu doar pentru ei, ci şi pentru părinţi.

CITEŞTE ŞI: Mai sunt doar câteva zile până la Cursa Rățuștelor! De unde îți poți lua bilete?

Tocmai pentru a veni în sprijinul lor, la Grădiniţa Montessori a fost dezvoltat un program de acomodare.
“Echipa Montessori doreşte ca  trecerea din mediul familial la intrarea într-o colectivitate să fie cât mai uşoară şi mai confortabilă pentru fiecare în parte. Această experienţă este percepută diferit de fiecare copil: unii  se acomodează foarte uşor, din prima zi se simt bine, sunt bucuroşi de compania celorlalţi copii, alţii au nevoie de o perioadă de câteva zile sau chiar săptămâni”, spune directorul de marketing de la Motessori Haus, Daniel Scornea.

CITEŞTE ŞI: A vrut să stârpească puricii din gospodărie, dar și-a ucis animalele

Perioada de acomodare este de două săptămâni, iar programul este următorul:

Săptămâna: 21.08.2017 – 25.08.2017 (în intervalul orar 10:00 –12:00)

–    familiarizarea cu locul: curtea grădiniței.

În timp ce copilul va explora noul teren, părinţii vor purta discuţii cu personalul despre activităţile pe care le vor avea copii, program, principiile pedagogiei Montessori;

–    relaţionarea: interacţionarea din timp cu ceilalţi colegi/adulţi este foarte importantă.

Săptămâna 28.08.2017 – 01.09.2017 (în intervalul orar 10:00 –12:00)

–    familiarizarea cu regulile Montessori;

–    explorarea unor materiale Montessori într-un spațiu special amenajat.

Mai multe informatii despre programul Gradiniţei şi Şcolii Montessori gasiti pe site-ul www.montessorihaus.ro

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru un curs gratuit de formare profesională în utilizarea sistemului SAP (System Applications and Products in Data Processing), destinat angajaților din domeniul comerțului cu ridicata. Sursa de Vest See Full Bio

După valul de scumpiri din ultimele luni, locuitorii din Timișoara și alte 31 de localități din Zona 1 de colectare primesc o nouă veste proastă: factura la gunoi crește din nou, de această dată cu nu mai puțin de 27%. Sursa de Vest See Full Bio

Front view of a street sweeper with orange bristle brushes cleaning a street on a sunny day.

Flota societății de salubrizare a municipiului Timișoara a fost completată cu alte două noi utilaje. Sursa de Vest See Full Bio

Mai multe mașini s-au ciocnit într-o intersecție, iar două persoane, printre care și o copilă, au fost rănite și transportate la spital. Sursa de Vest See Full Bio

Team in orange life jackets race a raft on a sunny watercourse while spectators watch from the bank. Splashing water and a decorative float with banners are visible in the scene.

Bărci construite din carton, PET-uri, folie, paleți din plastic vor lua startul sâmbătă, pe Canalul Bega, în cadrul celei de-a zecea ediții a competiției „Make it! Race it! Recycle it!”, organizată de EcoStuff România în zona Parcului Alpinet din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Black service van crashed in a grassy area with the hood open and a small tree leaning on it; emergency vehicles visible in the background.

Intervenție de urgență a echipajelor de ajutor, în această dimineață, după un apel la 112 care sesiza producerea unui accident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

Acțiune de amploare a procurorilor DIICOT și a polițiștilor specializați în combaterea criminalității, în această dimineață. Sursa de Vest See Full Bio

Un bărbat de 42 de ani, care își plimba liniștit câinele a ajuns în arest, după ce un tânăr i-a reproșat că a scos patrupedul printre oameni, fără botniță. Sursa de Vest See Full Bio

Crowd of runners at a lively outdoor race start, many wearing numbered bibs and sportswear under a bright sky with banners and inflatable arches ahead.

Comuna Giarmata a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda celei de-a șasea ediții a evenimentului caritabil „Giarmata în Mișcare”, una dintre cele mai importante inițiative comunitare din localitate. Sursa de Vest See Full Bio

Scrap-yard scene: heaps of metal and debris in a grassy field, a small utility vehicle in front, and a white van in the background.

Rampe clandestine de gunoi continuă să se formeze pe raza municipiului Timișoara. Deși amenzile pentru nerespectarea legislației în vigoare privind gestionarea deșeurilor sunt usturătoare, oamenii nu renunță ușor la această practică iresponsabilă. Sursa de Vest See Full Bio

Three men on a sidewalk examine a small yellow portable generator, one bending over and one crouching nearby.

În fața unora dintre cele mai distructive atacuri cu drone și rachete, Timișoara trimite generatoare către Kiev pentru a susține alimentarea cu energie a serviciilor esențiale ale orașului. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest