Skip to main content

Pagubă de zeci de mii de lei! Două persoane au fost prădate, chiar de cel care le lucra gospodăria

XPilates & Spa

Un bărbat de 31 de ani, a ajuns pe mâna polițiștilor, după ce a furat mai multe bijuterii din locuințele a două persoane care i-au oferit găzduire, în schimbul prestării unor treburi gospodărești.

„Din cercetări, polițiștii au stabilit că, în perioada noiembrie 2024 – aprilie 2025, acesta ar fi sustras mai multe bijuterii din aur, în valoare totală estimată la 40.000 de lei, profitând de faptul că proprietarii locuințelor nu se aflau acasă. Bunurile aparțineau a două persoane vătămate din Hațeg, care i-au oferit găzduire în această perioadă, în schimbul prestării unor activități în gospodărie”, transmite IPJ Hunedoara.

În cursul zilei de ieri, bărbatul de 31 de ani, din comuna Vața de Jos, a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat magistraților.

El este cercetat pentru furt.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Sursa de Vest See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Sursa de Vest See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Sursa de Vest See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Sursa de Vest See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Sursa de Vest See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Sursa de Vest See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Sursa de Vest See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Sursa de Vest See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Sursa de Vest See Full Bio

Incident șocant la Timișoara, în această după amiază. O tânără a fost înjunghiată de fostul său partener. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest