Skip to main content

Organizația județeană PSD Timiș susține candidatura lui Marcel Ciolacu la șefia partidului!

XPilates & Spa

Social democrații timișeni au votat în cadrul Conferinţei Judeţene pentru susţinerea candidaturii lui Marcel Ciolacu pentru un nou mandat în funcţia de preşedinte al partidului, la Congresul PSD din 24 august.

Evenimentul a reunit aproximativ 800 de membri ai partidului, liderii organizației, dar și senatori și deputați PSD.

Preşedintele PSD Timiș, deputatul Alfred Simonis, preşedintele ales al Consiliului Judeţean în urma alegerilor din 9 iunie, a subliniat importanţa acestui eveniment.

Un moment important al conferinţei a constat în votarea moţiunii prin care PSD îşi exprimă susţinerea pentru candidatura preşedintelui partidului, Marcel Ciolacu, la un nou mandat în fruntea partidului.

De asemenea, la, conferinţa de astăzi, PSD Timiș a adoptat şi două rezoluţii: prima rezoluţie a exprimat susţinerea moţiunii preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, în cadrul Congresului Partidului Social Democrat din 24 august, iar a doua rezoluţie a prezentat susţinerea lui Sorin Grindeanu pentru funcţia de vicepreşedinte pentru afaceri europene la nivel naţional.

Voi supune votului moțiunea de susținere pentru funcția de președinte al Partidului Social Democrat a domnului Ion Marcel Ciolacu și moțiunea de susținere pentru funcția de prim-vicepreședinte al PSD, al domnului Sorin Mihai Grindeanu. Unanimitate de voturi, moțiunea a fost adoptată”, a punctat președintele PSD Timiș, Alfred Simonis.

Simonis a vorbit și despre următoarele tururi de alegeri și este convins că PSD va câștiga președinția României.

„Suntem în fața a două mari scrutinuri de o importanță majoră, alegerile parlamentare și alegerile prezidențiale. Pentru că s-a spus aici de nevoia de a avea un președinte social-democrat, de un președinte de stânga sau de dreapta, să știți că viitorul președinte chiar trebuie să se dezbrace de haina de om politic atunci când va ocupa acea poziție. Nu ne trebuie președinți de stânga sau de dreapta, președinți dintr-un partid sau altul. Ne trebuie oameni politici cu experiență. După 20 de ani avem nevoie de un președinte om,, avem nevoie de un președinte cu emoție, un președinte care să aibă empatie, un președinte modest și muncitor, un președinte care să fie capabil să recunoască erorile și să le corecteze dacă e nevoie, un președinte cum nu am avut în ultimii 20 de ani. Cu siguranță acest candidat este membru al PSD, este unul dintre noi și acela va fi cel care va îndeplini aceste criterii condiții. Cred că noi avem acest candidat și cred cu tărie că a venit momentul să câștigăm președinția României”, a declarat președintele PSD Timiș, Alfred Simonis.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Elevii care termină clasa a VIII-a și se pregătesc să își aleagă liceul au la dispoziție o alternativă care le poate asigura nu doar o calificare profesională, ci și șanse reale de angajare după absolvire. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Horticultura face angajări. Societatea a scos la concurs mai multe posturi: îngrijitor spații verzi, instalator și economist. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Organizatorii festivalului UNTOLD continuă campania de donare de sânge „Blood Network”, ajunsă la ediția cu numărul 12. Caravana mobilă ajunge la Timișoara în perioada următoare. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Astăzi a avut loc o nouă înfățișare în dosarul privind sesizarea Curții Constituționale în procesul pe care Dominic Fritz l-a pierdut cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează duminică, 14 iunie, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Operatory room with multiple robotic surgical arms and a patient on the operating table, medical staff in scrubs nearby

La Clinica de Obstetrică și Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara a fost realizată prima operație cu ajutorul noului robot chirurgical. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Caz revoltător, anchetat de polițiștii bihoreni. Un individ de 31 de ani este acuzat de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice după ce a bătut cu bestialitate două persoane. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Orange Hitachi excavator on a muddy construction site lifting blue straps near a railroad line.

Cu mai puțin de o lună rămasă până la împlinirea termenului impus de PNRR pentru finalizarea modernizării Lotului 2 din magistrala feroviară Caransebeș – Timișoara – Arad, constructorul trage tare pentru a termina lucrările la timp. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Group of six people in hard hats and high-visibility vests having a discussion in an industrial plant with metal pipes and equipment in the background.

Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara, unul dintre cele mai mari obiective de infrastructură de apă aflate în modernizare cu fonduri europene, a fost vizitată în această săptămână de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și […]

White Volvo semi-truck in traffic on a city street, flanked by cars and tall buildings under a blue sky.

De la începutul acestui an, polițiștii locali au efectuat verificări în cazul șoferilor care nu au respectat legislația și au condus sau staționat maşini de mare tonaj în zone interzise din Timișoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, în urma unui conflict izbucnit seara trecută pe terasa unui local din municipiul Hunedoara. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Framed portrait of a young man on a coffin surrounded by white flowers at a funeral with mourners in the background.

Momente sfâșietoare pentru familia, prietenii și colegii lui Matias, adolescentul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs la Dumbrăvița. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Președintele PNL Timiș, stinge incendiul pe care l-a generat secretarul general al organizației, Alin Popoviciu,  care anunța săptămâna trecută, că liberalii vor funcția de city manager al Timișoarei, în schimbul colaborării cu USR. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Two men in suits at a political event: one speaking into a microphone, the other seated with a PNL banner behind him.

PNL Timiș pare tot mai departe de imaginea unui partid unit. În timp ce președintele filialei încearcă să păstreze aparențele, în organizație se conturează tot mai bine o tabără de contestatari. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Aquatim a finalizat recent lucrările din cadrul unui contract de investiții ce a vizat modernizarea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

Doar două săptămâni ne mai despart de Flight Festival, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din vestul țării. Violeta GHIMBOAŞĂ See Full Bio

author avatar
Violeta GHIMBOAŞĂ