Pași mici spre modernizarea Gării de Nord! Abia în 2020 își va schimba complet înfățișarea
Ministrul Transporturilor dă asigurări că obiectivul a fost cuprins într-un amplu proiect de modernizare, însă lucrările vor fi finalizate în cel mai fericit caz în 2020.
CFR a început încă de acum doi ani să lucreze la aspectul Gării de Nord, care nu a mai fost reabilitată de patru decenii. Așa cum însă cu o floare nu se face primăvară, nici lucrările nu au îmbunătățit cu mult aspectul gării. Conform reprezentanților CFR s-au investit aproape două milioane de lei pentru lucrările urgente, iar în acest an, alte două milioane de lei vor fi alocate pentru continuarea lucrărilor.
CITEȘTE ȘI: Noi promisiuni legate de CENTURA de sud a orașului! Ce spune ministrul Transporturilor?
„Stația Timişoara Nord este inclusă într-un proiect de modernizare a 47 de staţii. Valoarea totală a proiectului este de 82 de milioane de lei. Între 2017-2018 se va realiza Studiul de Fezabilitate, iar executarea lucrărilor, adică modernizarea propriu-zisă, urmează să se desfășoare în perioada 2018 – 2020. Asta nu înseamnă ca staţia Timişoara Nord nu e în atenţia companiei naţionale. Anul trecut au fost alocate 1,9 mil lei pentru lucrări de reparații la clădirea de călători, holul caselor de bilete, sistemul de informare și tunelul pietonal, iar in acest an, în urma discuţiilor cu CFR, vom majora suma la peste 2 milioane lei. Cu aceşti bani se vor moderniza accesul pietonal, peroanele, copertinele, grupurile sanitare şi Corpul E de clădire” a precizat ministrul Răzvan Cuc, prezent la Timișoara.
Lasă un răspuns