Skip to main content

Ovidiu Sîrbu, secretar de stat la Transporturi, intervine în scandalul Centurii de Sud! Ce îi transmite primarului Robu?

XPilates & Spa

Secretarul de stat ALDE, în Ministerul Transporturilor, Ovidiu Sîrbu, intervine în scandalul provocat de primarul Timișoara, în ceea ce privește centura de sud a orașului.

Ovidiu Sîrbu îi transmite lui Robu să se ocupe de proiectele ce se desfășoară pe raza municipiului Timișoara și că Centura de Sud nu intră în atribuțiile sale. În decembrie 2018, Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, a semnat contractul pentru proiectarea și execuția centurii de ocolire a Municipiului Timișoara Sud, în valoare de 58 milioane de euro. Lungimea totală a obiectivului este de 25,69 km iar finanțarea va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile.

CITEȘTE ȘI: Copil de șase ani, omorât de o butelie sub presiune! Cum s-a petrecut tragedia?

Mai exact, Robu este nemulțumit că în proiectul centurii este ignorat Drumul Boilor, care leagă Moșnița Veche de Timișoara, și care urmează să fie realizat.

Sîrbu spune că pe lungimea întregului proiect sunt prevăzute intersecții de nivel de tip girație, pasaj suprateran, nod rutier și intersecție la nivel de tip cruce, cu mai multe drumuri.

”Îi reamintesc public lui Nicolae Robu că în iunie 2015, consilierii locali au aprobat traseul pentru legătura Timișoarei cu Drumul Boilor, care ar urma să plece din intersecția Căii Moșniței din Timișoara cu strada Albăstrelelor și să dea direct în DC149, cunoscut ca și Drumul Boilor. Studiul de fezabilitate a fost aprobat și el tot în 2015! De atunci și până acum primarul Nicolae Robu și reprezentanții Primăriei Timișoara au tot promis că încep lucrările. Suntem în ianuarie 2019 și demararea lucrărilor se tot lasă așteptată, iar cetățenii sunt amăgiți cu proiecte pe hârtie, în locul unor realizări concrete. Studiul de fezabilitate pentru noua șosea a fost întocmit în 2015, s-a estimat că ar fi nevoie de 19,4 milioane de lei, cu tot cu TVA, pentru investiție. Vorbim de un drum făcut de la zero, de 1,5 kilometri lungime. Pe noua șosea ar trebui să se circule deja în opt luni de la începerea șantierului”, spune Ovidiu Sîrbu, secretar de stat ALDE în Ministerul Transporturilor.

CITEȘTE ȘI: Cod galben de vreme rea în vestul țării

În bugetul Timișoarei pe 2018 a fost pusă deoparte suma de 500.000 de lei pentru construcția drumului de legătură între Calea Timișoarei și Drumul Boilor DC 149, dar care, nu s-a utilizat pentru demararea proiectului. Pentru emiterea certificatului de urbanism, toate primăriile implicate în acest proiect au dat avize favorabile sau cu observații la soluțiile prezentate de către proiectant. Referitor la Primăria Municipiului Timișoara, aceasta a eliberat un aviz favorabil fără observații. În consecință, primarul Robu ar trebui să se ocupe de proiectele ce se desfășoară pe raza Municipiului Timișoara, respectiv drumul de legătură dintre Timișoara și Drumul Boilor. 

 

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Black-and-white portrait of a man in formal military uniform with epaulettes and a mourning ribbon in the top-right corner, looking straight ahead.

Comunitatea jandarmilor timișeni este în doliu, după ce Ciprian- Florin Glava, plutonier adjutant, s-a stins din viață. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of people seated around a long conference table, discussing with papers and water bottles, flags in the background.

Timișoara intră oficial pe harta relațiilor economice româno-chineze, prin lansarea filialei locale a Camerei de Comerț și Industrie România–China (CCIRC). Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Producătorii locali de pepeni verzi și galbeni care doresc să își comercializeze produsele în Timișoara sunt invitați să se înscrie la Festivalul Pepenilor, organizat de S.C. Piețe S.A. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Primăria Timișoara anunță continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, prin platforma „Portalul Unic”, adică mai puține deplasări la ghișeu. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Poster for EPICA 'Heart of the Jungle' with date 12.06 2026, listing Pascal Junior, Jay Ko, Silviu Andrei, DJ Romique, Mindblow, B.Mike, and others

Timișoara va găzdui vineri un eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu autism și familiilor acestora, organizat în cadrul platformei de impact social EPICA. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Meteorologii au emis un cod galben de vânt și instabilitate atmosferică, ce vizează mai multe județe din partea de vest și nord-vest a țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Ai adoptat un câine, însă acesta nu s-a integrat încă în noul cămin sau simți că nu ai reușit să construiești o legătură puternică cu el? Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in business attire: left man outdoors at a construction site gesturing with a raised finger; right man in a blue plaid suit posing against a white background.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile în PNL Timiș este mai mult decât o simplă dispută internă. Este o demonstrație de forță a lui Alfred Simonis și, în același timp, o dovadă a slăbiciunii cronice care a transformat filiala liberală într-o anexă a PSD. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Electric scooter lying on its side on a tiled pavement, with the deck and wheel visible in sunlight

În contextul îngrijorător al numărului tot mai mare de incidente în care au fost implicați tineri pe trotinete electrice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș își unesc eforturile pentru promovarea unui comportament responsabil în trafic. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Young girl wearing a beige cap paints a colorful mural on a bright blue wall outdoors, holding a paintbrush and can of yellow paint.

Asociația Acasă în Banat dă startul celei de-a opta ediție a proiectului Color the Village. Astfel, satul Macedonia, din județul Timiș, devine, începând de mâine, gazda a peste 400 de voluntari din întreaga țară, care vor înfrumuseța localitatea. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Smiling woman in a white athletic jacket and blue pants poses beside a large circular race medal cutout at a marathon event.

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea care s-a consacrat drept cel mai prestigios maraton din vestul României, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Vor fi probleme cu apa, în mai multe localități din județ, ca urmare a unor lucrări efectuate de angajații Aquatim. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Man in suit giving a formal speech at a wooden podium with the Romanian presidential emblem, flanked by EU and Romanian flags.

În contextul negocierilor privind formarea unui Guvern tehnocrat, USR Tineret a adoptat o poziție oficială pe această temă și le cere liderilor de la nivel național să nu susțină instalarea unui astfel de executiv. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș, inspectori de muncă și de mediu și rerezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală au descins astăzi la o adresă din Timișoara, într-un dosar penal privind săvârșirea unor infracțiuni la regimul protecției mediului. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ