Skip to main content

Organizatorii concursului 3R – Reducere, Refolosire, Reciclare anunță câștigătorii!

XPilates & Spa

Între 1 martie și 31 martie a avut loc concursul „3R – Reducere, Refolosire, Reciclare a deșeurilor”.

Este vorba despre un concurs educativ, organizat de RETIM Ecologics Service SA şi Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș (ADID Timiș), împreună cu partenerul Zona de Dezvoltare Lions Dinamic Plus Timisoara.

Ajuns acum la final, după verificări amănunțite și deliberări complicate, juriul compus din reprezentanții organizatorilor a decis câștigătorii pentru toate cele trei secțiuni anunțate.

CITEŞTE ŞI: Misiune de suflet a pompierilor timișeni! Au salvat un câine dintr-un canal de apă

Concursul s-a bucurat de mulți participanți din partea școlilor primare, gimnaziale și liceale, iar prin lucrările realizate, elevii au demonstrat că au înțeles conceptul 3R – Reducere, Refolosire, Reciclare a deșeurilor și modul cum acesta trebuie aplicat.

Din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, nu a fost posibilă organizarea ceremoniei de premiere cu prezența fizică a copiilor și a cadrelor didactice implicate, aceasta fiind organizată în cadru restrâns cu organizatorii concursului.

Concursul a avut un real succes, organizatorii fiind încântați de numărul mare de participanți înscriși – peste 1000 de elevi din zona 1 Timișoara și zona 0 Ghizela. Elevii au dat dovadă din nou de creativitate în diverse forme, realizând desene, video-uri, eseuri sau obiecte ilustrate prin care au demonstrat că știu aplicarea principiului 3R.

retim 1 1

Lucrările au fost expuse pe panourile din Foaierul de lângă Sala Multifuncțională – Palatul Administrativ.

Premiile concursului au fost în valoare totală de 32.000 de lei, fiind structurate pe următoarele categorii:

Premiul I – 21 x biciclete

Premiul II – 21 x trotinete

Premiul III – 21 x set role

Mențiune – 100 x rucsac timp liber

Premii de participare –150 bidoane de apă de 0,5 l, 150 şepcuţe, 100 de sacoşe din material reciclabil.

În perioada următoare, partenerul concursului Lions Club Timișoara Dinamic Plus va distribui premiile elevilor prin  unitățile de învățământ.

Compania RETIM investește constant resurse financiare și umane în proiecte care au ca scop educarea copiilor în domeniul reciclării deșeurilor. Încercăm să învățăm acești copii că o latură foarte importantă a comportamentului social îl reprezintă grija pentru mediu, iar campania actuală – 3R -a însemnat o platformă accesibilă prin care elevii au demonstrat că înțeleg și aplică aceste principii simple. Succesul acestui concurs este încă o dovadă că tinerii sunt o categorie foarte receptivă și atentă la tot ce înseamnă reducere, refolosire și reciclare a deșeurilor” a punctat Dan PASCU, Director General Marketing – Economic RETIM.

Mă bucură faptul că numărul elevilor participanți la concursurile organizate de noi crește de la un concurs la altul, acum fiind peste 1000 de elevi. Ca de fiecare dată, suntem surprinși de ingeniozitatea și creativitatea lucrărilor realizate. Toți trebuie să acordăm o importanță deosebită protecției mediului și mă bucură să văd cu ce responsabilitate și seriozitate este tratat acest subiect de elevii din județul nostru. Vor urma și alte concursuri unde vom provoca elevii și la alte activități la fel de interesante și educative, toate având ca scop deprinderea regulilor de gestionare corectă a deșeurilor și protecție a mediului. Mulțumesc pentru partipare elevilor, profesorilor coordonatori pentru implicare. Felicitări câștigătorilor! Mulțumim pentru susținere Inspectoratului Școlar al județului Timiș și Consiliului Județean Timiș ” a declarat Romeo Petru URSU, director executiv ADID Timiș.

Ca de fiecare dată, s-au înscris în concurs foarte mulți elevi, cu lucrări creative și diversificate și doresc să mulțumesc atât lor cât și conducerii unităților de învațămănt, profesorilor coordonatori și parinților care i-au susținut. Mulțumesc RETIM și ADID TIMIȘ pentru sponsorizarea premiilor și totodată pentru contribuția adusă la dezvoltarea personală a elevilor. Mulțumesc de asemenea membrilor Clubului pentru implicare în organizarea Concursului, Inspectoratului Școlar al județului Timiș și Consiliului Județean Timiș pentru susținere” a spus Ana CRĂSNEANU, președinte fondator Lions Club Timișoara Dinamic Plus.

CITEŞTE ŞI: Încep lucrările de dezinsecție și deratizare la Timișoara! Vor dura aproape toată luna

Lista cu câștigătorii premiilor I, II, III și a mențiunilor este disponibilă pe site-urile www.retim.ro și adidtimis.ro. 

Toți elevii înscriși în concurs vor primi o diplomă din partea organizatorilor, iar premiile de participare constând în bidoane de apă, șepcuțe și sacoșe vor fi acordate în limita stocului disponibil anunțat în regulamentul de organizare.https://retim.ro/castigatorii-concursului-3r-reducere-refolosire-reciclare/

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Group of six people in hard hats and high-visibility vests having a discussion in an industrial plant with metal pipes and equipment in the background.

Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara, unul dintre cele mai mari obiective de infrastructură de apă aflate în modernizare cu fonduri europene, a fost vizitată în această săptămână de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și […]

White Volvo semi-truck in traffic on a city street, flanked by cars and tall buildings under a blue sky.

De la începutul acestui an, polițiștii locali au efectuat verificări în cazul șoferilor care nu au respectat legislația și au condus sau staționat maşini de mare tonaj în zone interzise din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că aproximativ 3.500 de candidați sunt așteptați să participe la sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat, un număr similar celui înregistrat anul trecut. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Split-screen urban street with cars and cyclists in traffic, lined by buildings and trees under a clear sky.

Un nou incident care implică trotinetiști în trafic, la Timișoara. Doi copii au fost filmați în timp ce se deplasau pe liniile de tramvai și printre mașini, pe aceeași trotinetă electrică. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aerial view of a resort pool area: two large rectangular blue pools, a grassy sunbathing lawn with green umbrellas and lounge chairs, and people relaxing

Vara începe cu o veste așteptată de mulți timișoreni. Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea Bazei de Agrement – Centrul Social Sindical, din cartierul Fabric. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Beach volleyball match on a sunny sandy court with players jumping near the net and a ball in mid-air; spectators and tents in the background.

Timișoara va găzdui, de vineri și până duminică, o nouă ediție a Beach Sport Festival by MONS, eveniment dedicat sporturilor pe nisip și activităților estivale în aer liber. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Primăria și Consiliul Județean Timiș ar trebui să colaboreze pentru dezvoltarea unui sistem de transport public care să conecteze mai bine localitățile din județ. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ