Skip to main content

Om de afaceri, călcat de mascaţi! Bărbatul este acuzat de cămătărie şi deţinere ilegală de arme

XPilates & Spa

Au fost percheziţii de amploare la şapte adrese, într-un dosar complex de cămătărie şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Poliţişti şi luptători SAS au descoperit, după ce au verificat cele şapte locuinţe, dar şi patru autoturisme, contracte de împrumut, sume importante de bani, mai multe bunuri de valoare, dar şi un adevărat arsenal de luptă.

Din primele informaţii, capul reţelei ar fi Flavius Luca, un controversat om de afaceri din Lugoj, care în trecut a cochetat cu politica.

CITEŞTE ŞI: Se oprește apa, mâine, în zona Lipovei din Timișoara! Consumatorii, sfătuiți să-și facă din timp provizii

A fost membru PMP, iar de-a lungul timpului a fost implicat în mai multe scandaluri, inclusiv în acte de violenţă.

flavius luca

Conform anchetatorilor, în cazul anchetat acum de poliţişti, Luca era ajutat de mama lui, o femeie de 75 de ani şi de o prietenă de 29 de ani

„Din cercetări a reieșit faptul că, începând cu anul 2022 și până în prezent, un bărbat, de 44 de ani și o tânără, de 29 de ani, ar fi acordat împrumuturi, percepând dobânzi și garanții în diverse obiecte de valoare pentru a acoperi sumele împrumutate, realizând astfel profituri ilicite. În anumite situații, pentru recuperarea sumelor de bani împrumutate, bărbatul ar fi recurs la acte de constrângere asupra persoanelor îndatorate. Totodată, sumele de bani și dobânzile aferente ar fi fost primite de tânără. De asemenea, la domiciliul unei femei, de 75 de ani, (mama bărbatului) au fost descoperite mai multe arme și muniția aferentă acestora.

În urma desfășurării perchezițiilor domiciliare, precum și a celor 4 percheziții a vehiculelor deținute de persoanele cercetate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 4 pistoale, un încărcător cu 6 cartușe cu glonț calibru 6,35 mm, o folie transparentă ce conținea 7 cartușe cu glonț, calibru 6,35 mm și 3 cartușe cu calibre diferite, o pușcă, calibru 44 mm, 2 puști de vânătoare cu glonț, 110 bucăți cartușe calibru 8×57 JS, 2 tuburi cartușe percutate, 2 pistoale, unul având încărcător în interiorul căruia au fost găsite 6 cartușe calibru 6,35 mm, 60 cartușe calibru 6,35 mm, 15 cartușe calibru 8×57 JS, 1 pistol cu butuc, în orificiile căruia s-au găsit 5 cartușe cu glonț calibru 7,65 mm.

De asemenea, au mai fost descoperite și ridicate 9 contracte de împrumut, mai multe înscrisuri și mijloace electronice de comunicare și stocare, care pot constitui mijloace de probă în cursul procesului penal, precum și 55.156 de lei, 4.435 de euro și 949 de dolari, transmite IPJ Timiş.

Prietena lui Flavius Luca a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzată de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și complicitate la camătă, iar mama bărbatului a fost reţinută pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Cele două vor fi duse astăzi în faţa magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă, iar în paralel, continuă cercetările faţă de Flavius Luca, acuzat de camătă.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.


Alte articole

Concert poster for Alphaville in Timisoara, June 21, 2026 at 20:30, featuring the band photo and official logos in the corners.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță o reducere de 50% a prețului biletelor pentru concertul extraordinar, susținut weekendul următor, de legendara trupă Alphaville. Sursa de Vest See Full Bio

White ornate university building labeled Politehnica in a sunny town square.

Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat. Sursa de Vest See Full Bio

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în mai multe zone ale țării. Sursa de Vest See Full Bio

Aquatim S.A. informează clienții că, începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow tour bus on a city street in front of pastel green buildings, with flower planters along the curb and parked cars nearby.

Proiectele finanțate din bani europeni prind repede viață în Vestul țării. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a făcut plăți efective de peste 250 milioane de euro către beneficiarii din regiune. Sursa de Vest See Full Bio

Timișoara va fi, din nou, gazda unui eveniment cu vizibilitate europeană. Primăria, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, pregătește prima ediție a „Timișoara Forum for European Values” . Sursa de Vest See Full Bio

Group of people in traditional folk costumes performing a dance on an outdoor stage in front of a yellow historic building.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează mâine, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Etniilor, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale ale verii, dedicat promovării diversității culturale și valorilor tradiționale ale comunităților etnice din Banat. Sursa de Vest See Full Bio

Older man with a cane and hat stands by the open rear door of a white and blue police car on a city street.

Panică, în familia unui bărbat în vârstă de 91 de ani, care a plecat de la locuința sa din Peciu Nou și nu a mai revenit. Sursa de Vest See Full Bio

Red line-art festival banner for Taifas Balkan film and culture festival in Timisoara, 13–18 Oct 2026, featuring decorative icons (flying pig, camera, accordion, flowers) and a woman cooking.

Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS revine la Timișoara, cu cea de-a patra ediție. Timp de șase zile, publicul este invitat la proiecții de film, teatru, muzică, gastronomie și literatură, într-un program care aduce împreună povești, gusturi, voci și ritmuri din spațiul balcanic. Sursa de Vest See Full Bio

S-a dat alarma, în zorii zilei, după o bubuitură puternică, ce a creat panică în rândul locatarilor unui bloc cu patru etaje din Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio

Yellow semi-truck with severe front-end damage on a highway, windshield cracked and debris scattered as traffic backs up nearby.

Mai multe echipaje de intrevenție s-au mobilizat în urmă cu puțin timp, pe autostrada A1, la locul unui acccident rutier. Sursa de Vest See Full Bio

author avatar
Sursa de Vest